E refrenul ultimelor luni. Masca, unde-i masca? Ți-ai luat masca? Mai ai măști? Vezi, nu-ți uita masca, n-o să poți intra în supermarket. La bancă. La metrou. În clădire. Cumpără și tu niște măști. Nu pune mâna pe mască. NU-ți da jos masca. Uite, nenea ăla nu are mască. Tu să nu faci așa ceva, mami. Pune-ți, domnule, masca, vrei să ne îmbolnăvești pe toți?! Nu vreau să-mi pun masca, e neconstutuțional. Fără mască, nu intri, nene, ce nu pricepi?! Lua-v-ar dracu’ cu măștile voastre. Covidioților. Sigur, știm să jignim, să purtăm mască nu am învățat. Dă-te, nene, jos, ia-o pe jos, n-ai ce căuta aici fără mască.
Plec de acasă în fugă. Telefon, chei, bani. A, și masca. Nu mai sunt măști.
Dau să intru la metrou. Panică. Nu am mască. Mă întorc spre cea mai apropiată farmacie.
– Dați-mi și mie, vă rog, niște măști. M-am trezit că am plecat fără ea.
– Da, stați liniștit, ni se întâmplă și nouă.
– Cum adică, și farmacistele își uită măștile acasă?
– Da, da. Păi, ce credeți? Și farmacistele mai greșesc în viață.
– Și cum procedați?
– Cum să procedăm? Cumpărăm și noi.
– De la alte farmacii?
– Da. Ce să facem? Cine greșește plătește. La alte farmacii. Etc.
