La Maccheroni încerc să mănânc de nişte luni bune. De fiecare dată când îmi ascut pofta de clătite gratinate, fie nu găsesc loc, fie tocmai s-au terminat clătitele cu pricina.
N-am vrut să mă mulţumesc cu nimic altceva, aşa că am revizitat locul pân-am auzit vorbele magice “dap, mai este o porţie de clătite”. Şi le-am comandat pe domniile lor, plus o porţie de tagliatelle cu fructe de mare din meniul zilei.
S-o luăm pe rând: clătitele gratinate-au fost bune, deşi parcă aveau puţin cam multă smântână. Spanacul bine făcut pe dinăuntru, ricotta şi ea prezentă, clătitele bine coapte şi bronzate frumos pe deasupra, gustoase şi uşurele, pe gustul tuturor domniţelor înfometate nedoritoare de cărnet la timp de vară.
Pastele însă mi-au plăcut cel mai mult. Tagliatelle de casă, cu ou, fierte numai bine cît să nu se împrăştie prin farfurie. Mi-au rămas în minte legumele trase-n unt, moi, dar nu până la punctul de dezintegrare, creveţii bine făcuţi, ierburile presărate de-asupra şi sosul invizibil care s-a insinuat tiptil între unduirile pastelor şi.a făcut farfuria completă.
Oamenii locului au fost amabili, ne-au descris preparatele corect, s-au mişcat repejor, ne-au adus mâncarea şi nota rapid, lucruri destul de rare în Centrul Vechi. Terasa nu-i foarte mare, aşa că recomand telefon de rezervare înainte.
