E destul să mă raportez la câteva dintre întâmplările de zi cu zi și îmi dau seama că sentimentul de bucurie mă cuprinde doar atunci când țin cu adevărat la persoana de lângă mine. Toate aceste pseudo prietenii sau relații bazate pe anumiți factori sunt ușor de detectat. Ajunge doar să îi dai cuiva o veste bună și privirea din ochii lui îți va spune ce loc ocupi/ocupă în viața ta.
Dintotdeauna am fost competitivi și cred că omul care nu luptă să îi fie mai bine în fiecare zi, nu este om până la capăt. Oricât de sănătoasă ar fi competiția, uneori distanțează oamenii … sau mai bine zis îi aduce aproape doar când au nevoie de ceva.
Încearcă să îți amintești când ai spus ultima dată “Mă bucur pentru tine!” din toată inima. Când ai simțit ultima dată acel sentiment de bine care să se datoreze succesului altcuiva? De ce facem asta? Unii ar numi-o ipocrizie. Eu spun că tolerăm anumiți oameni la gândul că într-o zi vom avea nevoie de ei și sincer nu cred că lucrurile se vor schimba prea curând. Pot doar să visez la Zile și Nopți cu bucurie autentică!
