Iubirea este una dintre ultimele ghicitori nerezolvate, pentru care ne confruntăm mereu cu noi întrebări. Este un mister etern pe care Michele Morrone încearcă să-l deslușească. Fie că joacă rolul principal în filmul “365 Days”, fie că este un muzician de renume internațional, așa cum a demonstrat anul trecut cu apreciatul său album de debut “Dark Room”. Cu piesa “Beautiful”, Morrone lansează prima piesă de pe al doilea material discografic, pe care îl va lansa în curând.

În plus, pe lângă talentul său actoricesc, Michele Morrone a demonstrat talentul său ca muzician în ultimul an. Single-urile sale, “Hard For Me”, “Feel It” și “Watch Me Burn”, nu numai că au contrubuit la popularitatea enormă a producției Netflix “365 Days”, ca un soundtrack neoficial, dar au strâns peste 200 de milioane de stream-uri pe toate platformele. Iar albumul său de debut, “Dark Room”, a adunat peste 232 de milioane de stream-uri până în acest moment.
“Beautiful” este ca o continuare a debutului său fantastic și contribuie la ascensiunea rapidă către top și în 2021. O chitară acustică, un ritm de beatbox și vocea lui incredibilă – de asta este nevoie pentru a provoca piele de găină și pentru a avea un gol în stomac, după cum ne demonstrează noul single.
“Fie că ești pregătit pentru iubire sau nu”, spune Michele Morrone despre ideea din spatele noului său single “Beautiful”. “Fie că este momentul potrivit sau nu, iubirea se simte bine și te va vâna până când te vei supune ei.” Iar Michele știe despre ce vorbește: crescut într-un oraș mic de lângă Milano, artistul în vârstă de 30 de ani locuiește acum în Roma, orașul unde romanza și amore sunt la ele acasă. În plus, artistul are cifre impresionante în Social Media și pe platformele de streaming: 1.4 milioane de subscriberi pe YouTube, aproape 12 miliaone de followers pe Instagram, 1.5 milioane de ascultători lunari pe Spotify și audiență mondială de milioane din producția Netflix “365 Days”. Cu “Beautiful”, Michele Morrone lansează un tribut pasional pentru cea mai puternică emoție.

