Perspectiva ca Another Round (Încă un rând), filmul despre consumul de alcool al danezului Thomas Vinterberg care se lansează în martie în cinematografe, să devină în 2021 favorit la câştigarea Oscarului pentru film străin nu se întrezărea atunci când am participat alături de cinci colegi de breaslă din diverse colţuri ale lumii la o întâlnire pe net cu cineastul aclamat la Cannes şi Berlin, co-fondator al dogme95 şi autor al unor filme memorabile precum The Hunt sau Festen, care ne-a făcut cinste afabil cu un cocktail de gânduri şi informaţii menite a ne satisface chiar şi cele mai îndoielnice curiozităţi legate de Another Round. Ca un soi de aperitiv, primele întrebări s-au referit la perspectiva personală a realizatorului asupra alcoolului… de consum.
“Eu sunt un băutor destul de raţional. Când scriam scenariul la The Hunt de exemplu am băut nişte coniac… nu eram beat dar nici nu eram pe deplin treaz, şi asta timp de câteva săptămâni. Sunt un om ocupat, am copii, duc o viaţă raţională, aşa că nu prea am mult timp să beau. Există nişte etape în procesul de a bea. În etapa 1 devii o versiune mai bună a ta, apoi în etapa a 2-a trebuie să bei ca să redevii tu însuţi, iar în etapa a 3-a trebuie să bei ca să eviţi probleme fizice, tremuratul, stomacul care-ţi cere mâncare, toate astea. Eu recomand rămânerea în etapa 1. Când se face trecerea în a 2-a – o tranziţie foarte subtilă, mai cu seamă când înaintezi în vârstă – e bine să te opreşti pentru un timp, unul probabil destul de lung, ca să o poţi lua eventual de la capăt cu etapa 1.” Sigur, asta nu ne lămurea totuşi cum de a devenit alcoolul subiectul noului film al lui Thomas Vinterberg.
“La început a fost o fascinaţie copilărească a mea faţă de alcool şi faţă de ce a însemnat în istoria lumii. Aveam atunci ideea de celebrare a alcoolului care însă, mai apoi, s-a transformat în ambiţia de a spune o poveste completă despre viaţă. Nu doar despre a fi în viaţă, ci despre a trăi viaţa din plin. E foarte interesant că, pe de-o parte, alcoolul a ajutat la înfăptuirea unor mari realizări dar, pe de altă parte, ucide oameni, distruge familii şi creează mari probleme sociale în multe ţări. E vorba de mult mai mult decât despre alcool. Aceşti patru prieteni şi-au pierdut curiozitatea, curajul de a-şi asuma orice risc, fie el cât de mic, au intrat într-o rutină, şi iau decizia disperată de a-şi recâştiga vieţile. Asta a fost ambiţia mea încă de când scriam scenariul, iar apoi, când fiica mea a murit în timpul filmărilor, a devenit imperios necesar pentru mine să duc filmul la bun sfârşit.”
Cineastul ne-a amintit astfel fără să vrea, în decursul dialogului, de un episod personal tragic survenit la patru zile după începerea filmărilor la Another Round: fiica sa, Ida Maria Vinterberg, care ar fi trebuit să interpreteze rolul fetei adolescente a personajului interpretat de Mads Mikkelsen, a decedat în Belgia într-un accident de maşină. Unul dintre colegi i-a adresat cineastului condoleanţe şi întrebarea dacă finalizarea filmului a fost pentru Thomas un sprijin psihologic sau, dimpotrivă, o povară.
“Nu ştiu, încă nu mi-am clarificat mintea în privinţa asta. Cred că filmul a fost salvarea mea, pentru că toţi prietenii mei erau în jurul meu, prietenii Idei erau şi ei în apropiere, eram chiar la şcoala ei, şi era atâta iubire acolo încât am avut foarte multă susţinere şi am putut trece prin perioada asta cumva. N-am avut probleme când filmam, problemele apăreau când ziua de filmare se termina… acum filmul s-a lansat deja în cinematografe în Danemarca şi nu pot decât să sper că şi ea îl vede de undeva, de sus.”
Presupunând că sunt în asentimentul tuturor că era necesar să revenim la subiect şi că mai mergea… Încă un rând, am comutat dialogul cu THOMAS VINTERBERG spre geneza poveştii profesorilor care experimentează pe ei înşişi influenţa nivelului de alcool din sânge asupra calităţii propriilor vieţi.
Another Round trailer:
Thomas, scenariul lui Încă un rând a fost bazat de la bun început pe teoria lui Skårderud?
Nu îmi aduc aminte precis cum a apărut ideea asta, în tot cazul a fost demult, prin 2011. Pentru mine e normal ca ideile să stea să vegeteze o vreme până ajung să devină filme. Teoria lui Finn Skårderud a apărut când scrisesem deja cam jumătate din scenariu şi, desigur, a fost ca un adevărat cadou pentru noi. Cea mai importantă decizie a fost aceea de îi face pe protagonişti profesori. Ăsta a fost detaliul care a împins totul mai departe. E vorba de un experiment şi e vorba de nişte profesori, şi până am lămurit aspectul ăsta a durat ceva timp. La un moment dat Mads Mikkelsen ar fi trebuit să fie un controlor de trafic aerian care nu putea lua decizii, nu putea dirija avioanele, asta până se apucă de băut şi totul pare să se rezolve. În etapa aceea filmul era o comedioară, dar când personajele au devenit profesori, povestea a devenit dintr-odată reală.
De aceea presupun ca a avut importanţă şi ce materii predau profesorii – avem artă, sport, istorie, psihologie -, deci fiecare personaj este construit pe un mod specific de a ilustra iluzia îmbunătăţirii performanţei lor.
Exact. Fiecare profesor deschide o uşă într-o altă direcţie. Aveam nevoie de aceste deschideri. Aveam nevoie să vorbim de Churchill dar şi să vedem un meci de fotbal cu un antrenor beat pe margine. Mai este şi aspectul rolurilor scrise specific pentru actorii respectivi. De exemplu, în cazul profesorului de sport, Tommy, pur şi simplu m-am distrat gândindu-mă la actor în rolul acela deci şi inspiraţia îşi are rolul ei. Ideile sunt incontrolabile, ele vin către tine, nu le poţi planifica, nu iei ideile ci ele vin, e ca atunci când te îndrăgosteşti, nu poţi controla asta, şi despre toate astea este filmul meu, despre lucrurile pe care nu le poţi avea tot timpul sub control.
Thomas Vinterberg in Druk (2020)
Pe ce anume ai pus accentul în dezvoltarea naraţiunii, pe studierea problemei – criza vârstei de mijloc – sau a potenţialei solutii, alcoolul, ca un soi de steroid pentru minte?
Cred că cele două sunt la fel de importante, nu consider că una e mai importantă decât cealaltă. Cred că dacă vrei să spui o poveste despre viaţă trebuie să atingi şi antiteza ei, trebuie să vorbeşti şi despre cum e atunci când viaţa se opreşte într-un fel. Ca să pot avea experienţa călătoriei prin viaţă a lui Mads Mikkelsen, a lui Martin şi a catharsis-ului pe care-l trăieşte, trebuie să încep prin a vedea cum e sentimentul opus. Aşa că nu pot cuantifica cele două lucruri, nu pot spune care e mai important. Cred că ele coexistă.
Dar în filmul tău vedem că e foarte dificil să fim fericiţi chiar dacă avem o viaţă bună, o familie frumoasă şi un loc de muncă acceptabil. De ce nu ne putem găsi liniştea?
Uneori problema este chiar pacea, liniştea însăşi. Eu locuiesc într-o ţară foarte sigură, cred că e una din cele mai sigure din lume, iar faptul că nu ai practic riscuri în viaţa cotidiană te face să nu mai fii alert, să nu mai fii curios. Ca artist, dacă intru într-o structură repetitivă, încep să mă simt bătrân, văd doar cum mă apropii de moarte, pe când dacă îmi asum riscuri, fie că reuşesc în ce-mi propun sau nu… mă simt înviorat, deschis. Într-o lume mediocră în care oamenii nu fac decât să fie politicoşi unul cu celălalt rişti să îţi pierzi din vitalitate. Nu ştiu cum să explic altfel.
În secvenţa de deschidere vedem un grup de studenţi care beau ca sălbaticii iar poliţiştii îi privesc cu înţelegere întrucât fiecare din noi a trecut prin ceva similar. Cum îţi aminteşti tu perioada asta din viaţa ta?
Cam aşa cum o vezi în film! Să ne gândim la ce se poate controla. Fiecare din tinerii aceia are un telefon mobil care are instalate aplicaţii care le arată părinţilor unde sunt în orice moment. Pe telefoane au şi aplicaţiile de social media unde trebuie să posteze de 25 de ori pe zi. Apoi vine vremea să–şi facă planuri în ce priveşte educaţia iar după aia în ceea ce priveşte viaţa lor. Toate aspectele vieţii lor sunt planificate şi controlate. Şi de aceea cred că îşi rezervă dreptul la acest spaţiu foarte mic în care nu există limite, nu există control. Aşa devin ei de neatins când se află în spaţiul acela, oriunde s-ar afla el fizic, în tren sau oriunde altundeva, ei zic “Lăsaţi-ne în pace, ăsta e locul nostru!”. Cred că e foarte interesant şi, în acelaşi timp, important. Eu am crescut într-o comună hippie – puteam să fac tot ce voiam – aşa că n-am avut niciun motiv să mă răzvrătesc, n-am avut împotriva a ce să o fac. Toţi hipioţii din comuna noastră beau alcool mai mereu, era altfel decât în alte locuri.
Mads Mikkelsen and Thomas Vinterberg in Druk (2020)
De ce crezi că un om de vârstă mijlocie arată mult mai rău beat decât un tânăr?
Pentru că atunci când eşti tânăr, practic eşti imponderabil, eşti uşor ca fulgul, iar când ajungi la vârsta mijlocie ai doar impresia că eşti la fel de uşor, dar nu eşti. E o întrebare foarte bună, dar întrebarea are în ea şi răspunsul. Aşa este cum spui dar, în acelaşi timp, este mult mai greu să te îmbeţi cum se cuvine când înaintezi în vârstă. Eu de exemplu obosesc foarte repede, vă spun sincer, toată problema asta cu băutul trebuie abordată altfel la vârsta mea.
În zilele noastre vorbim din ce în ce mai mult de… corectitudinea politică. Ai întâmpinat probleme sau ai fost criticat pentru că arăţi alcoolul din mai multe unghiuri, nu doar dintr-un singur punct de vedere? Ce fel de reacţii ai primit sau ce reacţii aştepţi?
Se pare că danezii l-au întâmpinat cu braţele deschise, se duc la cinema şi spectacolele sunt sold out. Nu mi-am făcut atâtea probleme în legătură cu alcoolul, pentru că nu e un element atât de provocator şi oricum îi arătăm ambele feţe. Pe de altă parte, în contextul zilelor noastre, faptul că filmul este despre patru bărbaţi albi mi-a creat ceva emoţii. Dar trebuie să spun şi că eu fac filme din curiozitatea de a explora un subiect şi nu sunt influenţat de agenda politică a zilei, oricât de importantă ar fi. Nici când am făcut filmul The Commune [2016], cu personajul principal feminin, care a fost o explorare a crizei existenţiale a unui pustnic, nici asta n-a izvorât dintr-o agendă politică, ci din interesul faţă de personajul în sine. Încerc să evit conflictele de genul ăsta. În Danemarca se discută mult despre alcool, dar nu de asta am făcut eu filmul, ci pentru că am vrut să spun povestea unor oameni.
Au băut actorii în timpul filmărilor sau la repetiţii? Cum au ajuns la nivelul acela de cunoştinţe în ce priveşte alcoolul şi cum afectează acesta organismul în fiecare etapă a consumului?
E foarte greu să joci beat fiind, iar actorii au avut de întruchipat personaje vulnerabile, oneste, aşa că aveam nevoie de actori foarte buni. Îi tratez însă ca pe nişte profesionişti, deci nu le-am cerut să consume alcool, mai ales că ziua de lucru era cam de 12 ore. Acum nu ştiu ce se întâmpla în rulotele sau în cabinele lor dar pe platoul de filmare nu se consuma alcool. Sigur că am avut şi o perioadă de repetiţii pentru că eram conştient de faptul că rolurile sunt foarte dificile şi în perioada aceea s-a băut ceva. Ştiţi cum e, când joci beat, instinctul tău este să te ascunzi, să maschezi asta, să stai cumva drept, aşa faci şi în viaţa de zi cu zi. Dar când ai o alcoolemie mai mare de 0.8 sau de 1.2 deja lucrurile se schimbă, intri într-un fel de balet tragic, nu mai poţi sta drept, cazi, iar asta pentru spectatori poate părea cu uşurinţă prea mult, prea exagerat, aşa că am lucrat mult la aspectele astea în timpul repetiţiilor.
Mads Mikkelsen in Druk (2020)
E a doua ta colaborare cu Mads Mikkelsen după The Hunt din 2012 şi aş vrea să ştiu de ce l-ai ales pe el pentru acest rol.
De ce nu l-aş fi ales? Este un actor fabulos, extraordinar de meticulos şi de inteligent, este super-precis, este şi un prieten bun de-al meu, am colaborat atât de bine în The Hunt, şi pe deasupra mai şi dansează şi face şi gimnastică! Rolul l-am scris pentru el. Asta fac în mod normal, scriu pentru prietenii mei… am scris rolurile pentru toti cei 4 protagonişti. Până cu vreo trei săptămâni înainte să ne apucăm de filmări personajele aveau numele actorilor în scenariu. Filmul este pentru Mads, nu exista alt actor care l-ar fi putut juca pe Martin. Dacă ar fi jucat altcineva ar fi ieşit un film diferit. Îmi e foarte drag şi îl admir foarte mult.
Referitor la scena dansului, ai avut-o în scenariu de la început sau a fost ceva născut spontan în timpul filmărilor? Nu te-ar interesa să faci un musical cu Mads Mikkelsen?
În mod normal musicalurile mă plictisesc, chiar şi cele ale lui Lars von Trier… glumesc, al lui [Dancer in the Dark] a fost destul de bun, chiar foarte bun. Nu m-am gândit niciodată să fac un musical. Scena asta a fost în scenariu de la bun început. Mads era chiar stresat de secvenţa dansului, cred că se temea să nu iasă ceva prea kitsch sau prea banal, eu eram de asemenea neliniştit ştiind că urmează s-o filmăm, şi dacă privim acum scena, vedem cum el începe să danseze apoi se opreşte, iese din nou la dans… şi apoi renunţă din nou, şi în final se lasă cumva prins de dans. Cam aşa a fost şi drumul pe care l-am parcurs până să filmăm scena asta, o facem, n-o facem, şi până la urmă am făcut-o! Fiecare pas, fiecare secundă a fost coregrafiată şi repetată, aşa e mereu, realitatea apare pe ecran după multă muncă.
Thomas Bo Larsen, Mads Mikkelsen, and Thomas Vinterberg in Druk (2020)
Au trecut 25 de ani de la manifestul Dogme95 şi aş vrea să ştiu dacă principiile pe care le-aţi enunţat atunci mai sunt încă prezente în mintea ta.
Dogme 95 a venit dintr-un efort de a ‘dezbrăca’ cinema-ul, de a-l aduce la o stare cât mai pură dar, peste noapte, prin 1998, în Cannes, ne-am trezit că a devenit o modă, a devenit o rochie foarte frumoasă. Aşa că nu mai am cum să fac filme în spiritul Dogme 95, acum n-ar mai fi nici măcar o rochie veche, dar pot să continui să caut esenţa aceea, puritatea în cinema, şi asta fac tot timpul. Până şi filmul despre care vorbim e filmat cu camera în mână, ceea ce e în sine emblematic, din vremea Dogme. Altfel însă, din punctul meu de vedere, Dogme s-a încheiat… dar puritatea rămâne.
Thomas, ne-ai spus că acest film, Încă un rând, este un exemplu de cum ar trebui să ne sărbătorim propriile vieţi. Cum faci tu personal asta?
Prin riscurile pe care mi le asum, prin provocări, în toate aspectele vieţii, fie că vorbim de sex sau de muncă, de orice ar fi vorba, totul e să nu accepţi stagnarea, rutina, s-o ataci tot timpul, să te motivezi, trebuie să insişti să rămâi viu. Viaţa este foarte preţioasă pentru mine acum, din motivele cunoscute, aşa că simt provocarea asta acum mai mult ca niciodată.
- Text & interviu de Ioan Big.
