Interviu cu Carmen Voinea, despre gândirea critică, autodisciplină și autoreglarea emoțională

Interviu cu Carmen Voinea (Narada): „Copiii care se descurcă nu sunt neapărat cei cu cele mai bune note”

Ce nu apare în catalog poate spune, uneori, mai mult despre felul în care învață un copil: cum își gestionează emoțiile, cum rămâne într-o sarcină când devine greu, cum verifică informația înainte să o creadă.

Pornind de la această zonă încă puțin măsurată în școala românească, Narada (ONG din România care are ca misiune transformarea și susținerea sistemului educațional) și ICCV (Institutul de Cercetare a Calității Vieții) dezvoltă primul instrument standardizat și validat științific care urmărește împreună gândirea critică, autoreglarea emoțională și autodisciplina elevilor.

Despre ce poate arăta acest instrument și cum poate fi folosit fără să devină o nouă etichetă pentru copii, precizează Carmen Voinea, doctor în sociologie și membră a echipei de programe și impact Narada, încă din 2024. Ea face parte și din echipa experților care, împreună cu cercetătorii de la ICCV, au contribuit la crearea și dezvoltarea instrumentului de măsurare a competențelor esențiale pentru viitor, precum gândirea critică, autodisciplina și autoreglarea.

Gândirea critică, autoreglarea emoțională și autodisciplina elevilor

Parteneriatul dintre Narada și Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Române va duce la crearea primului instrument standardizat și validat științific prin care profesorii vor putea măsura gândirea critică, autoreglarea emoțională și autodisciplina elevilor. Ce poate afla un profesor despre un copil prin el, dincolo de ceea ce îi spun notele și comportamentul de la clasă?

Profesorul poate afla cum stă copilul cu o serie de competențe esențiale ale procesului de învățare temeinică și de lungă durată. Este vorba despre capacitatea lui de a se concentra, de a-și controla emoțiile, de a-și asuma responsabilitatea pentru o sarcină de la început până la sfârșit, de a persevera în fața greutăților și de a-și folosi discernământul, trecând informațiile primite prin filtrul gândirii. În absența acestor abilități, învățarea rămâne superficială: informațiile primite la oră nu se fixează și sunt uitate în scurt timp.

Spuneți că este primul instrument de acest tip din România și că nu există, la nivel internațional, unul care să măsoare împreună autoreglarea emoțională, autodisciplina și gândirea critică. Ce este cu adevărat inovator la instrumentul pe care îl dezvoltați?

Un răspuns foarte scurt ar fi următorul: deși există numeroase instrumente (OECD Survey on Social and Emotional Skills, PISA etc.) care explorează aceste metacompetențe, din documentarea noastră, nu am identificat un instrument standardizat pentru 10–15 ani, validat pe populația din România, care să combine autoraportarea cu sarcini de performanță pentru toate cele trei metacompetențe.

Însă traseul nostru către instrumentul de măsurare a acestor competențe esențiale pentru viitor nu a fost unul simplu și liniar, ci are legătură cu o documentare aprofundată, cu parteneriate multidisciplinare și cu o bogată experiență de teren a Narada din ultimii șase ani în școlile din România.

Toate cele trei metacompetențe au avut traiectorii interesante de măsurare. Atât separate, cât și cu numeroase puncte de intersecție. Dacă ne uităm doar la gândirea critică, putem regăsi reflecții asupra importanței ei încă de la filosofii antici, însă în educație observăm o explozie a interesului științific pentru teoria și practica sa, începând cu secolul al XX-lea. În privința evaluării științifice, putem începe prin a menționa Testul Watson-Glaser de gândire critică pentru elevii de gimnaziu, dezvoltat încă din anii 1940.

Demersul nostru a urmat astfel trei „cărări interdisciplinare” solide: filosofie, psihologie, sociologie sau științele educației. Ce aducem însă nou este accentul pe intersecția dintre cele trei metacompetențe și faptul că a apărut ca o nevoie organică observată în timpul desfășurării programelor Narada în școlile din România.

Știm prea bine că elevii români se confruntă cu numeroase provocări, majoritatea structurale, în afara controlului lor, al părinților sau al profesorilor, precum influența majoră a mediului de rezidență. E un lucru bine-cunoscut din statistici că elevii din rural pleacă la drum cu un dezavantaj determinat doar de codul poștal în care s-au născut. Sau că statutul socio-economic al părinților le determină în mare măsură rezultatele academice, după cum ne-au arătat din nou rezultatele la testele PISA 2025.

Dacă în ultimii ani multe nevoi materiale și-au găsit rezolvarea în programe precum PNRR, am continuat însă să observăm altă categorie de nevoi încă prea puțin adresate: cele de dezvoltare a capacității elevilor de a se adapta într-o lume impredictibilă, în care cunoștințele nu mai sunt suficiente, în care e din ce în ce mai important să fie reflexivi asupra lor înșiși și a informațiilor venite din jur, să știe cum să depășească dificultățile, să se organizeze sau să persevereze.

Deci, nevoia de a crea acest instrument al nostru a izvorât dintr-o realitate locală foarte concretă: cum putem evalua metacompetențele elevilor noștri, copii care învață, cresc și trăiesc în această țară, în acest sistem educațional, în acest context istoric, politic, cultural etc. Din acest motiv, întrebările au fost testate unu la unu cu elevi din mai multe școli, pentru a ne asigura că le înțeleg, că sunt relevante pentru ei, că le pot parcurge.

Bineînțeles, revenind la traiectoriile științifice urmărite, arhitectura conceptuală a instrumentului, dezvoltată de o echipă interdisciplinară, se bazează pe instrumente internaționale validate. Pentru că aceste metacompetențe sunt totuși universale, se poate spune că noi facem o traducere și o adaptare pentru contextul românesc.

În final, tot de caracterul inovator și interdisciplinar ține și faptul că acest instrument combină tipuri de măsurare diferite: la autoreglare și autodisciplină, elevii vor fi rugați să se evalueze prin autoraportare, adică să reflecteze asupra comportamentului lor când învață, când au o problemă, își pierd atenția etc. În schimb, pentru gândirea critică le-am oferit sarcini: scenarii inspirate din viața lor reală pentru care să aleagă varianta corectă de analiză sau decizie.

Cum poate fi măsurată gândirea critică la copii

Cum măsori o abilitate atât de complexă precum gândirea critică la un copil de 10–15 ani și cum vă asigurați că rezultatul nu reflectă, de fapt, nivelul lui de educație sau mediul din care provine?

Ne bucurăm pentru această întrebare pentru că a fost una dintre provocările cele mai mari, încă din timpul pregătirii programului „Extra Lab – Skills for the future”. Acesta a avut ca scop dezvoltarea gândirii critice în rândul elevilor de gimnaziu și susținerea utilizării responsabile a instrumentelor și conținuturilor digitale pentru a minimiza astfel comportamente de risc, decizii periculoase și mesaje false.

Pentru a măsura impactul activităților programului, am documentat diverse instrumente recunoscute la nivel național și internațional. În acest proces, am aflat însă multe și despre dilemele cercetătorilor sau ale celor care desfășoară activități pentru îmbunătățirea gândirii critice. Printre dilemele cele mai importante s-au numărat: de la ce vârstă putem vorbi de capacitatea copiilor de a avea gândire critică?

Sunt transferabile competențele de gândire critică de la un domeniu la altul? E nevoie de cunoștințe și informații solide înainte de a putea gândi critic?

Aceste discuții pe care le-am regăsit la experți le-am adus și noi în organizație, mai întâi în derularea programului Extra Lab, iar ulterior în echipa multidisciplinară extinsă a instrumentului de măsurare.

Așa că o să vă oferim și soluțiile pe care le-am identificat noi. În chestionarul propriu-zis, copilul primește 12 situații scurte, inspirate din viața lui, fiecare cu patru variante și un singur răspuns corect. De exemplu: un mesaj de la un număr necunoscut îți spune că ai câștigat un telefon și că oferta ține doar 10 minute. Care e cel mai sigur semn că e o păcăleală? Sau: un coleg scrie pe grup că testul de mâine s-a anulat, „am auzit și eu”. Ce faci înainte să crezi? Sarcinile acoperă evaluarea sursei, recunoașterea argumentelor slabe, inferența validă, compararea opțiunilor și decizia justificată.

Legat de a doua întrebare, despre influența mediului, și aceasta este o provocare clasică și un subiect deschis și pentru noi. De fapt, este o preocupare binecunoscută tuturor celor care activează în educație: cum identificăm și izolăm factorii cu cea mai mare greutate asupra parcursului școlar (și nu numai) al unui elev pentru a-i oferi cele mai bune șanse de succes? În primul rând, trebuie să pornim de la înțelegerea faptului că un test nu poate fi complet independent de mediu, mai ales că gândirea critică însăși se dezvoltă și în funcție de oportunitățile pe care le are un copil.

Ce ne propunem noi este ca același scor să însemne același lucru, indiferent dacă elevul învață la Cluj sau într-un sat din Tulcea. În acest scop, am pretestat formulările prin interviuri cognitive cu copii din diverse medii și am schimbat ce putea avea înțelegeri diferite din cauza mediului. Cuvântul „amân”, de exemplu, era interpretat de unii copii ca „renunț”, iar un context despre copiatul la teste a fost înlocuit.

De asemenea, eșantioanele cu care lucrăm sunt stratificate pe regiuni și medii de rezidență după datele INS. Prin analize statistice vom verifica dacă întrebările funcționează diferit în funcție de mediu, gen și clasă: itemii care „se comportă” diferit pentru grupuri cu același nivel real sunt revizuiți sau scoși.

De la evaluare la strategii educaționale

Ce se întâmplă după ce instrumentul identifică o problemă? Dacă un elev are, de exemplu, un nivel scăzut de autoreglare, ce poate face concret profesorul cu această informație?

Aș începe prin a reformula pentru a nu lăsa loc de confuzii: un scor scăzut nu înseamnă o „problemă” în sens clinic. Instrumentul nu pune diagnostice, iar dacă un copil pare în dificultate reală, drumul corect e spre consilierul școlar, nu spre un chestionar. Prin rezultatele sale, instrumentul deschide calea spre aplicarea unor strategii educaționale adaptate nevoilor elevilor dintr-o anumită clasă sau școală. Concret, instrumentul va fi însoțit de un caiet cu profiluri descriptive și sugestii de lucru pentru diriginte și profesori, legate de resursele din biblioteca Narada.

De exemplu, pentru autoreglare, sugestiile sunt mici schimbări în felul în care e organizată clasa: rutine previzibile la începutul orei, termometrul emoțional, momente scurte în care copiii își numesc emoția înainte de o lucrare, greșeala tratată ca informație și prilej de învățare etc. Pentru autodisciplină, de exemplu, planuri de tipul „dacă… atunci” („dacă ajung acasă la 3, mă apuc de temă la 4”), planificarea scopurilor mari în sarcini mici etc.

Există riscul ca aceste profiluri să devină o nouă formă de etichetare a copiilor — „nedisciplinat”, „slab la gândire critică” sau „instabil emoțional”? Cum preveniți acest lucru?

Rezultatul oricărui tip de evaluare poate fi deturnat pentru a fi folosit ca etichetă. Un elev care ia o notă mică la școală riscă să fie ridiculizat, dar în absența testării, nu-și va cunoaște nivelul și nu va ști ce trebuie îmbunătățit. Aceste competențe esențiale ale copilului nu sunt înnăscute sau fixe; ele pot fi mult îmbunătățite cu intervențiile potrivite. Rezultatele copiilor la această măsurare sunt cheia care poate ghida profesorul în procesul de predare și de relaționare cu elevii, cultivând metacompetențele cu scoruri mai scăzute, și pot sta la baza unor intervenții personalizate. Cunoscând obiectivul măsurării, potențialele beneficii depășesc cu mult riscul etichetării.

Protecția datelor și accesul la rezultatele elevilor

Cine va avea acces la rezultatele individuale ale elevilor și cum veți proteja aceste date? Este important mai ales dacă instrumentul va ajunge să fie folosit la scară națională.

În etapa actuală, avem reguli stricte care respectă atât reglementările în vigoare, cât și bunele practici în privința eticii cercetării (mai ales pentru subiecți minori) și a protecției datelor. Metodologia și protocolul de colectare a datelor sunt în proces pentru avizul Comisiei de Etică a Cercetării Narada. Participarea la cercetare necesită acordul scris al părintelui sau tutorelui și, separat, acordul/asentimentul copilului.

Copilul se poate retrage oricând, chiar dacă părintele a semnat. Nu colectăm nume, CNP, adresă sau data completă a nașterii. Fiecare elev are un cod, pentru că avem nevoie să legăm a doua aplicare de prima. Comunicăm deschis că datele sunt astfel pseudonimizate, nu complet anonime. Accesul la baza de date cu răspunsuri este protejat, iar echipa extinsă, inclusiv ICCV, lucrează doar cu setul pseudonimizat, pe principiul nevoii de a cunoaște.

Pe scurt, profesorii sau părinții nu au acces la datele individuale ale elevilor, după cum menționam anterior, astfel că acestea nu pot fi folosite pentru a eticheta elevii sau pentru a crea alte ierarhii între ei. Școlile pot primi, la cerere, doar rapoarte agregate pe clasă sau școală, nu date individuale.

România are deja foarte multe evaluări și teste. De ce mai are nevoie profesorul de încă un instrument și cum vă asigurați că acesta nu devine doar o nouă obligație birocratică?

Acest instrument este necesar pentru că măsoară ceea ce nu măsoară niciuna dintre evaluările și testele existente: competențele esențiale care permit unui copil să învețe eficient, să gândească independent și să aibă succes într-un viitor incert. Chiar dacă unii profesori le vor aplica inițial din obligație, rezultatele le vor trezi interesul. Și în scurt timp, vor afla de la colegi care au intervenit asupra problemelor descoperite cât de mult îți ușurează munca de profesor să lucrezi cu elevi cu un nivel mai ridicat de autoreglare, autodisciplină și gândire critică.

Din experiența Narada în școlile din România

Narada a pornit de la probleme foarte concrete — infrastructură, acces la tehnologie, condiții de învățare — și a ajuns să lucreze cu gândirea critică și autoreglarea. Ce ați văzut în școli care v-a făcut să schimbați această direcție?

Experiența directă în școli în primii ani ne-a arătat că notele, pe care se pune în continuare mult accent, nu pot cuprinde complexitatea lumii în care acești copii trebuie să crească. De asemenea, într-o lume în transformare așa de rapidă, sistemul educațional și alți actori-cheie trebuie să-i ajute să se poată adapta. Însă pentru a ne asigura că avem o înțelegere sistematică, am recurs la cercetare formativă și am vorbit cu profesori, elevi și directori din contexte diferite.

Concluzia a fost destul de consistentă: copiii care se descurcă nu sunt neapărat cei cu cele mai bune note. Sunt cei care se reglează când lucrurile devin copleșitoare, nu abandonează când devine greu și evaluează informația în loc să o reproducă.

În 2025, am testat abordarea de schimbare comportamentală (Social and Behaviour Change) în 28 de școli, cu peste 1.100 de elevi și peste 100 de profesori, iar primele semnale au fost încurajatoare: 7 din 12 școli pilot au continuat din proprie inițiativă. Aceasta ne-a arătat că abordarea noastră funcționează. Însă ne-am lovit de o limită: nu aveam un instrument riguros care să arate dacă și unde se schimbă ceva.

Prin urmare, instrumentul de măsurare a metacompetențelor s-a născut din nevoia de a ne verifica propriile programe, de a putea confirma și științific ceea ce am observat că funcționează.

Cum definim un copil de succes?

Dacă peste cinci ani instrumentul va fi folosit în școli din toată România, ce ați vrea să fie diferit în felul în care un profesor, un părinte și chiar societatea definesc „un copil de succes”?

În lumea de astăzi, succesul nu mai poate fi definit prin medii mari sau prin rezultate la examene. Viitorul pieței muncii este incert. Viitorul lumii, la fel. Cei care vor prospera vor fi cei adaptabili, perseverenți, capabili să învingă obstacole, să-și gestioneze temerile și frustrările, să nu se descurajeze, să intre pe fereastră când viața le închide o ușă. Cei care vor ști să distingă între adevăr și manipulare și să-și urmeze scopurile neabătuți de presiunile altora.

Un copil de succes va fi nu doar unul care învață bine, ci unul care își cultivă constant toate aceste abilități, fiind pregătit pentru orice îi va aduce viitorul.

Interviu de Gruia Dragomir