DACIA VARADINUM, EDIȚIA 7 – Interviu cu Dacian Fifanu, fondator și organizator al festivalului anual Dacia Varadinum
Dacia Varadinum a crescut constant în ultimii ani. Ce obiective v-ați propus pentru ediția din 2026 și cu ce credeți că va fi diferită față de cea de anul trecut?
Mai în glumă, mai în serios ne-am propus să facem față cu brio. Și facem față cu brio atunci când participanții noștri sunt mulțumiți. Acesta este obiectivul nostru declarat. Diferența notabilă constă în creșterea numărului de participanți, element care determină în mod automat și modificarea altor aspecte, însă elementele definitorii ale întâlnirii rămân neschimbate.
Ce surprize pregătiți pentru participanți și vizitatori în acest an? Vor exista modele rare sau activități noi în program?
După cum știți, încercăm în permanență să asigurăm prezența unei plaje cât mai largi de modele, iar anul acesta tind să cred că eforturile ne vor fi din nou răsplătite. Da, putem spune cu certitudine că la această ediție ne vom bucura de prezența unor modele/vehicule aflate în premieră la Dacia Varadinum. Mai mult (și asta chiar este un element care ne bucură nespus) există un trend care se perpetuează de ceva timp, respectiv faptul că mulți dintre participanți aleg Dacia Varadinum ca loc de primă prezentare a proiectelor de restaurare finalizate. Și da, și la această ediție vom avea o serie interesantă de autovehicule “la prima vedere”.
Raportat la activitățile destinate participanților am încercat să creăm și pentru această ediție o serie de concusuri interesante și în principal amuzante, experiența anilor trecuți demonstrând că acestea sunt momentele cele mai apreciate atât de public cât și de participanți.
După succesul edițiilor anterioare (dintre care se remarcă ediția anterioară cu peste 100 de automobile), care sunt așteptările privind numărul de mașini și participanți?
Trebuie să fim sinceri, nu credeam că numarul de participanți va suferi modificări față de ediția anterioară, considerându-l oarecum “stabilizat”. Dar n-a fost să fie așa iar potrivit informațiilor de care dispunem în prezent estimăm un numar total de 150 de vehicule participante, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă chiar și față de ediția din 2025 a evenimentului nostru. Bineînțeles, acest aspect poate ridica și o serie de probleme de ordin logistic dar având în vedere faptul că este vorba totuși despre cel mai mare eveniment monomarcă Dacia, chiar nu mai contează.
Ce credeți că înseamnă Dacia Varadinum pentru comunitatea pasionaților mărcii Dacia și cum a evoluat evenimentul de la primele ediții până astăzi?
Aș răspunde acestei întrebări din doua perspective. Sub un prim aspect pot spune ce înseamnă Dacia Varadinum pentru noi, pentru organizatori, iar din această perspectivă a presupus printre altele participarea la numeroase evenimente auto naționale și internaționale, stabilirea de legături durabile cu cluburi auto din țară și străinătate (în mod enunțiativ și nu limitativ îi amintim aici pe colegii de la Milmoi Motorsport, Dacia Nostalgia, NapocAro), cunoașterea unor oameni cu care deși aflați la mii de kilometri distanță împărtășim aceeași pasiune, învățarea de lucruri noi raportat la cum trebuie organizat un eveniment auto reușit.
Privită din perspectiva participanților, sperăm că Dacia Varadinum înseamnă seriozitate și consecvență. Cel puțin acestea ne-am dorit a transmite. Sperăm că la nivelul comunității această întâlnire este privită ca un element de stabilitate și mai ales ca un loc unde marca Dacia este celebrată indiferent de model/stil. Rămanem fideli principiilor care au caracterizat Dacia Varadinum încă de la prima ediție și promitem să nu ne dezicem niciodată de ele.
Cum a evoluat evenimentul de la primele ediții până astăzi?
Asta mă întrebam și eu într-una din aceste zile, în timp ce-mi aruncam privirea peste peretele unde am expus afișele edițiilor anterioare. Aș spune că Dacia Varadinum a evoluat odată cu noi ca și posesori de Dacii, odată cu îmbunătățirea percepției publice asupra fenomenului Dacia, odată cu creșterea standardelor în materie de reconditionare/restaurare auto.
Cum pot participa proprietarii de automobile Dacia care doresc să își expună mașina în cadrul evenimentului? Există criterii speciale de înscriere?
Înscrierea la Dacia Varadinum 7 este gratuită, extrem de facilă și se face prin intermediul Formularului ce poate fi completat pe pagina Facebook a evenimentului.
Ce pregătiți pentru publicul larg și pentru familii, astfel încât și cei care nu sunt strict interesați de marca autohtonă să se bucure de experiența evenimentului?
După cum am indicat și mai sus, colegii din organizare au pregatit și în acest an o serie de concursuri și întreceri amuzante care, sperăm noi, vor fi pe placul publicului larg chiar în masura în care acesta nu ar avea vreo tangență anterioară cu întâlnirile auto ori cu marca Dacia.
Anul trecut ați remarcat interesul tot mai mare al tinerilor pentru modelele clasice Dacia. Cum vedeți viitorul acestui fenomen și ce rol joacă evenimentul în păstrarea patrimoniului auto românesc?
Da, în mod categoric observăm o popularizare a acestor modele în rândul tinerilor iar acest fapt, bineînțeles, ne bucură. Stăteam în urmă cu puțin timp de vorbă cu un coleg de pasiune din Bihor care în 2020 – la prima ediție a evenimentului – a venit cu tatăl său deoarece nu poseda încă permis auto și de abia împlinise 18 ani. I-a plăcut (presupun) ideea de Dacia Varadinum iar 6 ani mai târziu este persoana care vine în toate deplasările noastre cu Daciile [bifând chiar un drum de 6300 km în aprilie pe ruta Oradea – Ainsa (Spania) – Oradea cu o mașină reconditionată și modificată mecanic în totalitate de el] și mai mult este și mecanicul oficial al clubului.
Opinez că marca Dacia este adânc înrădăcinată în cultura auto națională (și pe alocuri chiar internațională, în ultima vreme) sens în care cred că păstrarea/conservarea modelelor cu potențial istoric va cunoaște o evoluție fulminantă în perioada următoare tocmai prin prisma faptului că a câștigat interesul generațiilor tinere și foarte tinere.
De ce ar trebui cineva care nu a participat niciodată la Dacia Varadinum să își rezerve weekendul 24-26 iulie și să vină la Oradea în această vară?
Pentru că este o modalitate plăcută de a petrece un weekend de vară, pentru că reprezintă o ocazie unică de a vedea mașini pe care în mod normal le vezi doar în poze/articole, pentru că reprezintă o ocazie de a cunoaște oameni deosebiți, cu aceeași pasiune.
Eveniment: 24-26 iulie 2026, Oradea
Înscrieri gratuite prin formularul de pe pagina Facebook a evenimentului!











