Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 10/08/2026 22:02
Muzică Viața Orașului

SEAS vă invită să descoperiți grădina ascunsă din centrul Constanței. Concertul lui Tibor Cári,  în curtea interioară a Consiliului Județean

Patricia Stoian De Patricia Stoian | Publicat: 10 august 2026
SEAS vă invită să descoperiți grădina ascunsă din centrul Constanței. Concertul lui Tibor Cári,  în curtea interioară a Consiliului Județean


SEAS vă invită să descoperiți grădina ascunsă din centrul Constanței. Concertul lui Tibor Cári,  în curtea interioară a Consiliului Județean

Marți, 11 august, de la ora 21:00, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS îi invită pe spectatori la My Shakespeare Songs, un concert semnat de compozitorul Tibor Cári, unul dintre cei mai apreciați creatori de muzică de teatru din România.

Grădina interioară a Consiliului Județean Constanța

Concertul este programat într-un loc pe care puțini constănțeni au avut ocazia să îl descopere până acum: grădina interioară a Consiliului Județean Constanța, unul dintre noile spații de joc ale ediției din acest an.

Ascunsă în inima uneia dintre cele mai importante clădiri administrative ale județului, această grădină oferă un cadru surprinzător pentru un concert în aer liber. Dincolo de zidurile unei instituții asociate cu activitatea administrativă se află un spațiu verde, primitor, care devine, pe durata festivalului, loc de întâlnire între muzică și public. Este o invitație la descoperire, dar și un gest simbolic de deschidere: cultura pătrunde în locuri neașteptate și le transformă.

Tibor Cári propune o întâlnire neobișnuită cu William Shakespeare

Sonetele și fragmentele din operele dramaturgului englez sunt reinterpretate într-un limbaj muzical contemporan, care aduce împreună muzica clasică, electronică și improvizația. Versurile răsună în română, maghiară, engleză, franceză și germană, iar fiecare limbă deschide o altă perspectivă asupra textelor, fără a le altera forța poetică. 

Publicul constănțean cunoaște deja semnătura sonoră a lui Tibor Cári din concertele programate în edițiile anterioare ale SEAS și din spectacolul „Crima din strada Lourcine”, producție a Teatrului de Stat Constanța.

Alături de Tibor Cári vor urca pe scenă Krisztina Koszorus și Etelka Magyari, în ipostază de soliste, Attila Szabó la violoncel și Attila Kiss – voce, chitară electrică și bas.

CT Project – My Shakespeare Songs
11 august 2026, ora 21:00
Grădina interioară a Consiliului Județean Constanța (accesul prin intrarea în Consiliul Județean Constanța din strada Traian)

Biletele pot fi achiziționate online, pe platformele partenere – Mystage.ro și Bilet.ro –, de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de pe Bd. Tomis nr. 97, de la Casa de Cultura a Sindicatelor și, cu o oră înainte de începerea spectacolului, chiar din spațiul în care va avea loc evenimentul.

SEAS vă invită să descoperiți grădina ascunsă din centrul Constanței. Concertul lui Tibor Cári,  în curtea interioară a Consiliului Județean

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută