Rezumat
Cum a apărut Mori, „coliva de viață”De la colivă la antreprenoriatCum schimbi percepția asupra unui desert tradiționalLecțiile unui business construit în RomâniaTradiție, identitate și viitorul MoriÎntrebări frecvente despre Mori și „coliva de viață”
Mori, „coliva de viață” creată de Ioana Mihai, încearcă să schimbe una dintre cele mai puternice asocieri din cultura gastronomică românească: ideea că acest desert aparține exclusiv ritualurilor funerare. În interviul pentru Povești din București, antreprenoarea vorbește despre tradiție, branding, umor și nebunia de a transforma o pasiune din copilărie într-un business.
Ioana Mihai este genul de antreprenor care vorbește cu haz despre lucruri serioase. O să vă convingeți de asta pe măsură ce citiți interviul de mai jos. Despre antreprenoriat spune că „e o nebunie, în general”, iar business-ul pe care l-a construit pare să-i dea dreptate – Mori își propune să scoată coliva din zona exclusivă a pomenilor și parastaselor și să o facă un desert de care te poți bucura în orice împrejurare. O idee care, la început, a părut o nebunie în sine.
Dincolo de desert, însă, Mori face ceva mult mai subtil. Ne provoacă să ne uităm altfel la una dintre cele mai puternice tradiții românești și să ne întrebăm de ce unele gusturi ar rămâne captive unor contexte? Cu un background în publicitate și un instinct fin pentru storytelling și branding, Ioana a construit un business care vorbește despre identitate, memorie și tradiție fără să fie solemn. Dimpotrivă, o face în stilul acela atât de românesc, de râsu’-plânsu’, în care umorul și emoția merg întotdeauna mână în mână.
Cum a apărut Mori, „coliva de viață”
Care este povestea “Mori, colive de viață” foarte pe scurt, pentru cei care nu te cunosc?
Geneza: O fetiță de 10-12-14-16 ani (timpul e foarte fluid și perfid în amintiri) e supărată că merge la prea multe pomeni și înmormântări care rămân fără cantitatea de colivă de care simțea ea că are nevoie. Familia ei nu voia să îi facă colivă în afara contextelor funerare. Așa că a zis foarte hotărât că asta va face ea când va fi mare – un loc în care avem doar colivă, cu diverse arome, fără să fie nevoie să moară nimeni, doar așa pentru că bună și e dulcele ei preferat.
Scânteia: O tipă de 30 și ceva de ani care lucrează în publicitate primește un mail de la angajatorul ei prin care e invitată să se înscrie într-o competiție care finanțează visul unui angajat. Dintre cele peste 200 de înscrieri, visul ei câștigă premiul de 10k euro, pe care îi folosește drept co-finanțare pentru a accesa un grant Start Up Nation.
Focul aprins: Prima colivă de MORI oficială și legală s-a fiert pe 1 aprilie (hah!) 2024 și de atunci continuăm să fierbem, să râdem și să inventăm noi arome de colivă.
De ce coliva – un preparat atât de încărcat de simboluri – și nu un alt produs tradițional românesc?
Pentru că așa am vrut eu! Coliva era și este desertul meu preferat și dincolo de gust și de faptul că e mult mai sănătos și nutritiv decât toate deserturile din lume, mi se pare că e un produs ritualic și cultural. Tot în perioada mea de adolescență am descoperit lumea brandingului și atracția pentru industria asta. Fix în perioada în care la știri se vorbea despre brandul de țară și frunza propusă de doamna Udrea. Îmi amintesc că mi s-a părut complet lipsit de imaginație și am zis din nou că brandul nostru de țară ar trebui să fie coliva.
Nu cred că există pe lume un popor care să îmbine mai bine râsul isteric cu jelitul deșănțat.
Coliva este, pentru mine, o întâlnire a celor mai vibrante și ascuțite contraste care formează fix spiritul nostru unic românesc. Și nu e întâmplător că e dulcele care se consumă la finalul unor ritualuri de doliu sau pierdere. E dulcele care ne aduce împreună și ne facem să trecem mai ușor peste sfârșituri. Și da, trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui dulce preferat este coliva.
De la colivă la antreprenoriat
Cum ai ajuns antreprenor? Când a apărut ideea, dar și hotărârea de a merge pe drumul ăsta?
M-am ferit inițial de antreprenoriat pentru că am văzut ce efecte devastatoare poate avea pe propriii mei părinți. M-au întrebat la un moment dat de ce nu-mi deschid propria afacere dacă sunt atât de investită în munca de la birou de parcă ar fi firma mea. Le-am zis că nu vreau să trec prin ce au trecut ei, prin 10 ani fără concediu și stres continuu și telefoane care nu se opresc nici ziua nici noaptea. Inevitabil, am ajuns să fac același lucru acum. Există foarte puține feluri de a te feri de ceva ce îți e dat să faci și la un moment dat s-au terminat și pentru mine.
Cred că antreprenoriatul e o nebunie, în general, și mai ales în România, iar eu nu am fost niciodată prea sănătoasă la cap, deci normal că am ajuns aici.
Hotărârea de a continua e una fragilă în fiecare zi. Unii zic că așa e în primii ani și e că e normal. O fi, dar e și foarte schizofrenic să te trezești dimineața cu certitudinea că renunți iar seara să o închei cu planuri mai mari și mai ambițioase decât ieri. Nu cred că te naști antreprenor, dar nici că devii. Cred că e un mix de a alege să continui să faci asta în fiecare zi, în ciuda greutăților, nesiguranței și, în general, a haosului de peste tot.
Ce ingrediente speciale conțin produsele Mori – în afară de ceea ce scrie pe etichetă?
MORI are un ingredient deloc secret, ba chiar voit fățiș – hazul! Înainte să guști, simți. Vezi culori trăznite și fonturi grăsuțe, auzi denumirile sortimentelor – MORI de poftă, MORI de ciudă, MORI de drag, MORI de dor, MORI de somn, MORI de în zori, MORI de frică etc. Deja îndrăgești produsul și te-a gâdilat într-un fel cât să zâmbești și să-ți fie simpatic.
Și apoi urmează să guști ceva ce îndrăznesc să spun că e divin. Asta e o rețetă complet senzorială, nu doar de cofetărie. În plus, hazul nu e doar în ce spui, ci și în ce context o faci. Am fost primii care am făcut torturi din colivă pentru aniversări, dar și pentru diverse alte sfârșituri: o demisie, un divorț, un bachelorette, și chiar și de revelion, când îngropăm anul.
Cum schimbi percepția asupra unui desert tradițional
Mori nu vinde doar un produs, ci încearcă să schimbe o percepție. Care a fost cea mai mare provocare: să creezi rețeta sau să schimbi mentalități?
Mă așteptam să am o mare provocare din schimbarea de mentalitate, însă a fost destul de mică. În continuare există rejectori absoluți dar ei sunt foarte puțini. În schimb, o grămadă de oameni zic “Eu nu mănânc colivă niciodată, dar pe-asta îmi vine să o încerc”, și asta cred că se datorează mixului de elemente de branding și naming.
Nici crearea rețetelor nu pot să zic că a fost o sarcină așa grea, când îți place coliva și ești pofticios de-o viață, ideile parcă vin de la sine. Cea mai grea misiune este cea operațională. Nu e de ajuns să ai o idee genială și să știi să o marketezi, mai sunt o grămadă de ingrediente pentru a construi o afacere de succes, iar la astea încă mai am de lucrat.
Dacă ai putea demonta un singur mit despre colivă, care ar fi acela?
Că e de morți. De-aia am și ales să-i spun specific că e colivă de viață.
Lecțiile unui business construit în România
Antreprenoriatul înseamnă și multe decizii dificile. Care a fost cea mai grea de până acum?
Anul trecut, în decembrie, căutam o nouă locație pentru MORI. Voiam să trecem de la un laborator de 14 mp la un laborator cu locație proprie de desfacere, unde să ne găsească ușor și clienții noștri dar și turiști și expați care sunt în căutarea unei experiențe locale.
Am găsit un spațiu pe strada Batiștei care bifa cele mai nebune criterii ale mele. Un loc prin care treceau tourist walking tours și care era vizavi de biserica Batiștei, de unde Nicolae Grigorescu pictase pe vremuri. Proprietarul era mare colivar, total entuziasmat de ideea mea și foarte simpatic. Chiria era rezonabilă.
Toate planetele păreau că se aliniaseră ca MORI să deschidă. Mai puțin una. Clădirea avea bulină. Un subiect foarte sensibil pentru mine, o linie peste care nu trec niciodată. A fost la fel de tentant ca sunetul sirenelor pentru Ulise, dar am rezistat și am decis să nu ne punem viața în pericol chiar dacă sunt sigură că cel puțin pentru viitorul apropiat lucrurile ar fi mers mult mai bine. De multe ori suspin după locația aia. Aia e, mi-a trebuit mie să am valori…
Care e cea mai importantă lecție învățată și pe care ai vrea să o dai mai departe?
Că la început în antreprenoriat nu știi nimic. Nu știi nici măcar să identifici când ai făcut foarte bine pentru că nu ai cu ce compara. Dar cel mai important e că nu știi ce nu știi. Ce m-a ajutat pe mine este să vorbesc cu oameni care știu, am folosit orice pretext de cafea cu un antreprenor din industrie ca să învăț ceva, orice, ca să-l văd ce zice, și ce simte.
Am mai învățat să cer – ajutor, sfaturi, recomandări, contacte. Un lucru care mi se pare că ne e foarte greu nouă, aici, în România pentru că avem impresia că atunci când cerem părem mici, proști și slabi. Realizarea că chiar suntem mici, proști și slabi, este însă eliberatoare. E ok să nu știm totul, asta înseamnă că avem e o lume întreagă de descoperit și învățat.
Între 45–60% dintre firmele noi nu mai sunt active după 5 ani. După 7 ani, rata de eșec urcă spre ~70%. Când joci în această ruletă rusească cu o idee foarte personală cum e a mea, așteaptă-te la turbulențe emoționale enorme. Uităm de foarte multe ori că operăm într-un context incredibil de greu și oricât de mult am trage, performanțele de unul singur mai ales la început, vor fi limitate.
Ce îți dorești pentru piața antreprenorială din România?
Îmi plac foarte multe trăsături românești, dar pe una o disprețuiesc profund – atitudinea de “capul plecat, sabia nu-l taie”. De când am început să fiu antreprenor, am simțit organic dorința de a cunoaște și a mă împrieteni cu alți antreprenori, de multe ori mi-a venit să fac un sindicat pentru că nu există unul pentru ăștia mici ca noi, să știți.
Simt nevoia să ne strângem și să fim mai puternici împreună pentru că pe producători pare că îi fraierește toată lumea – retailerii, distribuitorii, organizatorii de târguri, brand-urile comerciale.
Mi-aș dori ca mai mulți colegi să spună mai tare problemele reale, să nu se bucure ca la Dumnezeu doar pentru că un retailer și-a deschis rafturile pentru produsele sale, să realizeze că produsele lor sunt foarte valoroase pentru business-ul ăla, să ceară respect și proceduri simple și clare, să putem negocia împreună și să nu mai fim cei de la care mereu se așteaptă să se ia bani și să se conformeze.
Care e legătura ta cu Impact Hub Bucharest?
La Impact Hub Bucharest am venit mereu cu drag să cunosc alți antreprenori. Una din cele mai recente experiențe a fost participarea mea în cadrul programului Empowering Women in Agrifood, susținut de EIT, la care am și câștigat anul trecut marele premiu de 10k euro.
E o sumă mică pentru nevoile unui business în expansiune, cu siguranță, însă sentimentul de comunitate și încredere pe care l-am simțit din partea juraților și a colegelor a fost ca un 1 milion de euro. Impact Hub Bucharest dă și singurul newsletter pe care îl deschid negreșit și îl citesc cap-coadă de fiecare dată.
Ce calitate ca antreprenor crezi că te-a ajutat să ajungi în punctul în care ești acum cu business-ul?
Aș fi zis că e reziliența, dar la cât de multe ori am zis în ultimul timp “e greu, nu mai pot, nu mai știu”, oare mai am dreptul să mă numesc rezilientă? Și cu toate astea, continui și nu e nici din ambiție și nici din reziliență. Nu știu ce e, probabil nebunie. Și chiar cred că asta e o calitate esențială a oricărui om, nu om de afaceri. Om.
Tradiție, identitate și viitorul Mori
Cum vezi locul tradițiilor în antreprenoriatul de astăzi? Crezi că mai sunt produse sau povești românești care așteaptă să fie reinterpretate?
Cred că povestea cu reinterpretarea s-a cam terminat. Ce am făcut eu, dincolo de niște rețete modernizate de colivă, a fost mai degrabă o democratizare a ocaziilor de consum și a tabuului funerar asociat cu coliva. Cred că asta le place oamenilor, că le dau libertatea asta. Și cel mai mult o văd în acțiune când simt și ei natural să vină cu idei de rețete, de naminguri, de ocazii.
Unii au cerut o colivă de anulat divorțul (s-au hotărât să divorțeze și apoi s-au răzgândit), alții au mers cu coliva Mori de drag la primul date și recent am aflat că altcineva și-a pus prietenii să îi aducă colivă de MORI în State. Habar n-aveam că produsul meu deja trecuse oceanul :))
Dacă ai putea invita pe cineva – viu sau din trecut – să guste o colivă Mori și să-ți spună ce crede despre ea, cine ar fi și de ce?
Cu siguranță ar fi bunica mea care m-a crescut de mică, care mi-a imprimat primul gust de colivă și a cărei rețetă am încercat să o replic și eu. Tare curioasă aș fi să văd ce zice.
Ce urmează pentru Mori?
Păi, în primul rând, mai multă viață. Am început să intrăm pe rafturile magazinelor Carrefour, livrăm săptămânal și la Brașov prin ROMO, urmează alți retaileri și, sper că, în maxim un an, propriul MORI store, în care să putem găzdui tot felul de evenimente și ateliere pentru români și turiști.
Interviu de ANDREEA CHEBAC | POVEȘTI DIN BUCUREȘTI
Material marca Impact Hub Bucharest.
Întrebări frecvente despre Mori și „coliva de viață”
Ce este Mori?
Mori este un business creat de Ioana Mihai care produce „colive de viață” și încearcă să desprindă coliva de asocierea exclusivă cu pomenile și ritualurile funerare, transformând-o într-un desert potrivit pentru mai multe ocazii.
Cine a fondat Mori?
Mori a fost fondat de Ioana Mihai. Ideea sa a câștigat o competiție prin care a primit 10.000 de euro, sumă folosită ulterior drept cofinanțare pentru accesarea unui grant Start-Up Nation.
Când a început Mori?
Prima colivă Mori produsă oficial și legal a fost pregătită pe 1 aprilie 2024. De atunci, brandul a dezvoltat mai multe sortimente și contexte de consum pentru acest desert tradițional.
Unde pot fi găsite produsele Mori?
La momentul interviului, produsele Mori începuseră să intre pe rafturile magazinelor Carrefour și erau livrate săptămânal și la Brașov prin ROMO. Ioana Mihai spune că își dorește și deschiderea unui magazin propriu Mori.
Un răspuns
Niște romani din Irlanda au inventat Ciocoliva ca reacție la ciocolata Dubai.
Am încercat sa conving mai multe cofetarii sa facă asa ceva si…..nimic.
Cred ca ar fi o idee excelenta.
Romanilor le place atât ciocolata cât si….coliva.