Când un parc devine o comunitate: povestea Grupului de Inițiativă Civică Kiseleff

Interviu cu Claudia Florescu | Când un parc devine o comunitate: povestea Grupului de Inițiativă Civică Kiseleff

În 2017, nemulțumirea unor vecini față de felul în care erau organizate evenimentele în Parcul Kiseleff a dus la formarea Grupului de Inițiativă Civică Kiseleff. Fondatoarea grupului, Claudia Florescu, vorbește despre aproape zece ani de implicare civică, despre relația cu administrația locală, apărarea spațiilor verzi și despre felul în care o comunitate poate transforma nemulțumirea în acțiune.

În interviul pentru zilesinopti.ro discutăm despre Parcul Kiseleff, despre lecțiile activismului civic și despre proiectele prin care grupul încearcă nu doar să protejeze locul în care trăiește, ci și să îi apropie pe oamenii din comunitate.

De la nemulțumire la implicare civică

Cum a început povestea Grupului de Inițiativă Civică Kiseleff și ce v-a făcut, în 2017, să treceți de la „ne deranjează ceva” la „trebuie să facem ceva”?

Grupul a apărut în 2017, în jurul evenimentelor organizate în Parcul Kiseleff și al felului în care acestea afectau atât parcul, cât și viața oamenilor din jur. La început a fost reacția foarte firească a unor vecini: ne deranjau zgomotul, aglomerația, mizeria rămasă în urmă și faptul că un loc atât de important pentru comunitate era folosit fără ca oamenii care trăiesc aici să fie întrebați.

Destul de repede am înțeles însă că nu era vorba doar despre un anumit eveniment. Era vorba despre felul în care se iau deciziile privind spațiile noastre comune și despre responsabilitatea pe care o avem față de ele. Parcul Kiseleff nu este doar o bucată de verdeață disponibilă pentru orice activitate. Este monument istoric, ecosistem urban și locul în care foarte mulți oameni își trăiesc o parte din viața de zi cu zi.

Ne-am constituit ca un grup multidisciplinar, cu competențe complementare: urbaniști, peisagiști, antropolog, psiholog și oameni cu experiențe profesionale diferite. Fiecare a venit cu o altă lentilă, dar cu aceeași grijă pentru loc.

Trecerea de la „ne deranjează” la „trebuie să facem ceva” s-a produs când am înțeles că a locui într-un cartier nu înseamnă doar să ai o adresă acolo. Înseamnă să observi, să întrebi, să participi și, uneori, să insiști. Grupul s-a născut din nemulțumire, dar a crescut din apartenență.

După aproape zece ani de implicare, ce ați învățat despre cum funcționează, de fapt, relația dintre cetățeni și administrația locală?

Am învățat că relația nu funcționează bine nici prin încredere oarbă, nici prin conflict permanent. Are nevoie de dialog, vigilență și foarte multă consecvență.

La început credeam că este suficient să semnalezi o problemă bine argumentată și că, odată ce ai explicat-o, lucrurile se vor pune în mișcare. În timp am înțeles că sesizarea este doar începutul. Trebuie să ceri documentele, să urmărești termenele, să revii și să verifici dacă ceea ce s-a promis s-a și întâmplat.

Faptul că suntem un grup multidisciplinar ne-a ajutat mult. Un parc nu înseamnă doar arbori, după cum nu înseamnă doar patrimoniu, urbanism, sănătate sau viață comunitară. Toate acestea se întâlnesc în același loc. Am învățat astfel să mergem către administrație nu doar cu nemulțumiri, ci și cu argumente profesionale, întrebări documentate și soluții.

Am întâlnit în instituții și oameni care ascultă și încearcă sincer să rezolve lucrurile. Tocmai de aceea credem că relația poate funcționa. Dar are nevoie de continuitate și de o memorie pe care, de multe ori, tot comunitatea ajunge să o păstreze: cine, ce și când a promis, ce s-a decis, câți bani publici au fost cheltuiți și care a fost rezultatul.

Pentru noi, vigilența nu înseamnă să suspectăm permanent pe toată lumea de rele intenții. Înseamnă să avem suficientă grijă încât să nu ne oprim la promisiuni. Nu căutăm scandalul, ci căutăm documentul și, ideal, rezultatul.

Parcul Kiseleff, un loc al apartenenței

Ce înseamnă pentru voi Parcul Kiseleff: un spațiu verde, un monument istoric, un loc de întâlnire al comunității sau ceva mai mult decât atât?

Este toate acestea în același timp. Și cred că tocmai de aici vine frumusețea lui.

Parcul Kiseleff este locul în care oamenii se plimbă, aleargă, își aduc copiii, citesc pe o bancă sau se întâlnesc cu vecinii. Este parte din rutina noastră și din memoria afectivă a cartierului. În același timp, este monument istoric, cu o identitate care trebuie înțeleasă și protejată.

Faptul că este un parc viu nu înseamnă că poate suporta orice intervenție. Dar nici protejarea patrimoniului nu înseamnă să îl transformăm într-un spațiu înghețat. Ne dorim ca oamenii să îl folosească și să se bucure de el, cu grijă față de ceea ce îl face valoros.

Pentru noi, parcul este mai ales un loc al apartenenței. Este spațiul comun în jurul căruia niște oameni care poate nu s-ar fi cunoscut altfel ajung să vorbească, să colaboreze și să se simtă parte din aceeași comunitate.

Din această dorință de a construi ceva împreună s-a născut KISELEFF is BOOKED, aplicația noastră de schimb de cărți între vecini, pe care ne pregătim să o lansăm. Oamenii nu trebuie să se cunoască și nici să își sincronizeze programul: lasă cărțile unii pentru ceilalți în punctele comunitare din cartier, iar volumele circulă mai departe, de la un cititor la altul. Este o formă discretă de comunitate, potrivită și celor care vor să participe fără obligația unei întâlniri. Pentru noi, cărțile sunt pretextul. Comunitatea este proiectul.

Unde vedeți limita dintre un parc viu, care găzduiește evenimente și activități ale comunității, și un parc transformat într-un spațiu comercial sau într-o zonă de evenimente?

Un parc viu nu este același lucru cu un parc ocupat permanent. Viața unui parc nu se măsoară în numărul de scene, standuri sau „activări”, ci în felul în care oamenii îl pot folosi firesc, în fiecare zi.

Nu suntem împotriva evenimentelor. Parcul poate găzdui activități culturale și comunitare frumoase, de dimensiuni potrivite locului, accesibile publicului și organizate fără să afecteze vegetația, patrimoniul sau liniștea zonei.

Limita este depășită atunci când evenimentul începe să domine parcul: restricționează accesul, ocupă suprafețe mari, aduce trafic greu, zgomot și deșeuri sau transformă spațiul verde într-o infrastructură comercială. Dacă oamenii trebuie să aștepte să se termine „activarea” ca să își poată folosi din nou parcul, ceva s-a pierdut pe drum.

În cazul Parcului Kiseleff există și statutul de monument istoric, care cere mai multă grijă, nu mai puțină. Contează amploarea, frecvența și impactul cumulat al evenimentelor, nu doar faptul că fiecare dintre ele este temporar.

Un parc poate fi foarte viu prin lucruri aparent mici: copii care se joacă, oameni care citesc, vecini care se întâlnesc, plimbări, umbră și liniște. Nu orice spațiu public trebuie programat până nu mai rămâne niciun colț liber. Uneori, cea mai bună activare a unui parc este să îl lași să fie parc.

Evenimente, controverse și reacția comunității

În ultimii ani au existat mai multe controverse legate de evenimentele organizate în zona Kiseleff. Ce anume vă deranjează cel mai mult la modul în care sunt luate aceste decizii?

Cel mai mult ne deranjează faptul că proiecte cu impact mare pot avansa înainte ca oamenii să afle ce presupun și înainte să existe o evaluare serioasă a compatibilității lor cu parcul.

Un exemplu important este festivalul Nostalgia, care urma să fie organizat în Parcul Kiseleff. Ne-am opus nu pentru că suntem împotriva festivalurilor, ci pentru că amploarea acestui eveniment nu era potrivită pentru un parc monument istoric. În urma intervenției comunității, festivalul a fost mutat în Parcul Izvor.

Din păcate, ceea ce s-a întâmplat acolo a confirmat riscurile asupra cărora avertizasem. O mare parte din parc a fost ocupată mai multe săptămâni, au circulat utilaje grele, iar după festival au rămas spațiu verde distrus, sol compactat, deșeuri și mobilier deteriorat. Organizatorul a fost amendat pentru distrugerea și folosirea neautorizată a spațiului verde și pentru depășirea nivelului legal de zgomot.

Nu ne-a bucurat că am avut dreptate. Ne-am fi dorit ca nici Parcul Izvor să nu treacă prin asta. Dar experiența arată de ce vocea comunității trebuie ascultată înainte, nu după ce încep discuțiile despre cine repară distrugerile.

Un alt exemplu este Lumina Park, care ar fi ocupat segmente din Parcul Kiseleff timp de aproape patru luni anual, pe o perioadă de trei ani. Grupul nostru a inițiat opoziția față de proiect, susținută de numeroase organizații civice și de mediu. După reacția comunității și dialogul cu grupurile civice, primarul George Tuță a anunțat oprirea demersurilor.

Este important să spunem și când administrația ascultă. Acesta este dialogul civic pe care ni-l dorim: comunitatea argumentează, administrația ia în serios observațiile și o decizie poate fi reconsiderată fără ca fiecare dezacord să devină un război.

Parcul Kiseleff nu este un teren liber în așteptarea următoarei activări. Este spațiu verde, monument istoric și bun comun.

Victoriile și dezamăgirile implicării civice

Ați avut și momente în care comunitatea a reușit să schimbe o decizie sau să determine administrația să reacționeze. Care este victoria de care sunteți cel mai mândri și de ce?

Am avut câteva victorii foarte concrete. Am reușit să împiedicăm organizarea festivalului Nostalgia în Parcul Kiseleff, iar demersurile pentru Lumina Park au fost oprite. Am susținut și amenajarea unor toalete publice civilizate în parc. Poate părea un lucru mic, dar asemenea lucruri schimbă direct experiența oamenilor și, uneori, necesită surprinzător de multă perseverență.

După aproape zece ani de sesizări, documente și reacții la decizii administrative, ne-am dorit ca grupul să nu fie definit numai de lucrurile pe care încearcă să le oprească. O comunitate nu se construiește doar apărându-se. Se construiește și făcând ceva împreună.

Așa a apărut ideea micii biblioteci asincrone KISELEFF IS BOOKED. Vecinii pot pune cărți în circulație, pot găsi volume disponibile în apropiere, pot cere o carte, își pot construi rafturi și pot forma mici comunități de lectură. Există și o componentă de joc — Book Karma, niveluri și misiuni de explorare a cartierului.

Pentru noi, aceasta este una dintre cele mai frumoase victorii: am trecut de la „trebuie să protejăm locul în care trăim” la „putem construi ceva care îi apropie pe oamenii care trăiesc aici”. Vigilența rămâne, dar nu vrem ca lupta să fie identitatea comunității. Ne dorim ca identitatea ei să fie apartenența.

Care a fost, în schimb, cea mai mare dezamăgire din activitatea grupului și ce v-a făcut să continuați?

Cea mai mare dezamăgire nu a fost o singură decizie, ci faptul că atât de puține lucruri reușesc să devină practică instituțională.

Poți obține un răspuns, o promisiune sau chiar rezolvarea punctuală a unei probleme, iar la următorul proiect descoperi că trebuie să explici din nou de ce comunitatea trebuie consultată, de ce un parc monument istoric nu este un teren liber și de ce impactul asupra mediului trebuie evaluat înainte, nu după.

Administrațiile și oamenii din instituții se schimbă, responsabilitățile sunt împărțite, iar memoria pare uneori să se reseteze. Cetățenii ajung să fie cei care păstrează documentele, promisiunile și cronologia deciziilor. Este obositor să pornești iar și iar aproape de la zero.

Dar am continuat pentru că am văzut că implicarea produce rezultate. Uneori lent, uneori după multe reveniri, dar le produce. Și am continuat pentru că, între timp, grupul a devenit mai mult decât o reacție la administrație. A devenit o comunitate de oameni care s-au cunoscut, au învățat să lucreze împreună și au început să construiască proiecte proprii.

Nu avem promisiunea că vom câștiga fiecare dispută. Avem însă certitudinea că locul acesta ne este suficient de drag încât să nu renunțăm la el. Cred că, în cele din urmă, aceasta este energia care ne ține împreună.

Cetățenii și dialogul cu politicienii

În 2024, grupurile civice din Sectorul 1 au organizat chiar o dezbatere electorală în Parcul Kiseleff cu candidații la Primărie. Ce ați aflat atunci despre problemele orașului și despre disponibilitatea politicienilor de a asculta cetățenii?

Am aflat că cetățenii pot crea un spațiu de dialog pe care politica nu îl produce întotdeauna singură.

Dezbaterea din 2 iunie 2024 a fost singura dezbatere electorală din Sectorul 1 și a fost organizată de mai multe grupuri civice, împreună cu Platforma de Mediu pentru București. Candidații au venit în parc și au răspuns acelorași întrebări, în fața comunității, despre curățenie, trafic, calitatea aerului, spații verzi și funcționarea administrației.

A fost un moment important pentru că a mutat conversația din zona sloganurilor în cea a lucrurilor pe care oamenii le trăiesc zilnic. Problemele orașului nu sunt abstracte. Sunt copacul care dispare, trotuarul pe care nu poți merge, aerul pe care îl respirăm, gunoiul care nu este ridicat și spațiul public asupra căruia se decide fără tine.

Am văzut că politicienii pot asculta atunci când cetățenii sunt organizați, informați și pun întrebări concrete. În campanie, desigur, disponibilitatea este ceva mai mare. Testul adevărat începe după alegeri.

De aceea, pentru noi, dezbaterea nu s-a încheiat odată cu numărarea voturilor. Promisiunile trebuie urmărite prin documente, termene și rezultate. Nu pentru a construi un panou al rușinii, ci pentru a păstra memoria publică.

Poate cea mai frumoasă lecție a fost că cetățenii nu trebuie să rămână publicul unei campanii. Pot stabili agenda, pot aduce candidații la aceeași masă și pot continua conversația după ce scena electorală a fost strânsă. Participarea nu se termină la vot. Acolo începe.

Trei lucruri de care Kiseleff are nevoie

Dacă ați avea astăzi, pentru o singură zi, toate instituțiile orașului la aceeași masă, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați cere pentru Kiseleff?

Primul lucru ar fi un plan coerent de restaurare și îngrijire a Parcului Kiseleff, construit împreună de specialiști în peisagistică, patrimoniu, urbanism și mediu și bazat pe un Registru Verde complet, actualizat și accesibil publicului.

Avem nevoie să știm ce arbori există, în ce stare sunt, ce intervenții s-au făcut și ce urmează pentru fiecare dintre ei. Registrul Verde nu ar trebui să fie un inventar realizat o dată și uitat într-un sertar, ci un instrument viu, care ne ajută să înțelegem și să protejăm patrimoniul verde.

Al doilea lucru ar fi un regulament clar pentru evenimente: ce activități sunt compatibile cu parcul, cât pot dura, ce suprafață pot ocupa, care sunt limitele de zgomot și cine răspunde pentru eventualele distrugeri. Autorizațiile, contractele și costurile trebuie să fie publice, iar impactul cumulat trebuie evaluat. Parcul nu se reface miraculos între două activări.

Al treilea lucru ar fi un mecanism permanent de participare a cetățenilor. Nu o consultare organizată după ce proiectul este deja decis, ci un cadru în care comunitatea primește documentele din timp, poate formula observații și află ce s-a întâmplat cu ele.

Toate cele trei cereri vorbesc, de fapt, despre grijă: pentru mediu și patrimoniu, pentru banul public și pentru oamenii care folosesc parcul. Nu cerem ca parcul să rămână neschimbat. Cerem ca schimbările să pornească de la date reale și să îi facă bine.

Spațiile verzi și dreptul de a participa

Ce credeți că nu înțeleg încă bucureștenii despre spațiile verzi și despre dreptul lor de a participa la deciziile care le schimbă cartierul?

Cred că încă privim spațiile verzi prea mult ca pe un decor al orașului și prea puțin ca pe o infrastructură esențială. Parcurile înseamnă aer mai respirabil, umbră, temperaturi mai suportabile, biodiversitate, sănătate fizică și psihică. Nu sunt suprafețe goale care trebuie să găzduiască permanent ceva ca să își justifice existența.

Mai există și ideea că deciziile despre oraș aparțin exclusiv administrației și specialiștilor, iar cetățenii pot cel mult să se plângă după. Dar oamenii care folosesc zilnic un parc cunosc acel loc într-un mod foarte concret: știu unde se strânge apa, unde lipsește umbra, ce alei sunt nesigure, unde s-a uscat vegetația și cum se schimbă zona după un eveniment mare.

Participarea nu înseamnă că fiecare persoană decide singură ce trebuie făcut și nici că orice schimbare trebuie blocată. Înseamnă acces la informație, consultare înaintea deciziei și posibilitatea de a cere explicații despre intervenții și despre folosirea banului public.

Cred că subestimăm și puterea consecvenței. O sesizare poate fi ignorată. O comunitate organizată, care documentează, revine și lucrează cu specialiști, este mult mai greu de lăsat în afara conversației.

Cum ar putea arăta Kiseleff peste zece ani

Cum vă imaginați Kiseleff peste 10 ani și ce ar trebui să facem astăzi pentru ca imaginea aceea să devină realitate?

Peste zece ani, ne-am dori un Kiseleff în care parcul este restaurat și îngrijit cu respect pentru istoria lui, iar arborii și vegetația sunt protejate pe baza unui Registru Verde complet și actualizat.

Ne-am dori un parc viu, accesibil și liniștit. Un loc în care pot exista activități culturale și comunitare frumoase, dar fără ca spațiul verde să fie ocupat, degradat sau transformat într-un produs comercial.

Ne-am dori și o administrație pentru care transparența și consultarea nu sunt concesii făcute cetățenilor, ci modul firesc de a lua decizii. Documentele, bugetele și proiectele să fie publice din timp, iar oamenii să fie invitați la masă înainte ca hotărârile să fie deja luate.

Dar viitorul cartierului nu depinde numai de administrație. Mi-aș dori o comunitate care nu se întâlnește doar când trebuie să oprească ceva, ci și pentru a construi, a împărți resurse și a se bucura împreună de locul în care trăiește.

Am petrecut aproape zece ani apărând parcul și cerând ca vocea cetățenilor să fie ascultată. În următorii zece vrem să continuăm să fim vigilenți, dar și să construim mai multă apartenență în jurul lui.

Interviu de Gruia Dragomir