Sevilla și Malaga: de descoperit ritmul sudului vara aceasta

Cezar Deli-Iorga De Cezar Deli-Iorga | Publicat: 23 august 2026 | Actualizat: 22 august 2026
sevilla si malaga - imagine cu plaza de espana sevilia spania


Sevilla și Málaga sunt două orașe andaluze care nu seamănă între ele, deși spun aceeași poveste. Într-unul, ziua aparține palatelor, catedralei și străduțelor din Santa Cruz, iar seara teraselor de pe malul Guadalquivirului. În celălalt, dimineața poate începe printre operele lui Picasso și se poate încheia cu o baie în Mediterana și cu sardine pregătite pe jar.


Sevilla și Málaga, două fețe ale aceluiași sud spaniol

August încă ne dă acel sentiment de vară, iar zilele lungi, serile călduroase și dorul de vacanță ne fac să ne gândim la o ultimă escapadă înainte ca toamna să-și facă simțită prezența. Chiar dacă sezonul concediilor este în plină desfășurare, nu este niciodată prea târziu să descoperim un loc nou sau să planificăm o călătorie pentru începutul toamnei, atunci când temperaturile devin mai blânde, iar orașele europene capătă un aer mai liniștit.

Pentru această perioadă, recomand o destinație din sudul Europei pe care am vizitat-o luna trecută care pare să fi fost construită special pentru iubitorii de soare, arhitectură, gastronomie și seri care nu se termină prea devreme: Spania. Mai exact, Andaluzia. Un ținut în care portocalii cresc pe străzi, clădirile poartă urmele unor civilizații care s-au succedat de-a lungul secolelor, iar muzica flamenco se aude din locuri în care timpul pare să fi rămas suspendat.

Dintre numeroasele orașe ale regiunii, două mi-au rămas în mod special în minte: Sevilla și Málaga. Două orașe foarte diferite, dar care împreună spun poate cea mai frumoasă poveste despre Andaluzia: unul este dominat de palate, piețe și tradiție, celălalt de mare, artă și atmosfera mediteraneeană.

SEVILLA

Sevilla: Plaza de España, Real Alcázar și serile din Triana

Sevilla este genul de oraș pe care nu îl descoperi doar vizitând obiective, ci mai ales plimbându-te fără o destinație precisă. Capitala Andaluziei este construită în jurul Guadalquivirului și păstrează la fiecare pas amprenta amestecului dintre cultura islamică și cea europeană.

Primul contact cu orașul trebuie să fie, fără îndoială, Plaza de España. Construită între 1914 și 1928 pentru Expoziția Ibero-Americană din 1929, piața are forma unui semicerc și se întinde pe aproximativ 50.000 de metri pătrați. Cele patru poduri care traversează canalul reprezintă vechile regate ale Spaniei, iar băncile decorate cu ceramică reprezintă provinciile spaniole.

Parque de María Luisa-sevilla-si-malaga-2026-14
Parque de María Luisa

Este unul dintre acele locuri în care merită să lași telefonul jos pentru câteva minute și pur și simplu să privești, mai ales spre apus, când lumina se reflectă în ceramică, iar piața capătă acea nuanță caldă care pare desprinsă dintr-o carte poștală. Imediat lângă piață se află Parque de María Luisa, una dintre cele mai verzi zone ale orașului, un loc ideal pentru o plimbare printre palmieri, fântâni și vegetație luxuriantă.

fuente musical real alcazar sevilla
fuente musical real alcazar sevilla
Real Alcázar-sevilla-si-malaga-2026
Real Alcázar

La câteva minute distanță se află Real Alcázar, palatul regal ale cărui origini datează din secolul al X-lea. Coridoarele, curțile interioare, grădinile și decorațiunile în stil mudéjar creează un decor aproape ireal, în care arhitectura islamică, gotică, renascentistă și barocă se întâlnesc. Grădinile sale au fost folosite inclusiv ca decor pentru Game of Thrones, reprezentând regatul Dorne.

Din Alcázar, drumul continuă spre Catedrala din Sevilla și Giralda. Catedrala este una dintre cele mai impresionante construcții gotice ale Europei, iar Giralda, fost minaret al marii moschei almohade, devenind unul dintre cele mai recognoscibile simboluri ale orașului. Dar Sevilla nu înseamnă doar palate și monumente.

Înseamnă și Santa Cruz, străduțe înguste și case colorate, piețe mici, balcoane pline de flori și portocali care împrăștie parfumul lor în aer. Iar pentru o experiență mai autentică, traversați Guadalquivirul și ajungeți în Triana, cartierul cunoscut pentru tradiția sa de ceramică, pentru flamenco și pentru atmosfera sa locală. Calle Betis, aflată chiar pe malul râului, este unul dintre cele mai frumoase locuri pentru o plimbare seara, când Sevilla începe să se răcorească și terasele se vor umple de localni sau turiști.

Aici veți înțelege poate cel mai bine spiritul orașului. Sevilla nu se grăbește... ziua îi aparține arhitecturii și istoriei, iar seara oamenilor, muzicii și teraselor. Este un oraș care se descoperă lin, printre acorduri de flamenco, pahare de sangria și mirosul dulce al portocalilor. Dacă vreți să simțiți Andaluzia autentică, Sevilla este locul de unde trebuie să începeți.

MÁLAGA

Málaga: de la Alcazaba și Picasso la plaja Malagueta

Dacă Sevilla este orașul palatelor și al portocalilor, Málaga este locul în care Andaluzia întâlnește Mediterana. Situată pe Costa del Sol, Málaga este una dintre acele destinații în care poți începe dimineața cu o cafea într-o piață din centrul istoric, să vizitezi un muzeu, să urci la o fortăreață veche de secole, iar după-amiaza să ajungi pe plajă.

Malaga Calle Marqués de Larios-sevilla-si-malaga-2026
Malaga Calle Marqués de Larios

Centrul istoric merită descoperit la pas. Străduțele pietonale, piețele, clădirile colorate și terasele creează o atmosferă relaxată, în care orașul pare să îmbine perfect viața urbană cu ritmul mediteraneean. Unul dintre punctele de plecare poate fi Calle Marqués de Larios, principala arteră comercială a centrului, de unde puteți continua spre Plaza de la Constitución și apoi spre străduțele vechi ale orașului.

Museo Picasso Málaga interior-sevilla-si-malaga-2026
Museo Picasso Málaga

Málaga este și orașul lui Pablo Picasso, artistul care s-a născut aici în 1881. Museo Picasso Málaga, amenajat în Palacio de Buenavista, este una dintre opririle importante pentru cei care vor să descopere orașul și prin prisma celui care a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume ale artei moderne.

Pentru istorie, următoarea oprire trebuie să fie Alcazaba, fortăreața musulmană construită în secolul al XI-lea. Terasele sale oferă priveliști asupra orașului și portului, iar în apropiere se află Teatrul Roman, o mărturie a trecutului roman al Málagăi. Deasupra orașului se ridică Castillo de Gibralfaro, locul perfect pentru o panoramă asupra Málagăi la apus. De aici se vede Mediterana, portul și orașul care se întinde până spre munți.

Playa de la Malagueta-sevilla-si-malaga-2026
Playa de la Malagueta

După vizitele la obiective, Málaga își arată poate cea mai frumoasă parte atunci când cobori spre mare. Muelle Uno este zona modernă a portului, plină de restaurante, magazine și terase, iar promenada continuă spre La Farola, unul dintre simbolurile orașului. Pentru plajă, cea mai cunoscută este Playa de la Malagueta, aflată foarte aproape de centrul orașului. Este locul unde puteți încheia o zi de explorare cu o baie în Mediterana și, bineînțeles, cu o porție de espetos de sardinas – sardine pregătite tradițional pe jar, una dintre specialitățile gastronomice ale zonei. Iar dacă vreți să vedeți o altă față a orașului, merită să ajungeți și în Soho, cartierul creativ al Málagăi, cunoscut pentru arta urbană și picturile murale.

Soho Malaga-sevilla-si-malaga-2026
Soho Malaga

Málaga este orașul în care nu trebuie să alegi între cultură și vacanță. Poți petrece dimineața printre operele lui Picasso, prânzul într-o piață din centrul vechi și după-amiaza pe malul Mediteranei. Iar când soarele coboară peste port, Málaga își schimbă ritmul și devine acel oraș sudic în care serile par să nu se mai termine. Este locul perfect pentru cei care vor să păstreze vara puțin mai mult.

Sevilla și Málaga arată două fețe diferite ale aceluiași sud spaniol. Una te cucerește prin istorie, arhitectură și tradiție, cealaltă prin mare, artă și atmosfera mediteraneeană. Împreună, cele două orașe pot deveni escapada perfectă pentru cei care vor să descopere Spania dincolo de traseele turistice obișnuite. Așadar, fie că alegeți să vă pierdeți pe străduțele Sevillei, fie că preferați să priviți apusul deasupra Málagăi, lăsați-vă purtați de ritmul Andaluziei. Pentru că unele locuri nu sunt făcute doar pentru a fi vizitate, ci sunt făcute pentru a fi simțite.

Text de CEZAR DELI-IORGA

Cover foto > imagine cu plaza de espana sevilia spania – magnific.com

Credite foto:

Întrebări frecvente despre Sevilla și Málaga

Când este cel mai potrivit moment pentru o vacanță în Andaluzia?

August păstrează încă atmosfera de vară, dar o escapadă la începutul toamnei poate fi la fel de inspirată, când temperaturile devin mai blânde și orașele europene sunt mai liniștite. Andaluzia rămâne o destinație bună pentru soare, arhitectură și gastronomie și dincolo de vârful sezonului.

Ce merită vizitat în Sevilla?

Printre obiectivele principale se numără Plaza de España, Parque de María Luisa, Real Alcázar, Catedrala din Sevilla și Giralda. La fel de importante sunt însă și plimbările prin cartierul Santa Cruz sau prin Triana, pe Calle Betis, pe malul Guadalquivirului.

Ce este Plaza de España din Sevilla și de ce e atât de cunoscută?

A fost construită între 1914 și 1928 pentru Expoziția Ibero-Americană din 1929, are formă de semicerc și se întinde pe circa 50.000 de metri pătrați. Cele patru poduri peste canal reprezintă vechile regate ale Spaniei, iar băncile decorate cu ceramică simbolizează provinciile spaniole.

Ce se poate vizita în Málaga?

Centrul istoric, cu Calle Marqués de Larios și Plaza de la Constitución, Museo Picasso Málaga din Palacio de Buenavista, fortăreața Alcazaba din secolul al XI-lea, Teatrul Roman și Castillo de Gibralfaro. Pentru zona de mare, sunt Muelle Uno, farul La Farola și plaja Malagueta.

Ce legătură are Picasso cu Málaga?

Pablo Picasso s-a născut la Málaga în 1881, iar orașul îi este dedicat prin Museo Picasso Málaga, amenajat în Palacio de Buenavista. Este una dintre opririle importante pentru cei care vor să descopere orașul și prin prisma artistului.

Ce specialitate culinară merită încercată în Málaga?

Espetos de sardinas, sardine pregătite tradițional pe jar, sunt una dintre specialitățile gastronomice ale zonei. Se potrivesc perfect după o zi petrecută pe plaja Malagueta, aflată foarte aproape de centrul orașului.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută