Adaptare fastuoasă cinematografică semnată de autorul “Sorgului roşu” (bugetul a fost de 45 de milioane de dolari, mai mare la acea vreme chiar decât cel alocat Fantasy-ului “The Promise” al colegului său de la Beijing Film Academy, Chen Kaige) a piesei de teatru scrisă la începutul anilor ’30 de către Cao Yu, “Thunderstorm” a.k.a. “Lei yu”, dramă care explorează auto-distrugerea familiei ca instituţie, din perspectiva refuzului de a accepta modernizarea, a depravării morale şi a conservării modului autocratic de conducere patriarhală (care acceptă/tolerează, printre altele, atât oprimarea cât şi incestul). Paranteză anecdotică: în ’57 s-a lansat filmul “The Thunderstorm” (r: Ng Wui), tot o transpunere a piesei, în care, într-unul din rolurile principale, apare foarte tânărul… Bruce Lee (se născuse în 1940). Revenim.
Amintind de scrierile lui Sofocle şi Ibsen, povestea este trimisă de Zhang Yimou din 1925 (textul iniţial) cu un mileniu în urmă pentru a-i permite să se desfăşoare vizual la o scară epică, mai exact în anul 928, Dinastia Tang (poziţionarea indică expres că avem de-a face cu o interpretare istorică “extrem de liberă” deoarece numele în cauză nu poate fi asociat faptic perioadei respective). Crizanteme aurii umplu curtea Palatului Imperial în timpul pregătirilor pentru sărbătoarea Chang Yong (festivalul Chung Yeung în Hong Kong), cunoscută drept ‘Festivalul Crizantemelor’, menţionată încă din timpul Dinastiei Han (anul 25 e.n.!) şi celebrată în a noua zi din a noua lună din calendarul chinezesc pentru că ‘nouă’ este considerată o cifră Yang cu potenţial periculos. Avem de aici un prim semn că cineastul vrea să împingă lucrurile peste această frontieră spirituală întrucât tragedia familiei disfuncţionale se consumă în jurul cifrei ‘zece’ (tratamentul de zece ani pentru anemia Reginei, zece zile de intoxicare cu ‘caowotan’, 10,000 de soldaţi aurii angajaţi în rebeliune), dar să nu anticipăm.
Cert este însă un lucru: evitând orice comparaţie cu “Hero” sau “House of the Flying Daggers”, “Curse of the Golden Flower” reprezintă cea mai spectaculoasă şi densă peliculă de epocă semnată vreodată de Zhang Yimou, care, din punct de vedere al anvergurii punerii în scenă, face din “The Last Emperor” (nouă Oscaruri!) al lui Bernardo Bertolucci un film de serie… B, iar din cel al construcţiei dramatice rivalizează cu textele shakespeariene (Lady Macbeth?), reuşită la care contribuie enorm doi dintre cei mai importanţi actori a cinematografiei contemporane chineze, aici excepţionali în roluri de compoziţie şi… nu de acţiune: Chow Yun-Fat (“The Killer” al lui John Woo, “Crouching Tiger, Hidden Dragon” al lui Ang Lee) şi Gong Li (“Temptress Moon” al lui Chen Kaige, “2046” al lui Wong Kar-Wai), interpreţi a cuplului imperial.
Pentru a evita deziluziile, vă avertizez că nu trebuie să vă aşteptaţi la o poveste cu happy-end şi nici la una împănată cu scene de arte marţiale filmate excesiv în Slow-Mo (în ciuda prezenţei ninja sau a unor altor opinii gen “Think of ‘Curse of the Golden Flower’ as ‘The Lion in Winter’ with kung fu, and you’ll enjoy the heck out of it.” – Stephen Hunter, Washington Post, decembrie 2006), şi că, deşi are un final grandios de luptă cu multe mii de figuranţi şi de flori, acesta este redus la cele 20 de minute de final ca şi apogeu, dar, până la acesta, naraţiunea se construieşte cu extrem de multă migală, ba chiar cu lentoare, în jurul celor patru valori în care crede posesorul autorităţii absolute, patriarhul Împărat al Chinei, Ping (Chow-Yun Fat): ‘loialitate’, ‘pietate’, ‘ritual’ şi ’virtute’, toate aplicabile în context familial. Ping, la un moment dat acuzat de un rebel plebeu de oportunism pentru că s-a căsătorit cu Prinţesa Phoenix (Gong Li) pentru a accede la tron, are trei băieţi: Prinţul Moştenitor Wan, rezultat dintr-o căsătorie anterioară (mama sa a murit dar portretul ei este încă conservat în apartamentul personal al Împăratului), Prinţul Zhai, neînfricat combatant alături de tatăl său în războaie, şi Prinţul Yu, adolescent confuz şi dezorientat de lipsa de atenţie maternă şi de încredere paternă, ultimii doi fiind copii făcuţi cu Phoenix.
Revenit oarecum neaşteptat dintr-o campanie militară alături de Zhai (interpretat de muzicianul de Pop Jay Chou, compozitor şi a două piese de pe OST, “Juhua Tai”/“Chrysantemum Terrace” şi “Curse of the Golden Flower”), pentru a celebra la Nanjing alături de familie Festivalul Crizantemelor, Împăratul îşi vede viaţa particulară bulversată în doar câteva zile de o succesiune de crize de a cărui declanşare nu era complet străin. De zece zile, avându-l pe doctorul personal Jiang drept complice, o otrăvea sistematic pe consoartă – în cadrul unui aşa-zis tratament anti-anemie – pentru a o face să îşi piardă minţile. Phoenix ştie acest lucru dar continuă să se execute pentru a proteja formalismul ‘ritualului’, a tradiţiilor şi protocoalelor Imperiale stricte împotriva cărora îşi pregăteşte cu răbdare propria revoltă (ştie că va muri dar îşi doreşte să moară în felul ales de ea).
“Matching them is a production design (by Huo Tingxiao, channeling Liberace) that brilliantly conveys the oppressiveness of opulence. As the empress moves through the palace’s endless corridors, her upper body at once compressed by and overflowing from her bodice and her face covered in poisonous beads of sweat, we can almost feel the weight of her brocade gown and pendulous hair ornaments. Not the most useful ensemble for a wife intent on fleeing her husband.” scria Jeannette Catsoulis în New York Times la finele lui 2006. Ping a recurs la acest gest extrem întrucât… ştie la rândul său că Împărăteasa are o relaţie incestuoasă cu fiul vitreg, Prinţul Moştenitor Wan, june vulnerabil psihic (conştient că nu el va fi alesul pentru a urca mai târziu pe tron), cel care practic pune sub semnul întrebării valoarea ‘virtute’. Apoi, ca să îşi facă datoria de tată, Împăratul îl avertizează pe favoritul său, războinicul Zhai, să nu încerce vreodată să obţină ceva de la el cu forţa, ceva ce nu i s-a oferit de bunăvoie.
Rebeliunea tânărului care trece de partea mamei odată ce află de tentativa de intoxicare, deci nu este generată de visuri de putere, anulează din punctul său de vedere ‘loialitatea’ datorată conducătorului familiei. Iar fratricidul impulsiv comis neaşteptat de către necoptul Yu în faţa propriului părinte, tiranicul Ping, face ţăndări şi ‘xiào’/‘pietatea familială’, aşa cum este aceasta înţeleasă în Confucianism (asociată uzual cu ‘virtutea’ şi cu ‘dreptatea’). Patru membri a familiei pe care Yimou îi combină (într-un mod mult mai complex decât am făcut-o eu în rezumatul de mai sus), individual, într-o galerie de patru oglinzi fictive Yin-Yang în care Ping/Phoenix (întotdeauna) sunt reprezentanţii a unuia sau altuia dintre cele două principii religioase în raport cu ceilalţi.
Filmul este însă mult mai crud emoţional decât v-aţi putea închipui, prin implicarea în subsidiar în mod melodramatic a familiei doctorului Jiang (cel predispus la compromisuri şi răsplătit cu postul de Guvernator), a soţiei sale (stigmatizata răzbunătoare “Femeie în Negru”, fosta mare dragoste al lui Ping) şi a naivei sale fiice Chan (spre disperarea lui Phoenix, ţintă a unor sentimente sincere de iubire pură din partea concubinului său regal Wan), dar nu voi intra în detalii legate de plot deoarece, realmente, iţele poveştii presărate cu trădări, asasinate, incesturi, conspiraţii şi secrete întunecate trebuie descoperite şi descâlcite pe îndelete (aşa cum Gong Li brodează cu obstinaţie sute de crizanteme de aur) până la cadrul în care ciuperca neagră caowotan corodează imaginea florii aurii încrustate pe lemnul mesei pătrate la care, conform cutumelor, s-au reunit pe parcursul festivităţilor cei cinci membri a familiei Imperiale.
Cât despre amatorii de spectacol cinematografic grandios, să vedem ce spune şi Scott Tobias de la avclub.com: “Beyond the confused melodrama, however, lie some of the most dazzling images Zhang has conjured: An imperial palace bursting with primary colors and embroidered wall coverings, a black-hooded army descending from the sky on grapple-hooked ropes, a courtyard filled with yellow chrysanthemums overwhelmed by waves of red-armored warriors.”.Concluzie: un regal vizual, narativ şi interpretativ. Opinia mea.
