Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/10/2026 15:56
Muzică

ZADI lansează „Supernova”

Patricia Stoian De Patricia Stoian | Publicat: 19 octombrie 2026
ZADI lansează „Supernova”


ZADI lansează „Supernova”, o poveste despre iubirile rare, conexiunile intense și lecțiile care ne transformă

După lansarea trilogiei muzicale „M-am îndrăgostit de un poet”, „Între noi” și „Rău pentru mine”, ZADI revine cu „Supernova”, o piesă despre acele iubiri rare care ne schimbă profund și lasă în urmă o lumină pe care timpul nu o poate șterge.

Mai mult decât o continuare a poveștii muzicale de până acum, noua lansare marchează o etapă diferită în evoluția artistei, aducând în prim-plan vulnerabilitatea, acceptarea și lecțiile învățate din relațiile care, deși intense, nu sunt menite să dureze pentru totdeauna.

Am stat de vorbă cu ZADI despre semnificația piesei, inspirația din spatele versurilor, legătura cu trilogia muzicală și întâlnirile care rămân cu noi chiar și atunci când drumurile se despart.

„Supernova”, un nou capitol muzical

„Supernova” este cea mai nouă lansare a ta, după trilogia muzicală „M-am îndrăgostit de un poet”, „Între noi” și „Rău pentru mine”. Ce reprezintă această piesă pentru tine și ce mesaj ai vrut să transmiți prin ea?

ZADI: „Supernova” înseamnă un nou început, o altă etapă în dezvoltarea mea și o altă parte din mine care iese la suprafață pentru public. Mesajul piesei cuprinde câteva lecții importante pe care a trebuit să le învăț: nu totul este permanent și, uneori, oricât de idilică ar putea părea o relație, dacă, în mod rațional, îți face rău, este mai bine să renunți.

Artwork-ul piesei conține niște coordonate care duc către București. Ce semnificație au acestea și de ce a fost aleasă această locație?

ZADI: Coordonatele duc în București, însă ideea nu a fost a mea, ci a graficianului care a realizat artwork-ul, Phvne.

„Supernova” vine după o trilogie muzicală care a spus o poveste în trei capitole. Ce te-a determinat să lansezi această piesă în acest moment și în ce măsură poate fi privită ca o continuare a poveștii?

ZADI: Piesa aceasta este de mult timp pe lista mea de lansări, la fel ca multe alte piese care vor urma. Da, poate fi privită și ca o continuare, dar cred că, mai degrabă, este o concluzie a poveștii.

ZADI lansează „Supernova”
ZADI lansează „Supernova”

Despre iubire, vulnerabilitate și amintiri

Există un vers din „Supernova” care te reprezintă în mod special sau care are o semnificație aparte pentru tine?

ZADI: „Spune-mi cum, cum de ne-am găsit”. Piesa începe și se termină cu aceste versuri. Pentru mine, ele îmbină sinceritatea, vulnerabilitatea, tristețea și bucuria în același timp. Este un sentiment aparte.

Dacă ar fi să alegi un singur scenariu în care „Supernova” să fie ascultată, care ar fi acela?

ZADI: Cred că un posibil scenariu perfect ar fi undeva la capătul lumii, alături de o persoană iubită, care nu mai este în viața ta, unde vi s-ar da trei minute pentru a vă revedea.

Prin „Supernova”, ZADI explorează frumusețea și fragilitatea conexiunilor care ne marchează existența. Piesa vorbește despre iubirile care, chiar dacă nu rămân alături de noi, continuă să existe prin amintiri, emoții și lecțiile pe care ni le lasă. O poveste despre acceptare, vulnerabilitate și puterea de a merge mai departe, fără a șterge ceea ce a fost cu adevărat important.

Ascultă AICI

ZADI lansează „Supernova”
ZADI

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate muzicii pe Zile și Nopți

Muzică → 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută