Mișcarea care nu așteaptă autorizare

Mișcarea care nu așteaptă autorizare

Spectacolul Unauthorised Movements debutează abrupt.

Un semnal de alarmă, vizuală, susținut de ritmul muzicii care crește, naște neliniște și tensiune. O neliniște voit augmentată vizual și auditiv și o tensiune care crește, generând expectanță din partea publicului și mișcare în spațiul scenic. Muzica pare atât de familiară, totuși deconcertantă, creând senzația de necunoscut cu un aer neașteptat de familiar. Necunoscutul ne atrage magnetic, chiar dacă ne e frică să pășim în necunoaștere și încercăm să-l descoperim pe baza cunoștințelor anterioare, pornind de la ceea ce știm și e sigur, testat, exersat de (prea) multe ori. Totuși ce e acolo? Pornind de la clișee, putem ajunge la alt adevăr? Despre lume, despre sine?

Tensiunea și anxietatea personajului central se eliberează în gesturi sacadate, amintind parcă de primele mașinării ale începutului erei industriale. Contrapunctic, floreta, ca simbol al unei lumi cavalerești ce dispare în fumul motoarelor, subliniază tensiunea dintre uman și mecanic, dintre imperfect și standardizat, care se va păstra ca leitmotiv de-a lungul spectacolului. Lumina care pulsează și muzica disonantă perpetuează senzația de anxietate, de conflict latent între mașină și om, între corpul liber și constrângerile impuse acestuia. O continuă căutare: a echilibrului, de sine? În definitiv, cât controlăm din ceea ce ne înconjoară și cât suntem controlați, influențați, determinați de origini, tradiție, cutume, de cei dinaintea noastră și de cei care vin după noi?

O bine-cunoscută stratagemă de marketing impune ca veștile neplăcute să fie ambalate frumos; în mod similar veștile despre normare și standardizare se transmit cu zâmbetul pe buze, deghizate în teorii de creștere a productivității, concret teoria inginerului Frederick Winslow Taylor despre principiile managementului științific. Dar costurile? Discursul, oricât de frumos ambalat, la propriu și la figurat, nu poate masca robotizarea impusă oamenilor, ca regulă de aur pentru eficiență. Rezultatul?

Oamenii, reduși la funcțiunea unei mașinării, corpurile doar niște marionete care trebuie să execute cu precizie aceleași mișcări, repetitive, în cel mai scurt interval posibil. Mișcările sunt noi doar cât nu le cunoaștem, cât nu le-am exersat îndeajuns pentru a deveni o a doua natură. Și progresul? Nu cel al omenirii, al industriei, al fabricii sau al industriașilor proprietari. Cel individual, al indivizilor ca ființe capabile de creație și care au nevoie să-și exerseze creativitatea la fel de mult cum au nevoie de apă pentru a supraviețui. Progresul individualităților unde este în accelerata industrializare din secolul trecut și digitalizarea-robotizare din secolul curent?

„At first it was quiet…”

În acordurile disonante ale universului sonor, proiecțiile întrerupte de conul uman „vorbesc” mai bine decât discursurile manipulatoare despre limitările impuse oamenilor de progresul prin standardizare. Eficiența mașinăriilor care se învârtesc cu viteze amețitoare reprezintă o bună metaforă pentru plasa de păianjen care-i prinde în mreajă pe muncitori și pe consumatori într-o alertă nevoie de a munci pentru a-și permite să consume, din ce în ce mai mult și mai puțin sustenabil. Surâsul perfect, perturbat de cartografierea video și de sloganurile recitate cu voce sacadată sunt o metaforă potrivită a situației: „Everything had to be correct, measured and justified.” Câțiva pași distanță de o dictatură…

„Good night!”

Un heblu necesar transferă narativul la alt nivel, în cu totul altă epocă; sub semnul laserului pulsator, în culoarea care separă spectrul vizibil de infraroșii, Aristotel, Copernicus, Galileo, Karl Marx, Immanuel Kant, Freud, Einstein, Pitagora, Alan Turing sunt invocați să fie martorii epocii moderne în care Pater celest a fost înlocuit de recunoașterea biometrică pe prea mundanele dispozitive smart auto-prezente. „Posture, gate, scan, patterns, biometric recognition” – cuvinte definitorii ale noii ere AI, în care oamenii sunt reduși la simple avataruri, iar totul este cartografiat, chiar și semnătura kinetică a dansatorilor. „The kingdom now knows almost everything.” Sună familiar? What next?

Eclerajul și universul sonor creează mediul, o scenografie neconvențională care creionează un univers câteodată ludic, câteodată înfricoșător, în care un personaj ingenuu încearcă să descopere și să se descopere.

Într-un decor minimalist, costumele definesc perioadele și cutumele atașate acestora: un corset reinterpretat și imaginea similară unei crinoline sugerează începutul erei industriale, bulinele și pantofii eleganți schițează imaginea bunei gospodine americane de la începutul secolului XX, un costum de mișcare care devoalează corpul, nemișcat, descrie elocvent o posibilă epocă în care corpurile au viață exclusiv virtuală. Schimbările de situații, la vedere, sunt bine integrate în spectacol, pregătind saltul la următorul moment marcant din recenta istorie a umanității. Îndemnul evident „Break away! Break away! Break away from everything!” vine oare prea târziu?

„Stay out of straight lines and predictable moves!”

Într-un tărâm unde omul nu mai e ființa supremă, ci din vânător a devenit vânat, ce mai ajută? Răspunsul vine din constatările programării algoritmilor complecși, în mod uzual numiți Inteligență Artificială: dansul, atât de imprevizibil încât bulversează algoritmi și comportamente programate pe baza așteptărilor, predicțiilor sau obișnuinței. E dansul ultima scăpare într-o societate care o ia razna, în care aceiași algoritmi care au fost creați pentru a ușura viața sunt pe punctul s-o amenințe?

„Embrace complexity and contradiction.”

Un sfat foarte uman, rostit mecanic de un robot cu față umană, trimitere directă la Sophia și ceilalți roboți umanoizi dezvoltați în ultimul deceniu. Ce ne va salva de o accelerată robotizare impusă de dorința unor oameni de a încerca mai mult, mai repede, cu și mai mare eficiență? Spre deosebire de începuturile cimentate de Frederick Winslow Taylor, actuala revoluție industrială nu mai standardizează mișcările ca acțiuni simple, componente ale unei sistem-mașinărie, ci tind să standardizeze așteptările, modul de gândire și reacțiile, furând oamenilor tocmai ceea ce este intrinsec uman.

În lupta cu emoticoane, boți și presiunea spre consumul care standardizează, arma cea mai prețioasă s-ar putea dovedi tocmai acceptarea naturii umane, așa imperfectă, complexă, imprevizibilă și contradictorie cum este ea, în fiecare dintre noi. So, move, move, move, dance, dance, dance as much as you like and especially as personal as you feel like!

Următoarea reprezentație a spectacolului Mișcări neautorizate, text și direcție artistică Mihai Mihalcea, performer și co-creatoare Mara Bugarin, are loc pe 27 septembrie, la Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu, Bulevardul Mărășești, nr. 80-82, Sector 4.

Text de ALEXANDER HARTMANN

___

Mișcări neautorizate

Text și direcție artistică: Mihai Mihalcea
Co-creație și performance: Mara Bugarin
Univers sonor și video: Mihai Mihalcea*

*fragmente muzicale din: Adolphe Adam, George Antheil, Notker Balbulus, Ed Cobb & Toni Basil, The Julius Dixson, Beverly Ross, Pat Ballard & The Chordettes, Les Paul & Mary Ford, Holly Herndon

*fragmente video din:
La Sortie de l’usine Lumière à Lyon – Louis Lumière (1895)
Ballet Mécanique – Fernand Léger și Dudley Murphy (1924)
imagini de studiu al mișcării – Frank și Lillian Gilbreth (cca. 1910–1924)
0=45 Version III – Analivia Cordeiro (1975/1989)
M3x3 – Analivia Cordeiro (1973)
Accumulation – Trisha Brown (1971)
Triadisches Ballett – reconstrucție de Margarete Hastings după Oskar Schlemmer (1970)

Suport tehnic: Dragoș Petrișor, Marius Costache, Dragoș Mărgineanu, Ștefan Stanciu
Comunicare: Anca Truteskov, Raul Coldea