De la vânătoarea de comori la conservarea istoriei Egiptului antic

Cum a început conservarea istoriei Egiptului antic? Descoperă seria „Căutătorii faraonilor pierduți” la Viasat History

Descoperirile epocii noastre sunt susținute de tehnologie de ultimă generație, baze de date accesibile aproape întotdeauna grație internetului și instrumente cu ajutorul cărora pot fi modelate evenimente petrecute de-a lungul a milenii întregi. Iar principiul călăuzitor este dorința de a păstra istoria.

Dar nu a fost întotdeauna așa: acum două secole, exploratorii semănau mult mai mult cu vânătorii de comori, care, în ciuda celor mai dificile condiții, a rivalității acerbe și a resurselor limitate, căutau să pună mâna pe comori uriașe. Uneori, acest lucru a provocat pagube enorme, alteori a pus tocmai bazele pe care se fundamentează astăzi științele.

„Căutătorii faraonilor pierduți”, o nouă serie în șase episoade, care a debutat la Viasat History pe 2 noiembrie, la ora 23:00, ne poartă într-o călătorie în astfel de lumi.

Serialul ne întoarce în Egiptul secolului al XIX-lea, unde marile puteri politice se luptau pentru comorile faraonilor și trimiteau exploratori în „Vestul sălbatic” nord-african pentru a descoperi minunile de la Giza, Luxor și Abu Simbel.

În acest articol, analizăm modul în care această cursă distructivă s-a transformat în cercetare arheologică sistematică și cum s-a recunoscut treptat că monumentele Egiptului ar trebui conservate în locațiile lor originale, în loc să fie exploatate.

Acest proces nu s-a petrecut peste noapte: cercetătorii doreau adesea să înțeleagă civilizațiile antice, să obțină cele mai valoroase artefacte ale acestora și să aducă prestigiu propriilor țări, toate în același timp. Acest lucru a dus la numeroase contradicții, iar stabilirea bazelor arheologiei moderne a durat zeci de ani.

Rivalitatea dintre națiuni și începuturile egiptologiei

Perioada de început a fost marcată de expansiunea militară și de setea de comori. Napoleon a invadat Egiptul în 1798, cu scopul de a submina influența comercială a Marii Britanii.

Armata a fost însă însoțită de o expediție științifică menită să insufle un nou suflu studiului Egiptului antic. Experții au studiat monumentele, au întocmit desene și note și au adunat informații despre civilizația egipteană antică.

Una dintre figurile-cheie ale expediției, Dominique Vivant Denon, și-a publicat jurnalul de călătorie în 1802, intitulat Voyage dans la Basse et la Haute-Égypte (Călătorie în Egiptul de Jos și de Sus). Această publicație a stârnit interesul în întreaga Europă.

Cu toate acestea, chiar și în acea perioadă, descoperirile științifice și achiziționarea de comori erau deja strâns legate: aceste descoperiri serveau, de cele mai multe ori, la sporirea prestigiului național.

Pe lângă simpla deținere a artefactelor, înțelegerea Egiptului antic a căpătat o importanță din ce în ce mai mare.

Piatra de la Rosetta, descoperită în timpul campaniei, a devenit deosebit de valoroasă deoarece purta același text inscripționat în trei sisteme de scriere diferite, inclusiv hieroglife, iar acest lucru a deschis calea către descifrarea acestora din urmă.

Piatra de la Rosetta a ajuns în cele din urmă în posesia britanicilor, iar între cele două puteri, Franța și Marea Britanie, s-a dezvoltat o rivalitate acerbă pentru a vedea care dintre savanții lor va fi primul care va face o descoperire decisivă.

Cu toate acestea, munca rivalilor Thomas Young și Jean-François Champollion a demonstrat că, în cercetare, nu este suficientă simpla descoperire a unui tezaur; sunt necesare, de asemenea, cunoștințe lingvistice, analize și cercetări suplimentare.

În urma descoperirii lui Champollion din 1822, inscripțiile antice au devenit surse istorice, permițând reconstituirea trecutului societății egiptene.

Conștientizarea importanței conservării monumentelor Egiptului antic

Una dintre cele mai importante personalități care au marcat o schimbare de mentalitate a fost Jean-François Champollion.

În timpul călătoriei sale în Egipt, el a adunat un număr semnificativ de artefacte pentru Luvru. A mers chiar până la a dispune îndepărtarea forțată a unui relief de pe peretele mormântului faraonului Seti.

Ulterior, însă, a devenit tot mai conștient de răul pe care activitățile sale de colecționare îl provocau monumentelor. În scrierile sale ulterioare, el a susținut că operele de artă ale Egiptului antic ar trebui conservate la locul lor.

Și-a dat seama că, pe măsură ce cercetătorii aflau mai multe despre valoarea istorică a acestor artefacte, devenea tot mai evident că îndepărtarea obiectelor sau deteriorarea siturilor din care proveneau limita și posibilitățile de a le înțelege.

Progresul științific și o mai bună înțelegere a conservării, datorate unor personalități precum Champollion, nu au pus însă capăt vânătorii de comori.

Au existat și unele acțiuni deosebit de brutale. Howard Vyse, de exemplu, a folosit explozibili în timpul săpăturilor la Marea Piramidă de la Giza, în speranța de a-și consolida reputația prin descoperiri spectaculoase.

În ceea ce privește expediția prusacă a lui Karl Richard Lepsius, acesta a combinat cercetarea științifică serioasă cu transferul pe scară largă al artefactelor către Berlin, întrucât regele prusac dorea să-și completeze colecția cu obiecte care să-i permită să concureze cu muzeele din alte orașe europene.

Pe scurt, faptul că arheologia a devenit mai sistematică nu a garantat, în sine, protecția monumentelor istorice.

Auguste Mariette și apariția primelor măsuri de protejare a patrimoniului egiptean

Acest proces a intrat într-o nouă etapă odată cu activitatea lui Auguste Mariette.

Mariette venise inițial în Egipt în numele Luvrului, pentru a extinde colecția muzeului prin achiziționarea de manuscrise copte. Însă, fiind martor la deteriorarea siturilor arheologice, a devenit un susținător al protejării patrimoniului local.

În 1858, viceregele Egiptului, Sa’id Pașa, l-a numit director al Serviciului de Antichități al Egiptului, recent înființat.

Mariette a militat pentru reglementarea săpăturilor și a înființat un nou muzeu la Cairo, inaugurat în 1863, pentru ca artefactele egiptene să nu fie găzduite exclusiv în marile muzee europene.

Acest lucru a lărgit sfera arheologiei: pe lângă descoperire, au apărut și sarcinile de conservare, documentare și protejare a artefactelor.

De la vânătoarea de comori la protejarea patrimoniului cultural

Așadar, drumul care a dus de la vânătoarea de comori la cercetarea științifică și, în cele din urmă, la conservarea patrimoniului cultural a constat în trei conștientizări interconectate.

Mai întâi, conștientizarea faptului că Egiptul adăpostea artefacte de o valoare extraordinară; apoi, că aceste obiecte puteau fi interpretate din punct de vedere științific; și, în cele din urmă, că obiectul cercetării trebuie el însuși protejat.

Acest lucru a dat naștere unei perspective fundamentale: valoarea patrimoniului cultural nu constă doar în descifrarea sa și în achiziționarea lui de către un muzeu. Este important, de asemenea, ca acesta să supraviețuiască și să rămână legat de istoria țării din care provine.

„Căutătorii faraonilor pierduți” la Viasat History

Difuzare: de luni până vineri, începând cu 2 noiembrie 2026, de la ora 23:00, la Viasat History.

Sezon: 1
Număr de episoade: 6 × 60 de minute
Gen: istorie antică, arheologie, documentar
Titlu original: Raiders of the Lost Pharaohs
An: 2024