În Abduction/Răpirea, a venit rândul lui Taylor Lautner să își dovedească talentul, pentru că cei doi colegi din Twilight, Pattison și Stewart s-au achitat cu succes de această “datorie”. Noul film de acțiune semnat de John Singleton (cunoscut și pentru Shaft, Four Brothers sau 2 Fast 2 Furious) nu beneficiază de o distribuție impresionantă, ci se bazează pe tânărul Taylor, care joacă rolul unui puști pe nume Nathan, care duce o viață pașnică, ca și orice alt adolescent de vârsta lui. Această existență liniștită este însă pe cale de a se schimba în momentul în care navigând pe internet, își găsește fotografia pe un site dedicat persoanelor dispărute.
Întâmplarea îl intrigă foarte tare, astfel încât îi cere ajutorul prietenei sale Karen (Lily Collins) împreună cu care încearcă să descopere adevărul. Urmează însă să afle aspecte deloc plăcute despre cei care l-au crescut. Povestea ia o întorsătură neașteptată în momentul în care Nathan este urmărit de poliție, agenţi federali şi diverşi indivizi ciudaţi, de care încearcă să scape, luptând practic pentru propria sa supraviețuire. În Răpirea, tânărul Taylor Lautner în vârstă de 19 ani are primul său rol principal, obținut în urma debutului din seria Twilight.





