În schimb cele de la Gallo Nero de pe Bd. Decebal… ei da, dumnealor merită o odă specială, alături de titlul “cele mai bune scoici aşezate într-un imens castron cu sos de usturoi şi roşii”. De fapt, dac-ar fi să le fac dreptate cu totul, le-aş dedica un întreg serial, cu video şi audio, pentru că midiile ca acestea îţi dezmiardă nu doar cerul gurii, ci şi buricele degetelor în lupta cu învelişul tare, şi ochii, cu forma lor voluptoasă, şi nasul, cu aroma de usturoi, vin alb, legume călite şi pătrunjel discret aruncat peste muntele de cochilii care mai de care mai îmbietoare.
Porţia de midi e destul de mare (500 g), aşa că încearcă să nu te saturi cu pâinea şi cu ardeiul verde tocat în ulei de măsline pe care le primeşti din partea casei imediat ce te aşezi la masă. Dacă mai e loc, încearcă la desert un tiramisu sau o porţie de parfait de ciocolată. Un espresso la final şi te poţi lăuda că ai mâncat bun şi sănătos, pe stil sicilian.





