Cum se poate citi un oraș. Trei scriitori despre Timișoara care există dincolo de hartă

Timișoara literară se dezvăluie prin traseele și amintirile scriitorilor Tudor Crețu, Robert Șerban și Goran Mrakić. Înaintea lansării modulului local al proiectului Harta Literară, cei trei vorbesc despre orașul afectiv, locurile care i-au format și poveștile pe care un ghid turistic nu le poate surprinde.

Trei scriitori dezvăluie Timișoara pe care nu o găsești în ghiduri

Un oraș poate fi descoperit în multe feluri: poți începe cu muzeele, cu arhitectura sau cu recomandările localnicilor, poți ajunge într-un cartier din întâmplare sau poți urmări traseul unui personaj dintr-un roman. Literatura are darul de a adăuga locurilor un strat de memorie și de imaginație pe care niciun ghid nu îl poate surprinde în întregime.

Timișoara intră anul acesta în rețeaua națională Harta Literară, un proiect care aduce împreună literatura și explorarea urbană printr-o platformă digitală și o serie de tururi ghidate de scriitori. Noul modul dedicat orașului reunește locuri legate de autori și cărți, iar demersul de anul acesta, care va fi lansat pe 2 august, este marcat de trei trasee conduse de Tudor Crețu, Robert Șerban și Goran Mrakić, fiecare construind o altă hartă afectivă a Timișoarei.

Poet, prozator, critic literar și jurnalist, TUDOR CREŢU este una dintre vocile importante ale scenei culturale timișorene și managerul Bibliotecii Județene Timiș Sorin Titel. În scrisul său, Timișoara apare ca un organism viu, alcătuit din locuri, atmosferă și memorie, iar în cadrul Hărții Literare propune turul „Pagini și pași”, o plimbare prin reperele centrale ale orașului și prin poveștile pe care literatura le-a așezat peste ele.

ROBERT ŞERBAN este poet, prozator, jurnalist și editor și unul dintre cei mai activi promotori ai vieții literare din vestul țării. De peste trei decenii, Timișoara este orașul în care scrie, intervievează și construiește comunități culturale. Pentru Harta Literară, conduce turul „Rar, literar. Călătorie la pas prin Timișoara scriitorilor”, o plimbare printre istorii, anecdote și locuri legate de autorii care au trăit sau au trecut prin oraș.

Scriitor, traducător și jurnalist, GORAN MRAKIĆ explorează în volumele sale memoria cartierelor, identitatea multiculturală și transformările Timișoarei contemporane. Literatura lui vorbește despre orașul trăit din interior, despre geografia afectivă a locurilor și despre poveștile care se ascund în spatele celor mai obișnuite străzi. În cadrul Hărții Literare, completează această explorare prin propriul traseu literar dedicat Timișoarei, care va avea loc în luna octombrie.

Înainte de a porni la pas prin oraș alături de ei, i-am invitat la o conversație despre locurile care i-au format, despre felul în care literatura schimbă relația cu un oraș și despre poveștile care continuă să se nască din străzi, cartiere și întâlniri.

Relația personală cu Timișoara

Există orașe pe care le vizitezi și orașe pe care ajungi să le locuiești, chiar dacă stai în ele doar câteva zile. Timișoara pare să facă parte din a doua categorie pentru mulți oameni. Cum ai descrie orașul cuiva care nu a ajuns niciodată aici și nu are decât cărțile drept ghid?

Goran Mrakić: Pentru mine, Timișoara e mult mai mult decât un oraș în care locuiesc. E parte din mine, din viața mea, din tot ce am ajuns și realizat până în prezent. Specificul Timișoarei ține atât de oamenii de aici, cât și de spiritul orașului în sine. Evident, multe s-au schimbat, mai ales în ultimii ani, dar asta e firea lucrurilor.

Ce îmi place în mod special aici?

Cred că arta îmbinării trecutului cu viitorul, e o simbioză, de multe ori, reușită. În contextul global al schimbării dinamicii radicale a vieții, prefer să funcționez în slow-motion-ul specific Banatului rural de odinioară, din care de altfel îmi trag obârșia. Pentru unii e greu de înțeles. Fiind atașat de locurile de baștină, nu m-am gândit niciodată să plec sau să trăiesc în altă parte.

Mi se pare că există oameni care ajung să cunoască un oraș atât de bine încât încep să-l completeze, nu doar să-l locuiască. După mai bine de trei decenii în Timișoara, ai senzația că orașul te-a scris pe tine la fel de mult cum l-ai scris tu pe el?

Robert Șerban: Sunt două orașe de care m-am îndrăgostit la prima vedere: Timișoara și Lisabona. Cu Timișoara mi s-a întâmplat pe când aveam 17 ani. Nu văzusem eu foarte multe alte orașe, dar îndrăgostirea de atunci s-a transformat într-o puternică relație de iubire și iată-mă aici de 36 de ani. E orașul în care mi-am trăit cea mai mare parte din viață și în care mi-am scris o bună parte dintre cărți, oraș despre care am scris de atâtea ori.

Și el, și eu suntem în permanente schimbări, unele benefice, altele nu, dar dinamica noastră-i evidentă și mă activează, mă inspiră. E greu, totuși, să evaluezi cât și ce din cel care ești rămâne orașului. Fiecare om, într-un fel sau altul, speră ca istoria lui personală să fie cuprinsă, măcar atâtica, în cea a locului unde s-a născut sau unde trăiește. Dar asta n-o vom afla niciodată, istoriile se scriu, de regulă, fără să fim consultați. Important este, cred, să trăim ca și cum de noi ar depinde viața locului în care trăim. Mă străduiesc să trăiesc exemplar, cât pot de frumos și pentru că trăiesc în cel mai frumos oraș din România.

Spuneai, la un moment dat, că poezia este o formă de cunoaștere. Mă întreb dacă nu se întâmplă același lucru și cu orașele: le înțelegem cu adevărat abia după ce cineva le transformă în literatură. Cum s-a schimbat Timișoara pentru tine de când ai început să o scrii?

Tudor Crețu: Literatura e drumul / calea dintre spațiu fizic și topos. Adesea, e chiar scurt-circuitul. Fără o „literatură a locului”, un oraș, bunăoară, rămâne o unitate administrativ-teritorială. Nu face, altfel spus, saltul calitativ / identitar. Literatura îl transformă într-un altceva definitoriu. Îi schimbă feng shui-ul, îi potențează identitatea. Un loc e senzația pe care ți-o dă, nu o conjugare de date socio-istorice.

Un loc care nu e, nu devine și un text (literar), nu există. Încerc să captez vibe-ul, să-i surprind variațiunile. Sunt născut și crescut aici. Cel mai probabil, scuzați rima, aici voi fi și caput. Relația cu orașul e complicată și fluctuantă, cum e cu tot ceea ce iubești. Sunt unul dintre martorii Timișoarei. Am scris despre centru și capete de linie de tramvai, despre școli mărginașe, unde am predat, și săli de arte marțiale, despre…. despre mine-n fapt.

Harta afectivă a orașului

Există locuri care îți oferă imediat o poveste și locuri care îți cer răbdare. Care este colțul de Timișoara pe lângă care trecem prea grăbiți și care, tocmai de aceea, ascunde cele mai bune povești?

Tudor Crețu: Prefer Unirii. Tocmai pentru nu sunt printre / dintre cei care culeg sau „interceptează” povești, ci printre cei care caută locuri apte să-i furnizeze starea de a le scrie. Imaginația e, în continuare, tot. Iar o cafea, de pildă, care…deschide porii, o veritabilă „tehnică a extazului”. De bere, nu mai vorbesc. Nu „fur” ce-mi spun cei de lângă, ci îi las să mi se developeze în minte, să devină, adică, personaje. Entități, adesea, mai reale, pentru că mai obsesive.

Mi se pare că fiecare scriitor își construiește, fără să-și dea seama, propria hartă a orașului în care trăiește, care nu coincide aproape niciodată cu cea din ghidurile turistice. Cum arată harta ta afectivă a Timișoarei? Ce locuri nu lipsesc niciodată de pe ea?

Goran Mrakić: În volumul O beție cuantică am evocat, de exemplu, amintiri și întâmplări din Calea Lipovei, Aradului, Girocului, Piața Verde, Iosefin, Dâmbovița, Lahovary, Libertății, Piața Ocska, Torontalului, plus alte localități și țări, dar aorta cărții rămâne bulevardul Gheorghe Lazăr cu adiacentele-i zone Circumvalațiunii / Dacia, care pentru mine reprezintă Timișoara în miniatură și propriul microunivers de când mă știu.

Ai privit Timișoara din multe ipostaze – ca poet, jurnalist, editor, gazdă de emisiuni, organizator de întâlniri literare. Dacă ai renunța pentru o zi la toate aceste roluri și ai rămâne doar un flâneur, unde ai merge ca să-ți amintești de ce ai rămas aici?

Robert Șerban: Nu într-un loc aș merge, fiindcă Timișoara mea e și o atmosferă ce se se datorează nu doar arhitecturii, nu doar piețelor, străzilor, malurilor Begăi, caselor vechi, unele splendide, altele căzute (dar tot frumoase în moartea lor), ci și oamenilor, lumii de aici.

Am cunoscut și cunosc oameni care mi-au dat acel sentiment de siguranță pe care nimic nu îl poate suplini și care a fost un argument fundamental pentru a nu-mi căuta un alt loc. Nu fiindcă mi-ar fi fost frică de ceva (deși toți avem spaime autoinduse ori argumentate), ci întrucât atmosfera asta e pe măsura felului meu; care a fost modelat chiar de ea. Iată, cauză și efect.

Sigur, Piața Unirii sintetizează bine un spirit al orașului, fiindcă în ea e și viață, e și istorie. E și acum, e și atunci.

Literatura și orașul

Mi se pare că Timișoara există în textele tale mai ales prin oameni, nu prin repere. Există o întâlnire, o conversație sau un personaj real fără de care orașul pe care îl porți cu tine ar fi fost altul?

Robert Șerban: Orașul din inimă e unul care s-a construit, în timp, cărămidă cu cărămidă, om cu om, prieten cu prieten, întâmplări fericite, alături de cele triste. Nu s-a înălțat dintr-o dată, cum cele din cărțile pentru copii, care se ridicau în clipa în care deschideai cartea. Țușt, cetatea! Desigur, sunt oameni care au contat mai mult în devenirea mea, prin care locul ăsta are ancore puternice în mintea și în inima mea. Dar fiecare întâlnire, fiecare eveniment (și pe multe le-am uitat, fiindcă am participat la mii, nu doar ca spectator, ci ca “actor”), fiecare dezamăgire ori exaltare au însemnat noi și noi rădăcini în pământul de aici. Sună romanțios? Las’ să sune.

În ultimii ani ai fost, pe rând, poet, romancier, critic literar, jurnalist și unul dintre oamenii care țin vie scena literară a orașului. După atâtea feluri de a privi Timișoara, ce te mai surprinde la ea? Mai există locuri sau oameni care reușesc să-ți schimbe harta interioară?

Tudor Crețu: Când n-or mai exista, o să mă mut. Schimbările de care vorbești sunt esențiale. În „ultimii ani”, n-am fost decât ce sunt de la început. Sună narcisic, dar ce mă surprinde la mine, începe să mă surprindă și la oraș. Și invers. Orice topos e și o oglindă.

Există vreun loc din Timișoara pe care îl vezi complet diferit după ce ai scris despre el? Sau literatura schimbă mai degrabă privirea cititorului decât pe cea a autorului?

Goran Mrakić: Sunt fascinat de faptul că există cititori care înțeleg mai bine, sau într-o manieră mai profundă, unele texte decât mine însumi, cel care le-am pus pe hârtie (sau în online). M-am erijat, fără să mi-o fi propus, într-unul din ghizii literari ai urbei în care trăiesc. Oscar Wilde spunea că nu arta imită viața și realitatea, ci invers. Fără validarea și interesul cititorilor, eu n-aș exista ca autor.

Ce vede literatura și nu vede un ghid turistic

Harta Literară propune un exercițiu frumos: să descoperi un oraș prin ochii celor care l-au transformat în literatură. Ce crezi că vede un cititor într-o astfel de plimbare și nu poate vedea într-un ghid turistic, oricât de bine scris ar fi?

Robert Șerban: Străzile, palatele, castelele, podurile nu spun povești. Oamenii fac asta. Ghidurile turistice au rolul lor în a îmbrăca fel de fel de obiective în date și detalii importante pentru o bună așezare în memoria călătorului. Un pod poate fi emoționat. Trecerea unei bărci pe sub el poate fi impresionată, dacă ai o stare aparte de receptare.

Însă cred că în clipa în care iubești literatura, iar imaginația ta e obișnuită să prelucreze cuvintele și să le dea dimensiuni vizuale, filosofice, auditive etc., aflarea unor lucruri scrise ori trăite de anumiți scriitori, mai cunoscuți ori mai puțin cunoscuți, capătă și o dimensiune afectivă pentru cititor. Adevărații cititori iubesc și metaliteratura, nu doar literatura. Iubesc și scriitorii, nu doar cărțile lor. Or, Harta literară exact aici vrea să ne (con)ducă, spre această pasiune. E grozav că Timișoara face parte din acest excelent proiect cultural.

Într-un tur literar nu descoperi doar străzi și clădiri, ci felul în care cineva privește lumea. Ce crezi că vor înțelege participanții despre Timișoara după două ore petrecute mergând prin oraș alături de tine, dar mai ales ce ai vrea să observe și după ce turul se termină?

Goran Mrakić: E o percepție care ține de fiecare om în parte. Nimeni nu citește o carte, vede un film sau vizitează un oraș / cartier / zonă cu aceiași ochi. Eu pot împărtăși din propriile experiențe, trăiri și amintiri care sunt, evident, subiective. Singura mea contribuție în toată povestea e de a le pune într-un anumit context sau într-o lumină aparte, de a le construi o aură. De a spune o poveste, până la urmă.

Mă gândesc că un tur literar nu este, de fapt, despre clădiri, ci despre felul în care înveți să privești. Dacă printre participanți s-ar afla cineva care nu a fost niciodată în Timișoara și care pleacă acasă a doua zi, ce ai spera să ia cu el? O imagine, o stare, o întrebare?

Tudor Crețu: O stare, un fior. Din ele se nasc și întrebările și răspunsurile.

Timișoara dincolo de clișee

Timișoara este adesea descrisă prin multiculturalitate, istorie sau arhitectură. Literatura are însă obiceiul să ocolească definițiile și să se agațe de detalii aparent mărunte. Care sunt acele detalii care, pentru tine, spun mai multe despre oraș decât orice monument sau statistică?

Goran Mrakić: Bunurile (ne)materiale cele mai de preț ale Timișoarei ar fi: prețuirea libertății, oricât de banal ar suna acest lucru într-o epocă a manipulării, egolatriei și idiocrației, patriotismul local, manifestat în special prin activitatea de decenii a galeriei Politehnicii Timișoara și spiritul care ne-a fost lăsat în amanet de generația Phoenix și, nu în ultimul rând, siguranța de a te plimba singur noaptea prin oraș, un lux pe care destule orașe din țări considerate civilizate l-au cam pierdut.

Timișoara este un oraș despre care se vorbește adesea în cheia istoriei mari dar literatura pare însă să fie mai interesată de gesturile mici, de oamenii obișnuiți și de întâmplările care nu ajung în manuale. Care este Timișoara pe care ai vrea să o descopere cineva venit pentru prima dată aici?

Robert Șerban: Mă feresc să dau o cheie de lectură a Timișoarei, fiindcă poate fi reducționistă. Sunt subiectiv, n-am cum să-i spun cuiva, dacă îl respect, cam așa e adevărata Timișoară, cum ți-o livrez eu, nu ce ți se arată ori spune prin ghiduri, cărți, hărți. Nu, un oraș e o ființă vie. Poate să-ți placă din prima, iar apoi, când timpul petrecut împreună crește, să se adâncească și să devină profundă această plăcere. Sau poate să o slăbească. Poți descoperi chestiuni care să te dezamăgească.

O relație adevărată e una pe cont propriu, nu prin intermediari, una care cere timp și sagacitate, poate și o pregătire prealabilă. Trebuie să dai singur cu capul și îți bagi singur nasul într-un oraș. Orașul meu are, bineînțeles, destule minusuri, dar cine naiba ar vrea să trăiască într-o așezare perfectă? Cum aș mai scrie eu despre ceva scos ca din cutie și închis până la ultimul nasture?

Timișoara mea poartă o rochiță scurtă și-nflorată, al cărei fermoar e chiar Bega.

Dacă ar trebui să alegi un singur text de-al tău pe care cineva să îl citească înainte de prima vizită în Timișoara, care ar fi acela? Și de ce tocmai el?

Tudor Crețu: O să-l las să vorbească de la sine, fără a mai motiva:

Banatul e-un tron dulceag. Sângele, -un sirop vag. Se diluează trecând / trece diluând orice hop. Țop-țop, pe cârje și noi – goi-lăcuiți, ca lemnul. Luciul aista-i semnul – al nostru, al tuturor. Cel mai apatic popor, provincia cea mai… Înecată, nu știu, în ceai. În ceva arămiu. Bărbatul nu-i soț aici, ci fiu. Cu f mic. Cazanu-i, în iad, e-un preazilnic ibric. Fier argintiu, pe măsura celui (ne)viu/ (ne)mort. Lumânările, -n cerc, țin loc tort. Frișcă, ceară? Înăuntru au afară din trup am supraviețuit? Bolnav, maglavit? Nu știu, nu știi. De-aia și scriu poezii.

Ce mai rămâne de scris

Dacă peste o sută de ani cineva ar încerca să recompună Timișoara doar din cărțile care s-au scris despre ea, ce ți-ar plăcea să găsească în paginile tale și să nu poată găsi nicăieri altundeva?

Tudor Crețu: Ce găsește și acum. O anumită acuitate a textului și a locului. Povestea tânărului – eu – care imagina reality show-uri furibunde, trăind, de fapt, în ele. Atmosfera atâtor unghere, cunoscute sau anonime. Timișoara, spuneam undeva, e orașul din oglinzile retrovizoare. Și nu numai, evident.

Uneori am impresia că un oraș începe să existe cu adevărat abia în momentul în care cineva îl scrie. Ce parte din Timișoara simți că încă nu și-a găsit suficient locul în literatură și ar merita să fie descoperită și de cei care nu au ajuns niciodată aici?

Goran Mrakić: Mi-e greu să identific un loc anume. Sunt convins că-n fiecare cartier, stradă, casă sau scară de bloc zac ascunse nenumărate povești sau poezii nescrise. Totul e să știi să le simți, să le asculți și să le transmiți, dacă vrei, mai departe. Sau poți, pur și simplu, să te bucuri de unul singur de muzica din sufletul tău.

După sute de interviuri în care i-ai făcut pe alții să vorbească despre cărțile și orașele lor, mă întreb ce întrebare simți că nu ți-a fost pusă niciodată despre Timișoara. Și cum ai răspunde la ea?

Robert Șerban: Cred că nimeni nu m-a întrebat niciodată ce datorez, cu adevărat, Timișoarei. Nu ce iubesc la oraș, ci cu ce i-am rămas dator. I-am rămas dator cu mai multă atenție, cu o și mai activă și sfredelitoare curiozitate, cu o reactivitate mai puternică, mai acidă.

Apoi, orașele, cum bine o știm, nu sunt doar clădiri, piețe sau monumente, ci oamenii care le dau viață, ritm, fapte, istorie. Aici am cunoscut scriitori, artiști, medici, elevi, studenți, librari, profesori, oameni aparent obișnuiți, care aveau povești extraordinare. Dacă sunt jurnalist și scriitor e și pentru că acest oraș mi-a oferit mereu subiecte și „personaje” care meritau ascultate.

Un oraș trăiește și prin cei care îl scriu. Prin cărțile și interviurile mele am încercat, fără să-mi propun asta explicit, să întorc o parte din această datorie și să las pagini din memoria acestei frumuseți care m-a format și de care și azi sunt îndrăgostit lulea: Domnișoara Timișoara.

Hărțile obișnuite ne spun unde suntem; hărțile literare ne spun, uneori, și de ce merită să rămânem puțin mai mult. Tururile propuse de Tudor Crețu, Robert Șerban și Goran Mrakić nu sunt doar plimbări prin Timișoara, ci invitații de a vedea orașul prin memoria celor care l-au locuit, l-au imaginat și l-au transformat în literatură. După două ore petrecute alături de ei, e foarte posibil să recunoști aceleași străzi, dar să nu le mai privești niciodată la fel.

Interviu de ANCA SPIRIDON | ARTĂ & CULTURĂ

Foto header: Petru Cojocaru

NOTĂ: Programul complet al evenimentelor din perioada 2 – 3 august de la Timișoara și detalii despre înscriere sunt disponibile pe platforma Harta Literară. Harta Literară a Timișoarei este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.