Cei care vor achiziționa mâine, 15 martie, orice tip de abonament de călătorie emis de RATBV, cu o valabilitate de minimum 30 de zile, între orele 6.00 şi 15.00, de la stația Berzei, vor primi un pachet cu două bilete gratuite la spectacolul de balet „Tanzen mit Mozart”, pe muzică de W.A. Mozart. Acesta va avea loc sâmbătă, 16 martie , în Sala Operei Braşov, de la orele 18.30.
„Ca şi în alte ocazii similare, clienţii RATBV S.A. care vor intra în posesia unuia dintre cele cinci pachete de câte două bilete de intrare gratuite îşi pot achiziţiona orice tip de abonament de transport lunar sau anual, indiferent dacă este la preţul întreg de 85 de lei sau, respectiv 850 de lei cel anual, ori dacă sunt abonamente cu reducere pentru elevi, pentru studenţi ori donatorii de sânge”, a explicat Silviu Ștefan, purtătorul de cuvânt al RATBV.
Ioana Mircea – Redactor-șef Zile și Nopți Brașov





