Nu stiu despre voi, însă prima parte a seriei de aventuri ale Fockerilor, comedia “Un socru de coşmar” mi s-a părut una dintre cele mai amuzante pe care le-am văzut vreodată. Nici “Doi cuscri de coşmar” nu m-a dezamăgit, am râs cu lacrimi la majoritatea scenelor din film.
Aşa că atunci când m-am dus să văd partea a treia a aventurilor familiei Focker mă aşteptam să văd o comedie foarte bună. Şi a fost o comedie bună, dar nu la fel de bună ca primele două părţi. Deja întâmplările îşi pierd farmecul, iar glumele din primele două filme, care au facut milioane de spectatori să se tăvălească de râs, nu se prea regăsesc şi în “O familie de coşmar”.
Bineînţeles, De Niro este genial în rolul său de socru teribil, iar Ben Stiller la fel de amuzat în rolul de ginere, soţ şi acum şi tată ghinionist. Pentru că, da, Greg este acum tatăl a doi copii, care completează perfect familia Focker. Iar cand toţi membrii familiei se reunesc cu ocazia zilei de naştere a micuţilor, ceea ce urmează nu are cum să fie deloc o situaţie liniştită. Şi asta pentru că Jack Byrnes este din nou cu ochii pe ginerele său, iar acesta este ca întotdeauna implicat în cele mai amuzante situaţii. Mai ales că acum apare în scenă şi o “ispită” jucată puţin cam enervant de Jessica Alba.
Aşa că nu rataţi “O familie de coşmar”. Merge perfect după o zi aglomerată din noul an şi te va binedispune măcar pentru gândul că n-ai un socru cu apucături de spion pensionat.





