Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI | „Bucureștiul e un oraș viu. Se modelează după tine”

Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI

Am pornit de la Harta Literară a Bucureștiului, o platformă interactivă care pune cărțile pe harta orașului și te invită să descoperi Bucureștiul prin locurile, personajele și poveștile din literatură – practic, orașul poate fi explorat la pas urmând traseele lăsate de scriitori, iar granița dintre ficțiune și realitate devine surprinzător de subțire. Și, firesc, unul dintre primele nume la care m-am gândit a fost Doina Ruști, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane.

Autoare a peste cincisprezece romane, traduse în numeroase limbi, DOINA RUȘTI a construit, de-a lungul ultimelor două decenii, un univers literar în care istoria, fantasticul și memoria orașului se întâlnesc firesc.

Romane precum Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii, Homeric, Paturi oculte, Omulețul roșu sau Zavaidoc în anul iubirii au transformat Bucureștiul într-un spațiu viu, senzorial și plin de mister, aproape un personaj în sine. Cele mai recente romane ale sale, Ferenike (2025) și Nas de bulgar (2026), continuă această explorare a identității și a poveștilor care modelează oamenii și locurile, confirmând încă o dată apetitul scriitoarei pentru lumi în care trecutul și prezentul coexistă.

Dacă mă întrebi pe mine, cărțile ei trebuie citite cu grijă, pentru că te vor prinde cu efervescența lor și vei ajunge să iubești literatura română contemporană, dar și Bucureștiul. De la peisajul bucureștean fanariot până la capitala care ne primește pe toți astăzi – din care autoarea ar scoate zidul dintre Arhitectură și Universitate – Doina Ruști mi-a răspuns la câteva întrebări despre București și literatură.

Totul este aventură

Îmi încalț tenișii și vreau să ies din casă. Care ar fi primele locuri pe care mi le-ați recomanda ca să descopăr Bucureștiul și de ce? Poate orașul să genereze emoție, altfel decat asociată amintirilor?

Vai, am oroare de recomandări! Totul este aventură, Casiana, mai ales în București. Ia-o fără grijă în orice direcție și te asigur că e OK. Cât despre amintiri… cred în prezent și în viitor. A intra într-o poveste deja consumată, înseamnă s-o readuci în prezent. Nu sunt scriitor evocativ, ci constructor. Nu ce-mi amintesc, ci ce pot să retrăiesc să mă întrebi.

Iar aici, am să-ți spun că emoția mizează pe surpriză. Te emoționezi, fără să-ți fi propus, iar de la ea începe literatura. Ești mișcat, ești suprins, dintr-o dată îți dai seama că a început să se alcătuiască un conflict narativ. Pe Bulevardul Elisabeta zboară pălării și se aude glasul lui Zavaidoc, în orice timp. Iar pe la Colțea – ce să-ți spun? Dacă te apucă noaptea pe-acolo te izbește mirosul trădării. Uneori o vezi pe Păuna strecurându-se în biserică să ia acel document care a făcut să cadă capete.

Nici dimineața nu e bine, se aud glasurile pazavanilor, moarte de lene. Abia spre seară, către ora șase, merită să-ți plimbi tenișii pe la Colțea. Dacă ești tihnită și cade vreo aripă metafizică peste tine, îți intră în ureche niște cuvinte de la care începe povestea celor 9 iubiri, pe care o mână meschină le-a scos din cronici. De peste drum, de la Palatul lui Suțu, se văd fesuri, se aude cum cad șalvarii și îți intră în sânge fâșâitul mătăsii, simți mișcarea picioarelor și știi că s-au trezit șerpii și-o să coboare spre Dâmbovița pentru baia de seară.

Și atunci, Casiana, scoți telefonul și începi să scrii prima frază.

Dragoste la prima vedere

Mi-am făcut puțin temele și am aflat că v-ați mutat în București în 1986. Aveți o perioadă în acești 40 de ani spre care priviți cu nostalgie? Există o vârstă a Bucureștiului pe care ați aduce-o înapoi și pe care nu ați abordat-o încă în cărțile dvs.?

Bucureștiul nu are pentru mine vârste, perioade. A fost dragoste la prima vedere. Prin urmare, atât perioada comunistă, când făceam naveta, cât și următoarele arată la fel. E un oraș viu, în care îți alegi ce să faci. Se modelează după tine.

Bucureștiul, în diverse timpuri, de la „orașul promisiunilor” din Manuscrisul fanariot la cel „de tranziție” din Omulețul roșu, apare foarte des în romanele dumneavoastră. Mă întreb, aproape cu naivitate, de ce, pentru dvs., reprezintă aproape un personaj în sine? Doar sunt atâția alți scriitori care trăiesc în București și aleg să nu scrie (și) despre el.

Pentru mine Bucureștiul nu e doar orașul în care am ales să trăiesc (din 1986), ci este un spațiu de care mă simt legată în mod misterios. E vorba și despre o relație intelectuală, dar și despre una spirituală, moștenită, despre un vibe al sudului, pe care îl resimt în legăturile mele cu oamenii.

Cititul nu e un act de oglindire

În mod involuntar, când vă citesc cărțile, gândul meu se îndreaptă către tineri, poate și pentru că vă simt literatura foarte vie. În ce măsură credeți că literatura / ficțiunea mai poate ajuta tinerii „digitali” să se (re)descopere pe ei și, poate, să vadă altfel orașele în care trăiesc?

Lucrurile stau diferit față de acum 20 de ani, în sensul că cititorul de azi practică o lectură participativă și creatoare. Adolescenții, în special, lucrează ficțional, extind universul cărții. Au gusturi sigure și apetență pentru poveste.

Cultura lor nu se întemeiază pe lecturi de pension, ci pe imersie, pe selecții. Prin urmare, am încredere în cititorii tineri, în alegerile lor și cred sincer că ei ajută  literatura, o completează. Cititul nu e un act de oglindire, ci de evaluare a experienței scriitorului, a calității pe care o atinge emoția lui.

Am observat atenția pentru detalii în cărțile dumneavoastră, până și în felul în care se îmbracă personajele. Dacă Bucureștiul de azi ar fi un personaj, cum s-ar îmbrăca el?

Excentric. Dar întotdeauna cu iminei de mătase.

Întrebări fulger…

Bucureștiul de atunci sau Bucureștiul de acum?

Acum, ca să pot vorbi despre atunci.

În afară de București, în ce alt oraș v-ar plăcea să locuiți?

M-am gândit de multe ori și pot să spun sigur că n-aș pleca din București decât dacă m-ar expulza, și nici atunci. Pe locul doi e Roma.

Un loc perfect din oraș pentru citit într-o după-amiază liniștită?

Pe Lipscani, printre oameni și voci, în gălăgie benefică. Nici într-un caz într-un parc.

Un colț de București pe care simțiți că l-ați surprins cel mai bine într-o scenă?

Eu despre mine, ce e asta?! Doar ca să-ți fac un hatâr, voi spune Colțea (în Manuscrisul fanariot), Gorganul (în Homeric), bulev. Elisabeta (în Zavaidoc) și Comoșteniul văzut de la București, în Ferenike:)

Un singur lucru pe care l-ați schimba la București.

Aș scoate zidul dintre Arhitectură și Universitate, dar n-ar avea sens, decât dacă aș înlocui statuia lui Brătianu cu o copie gigantică după vreo pasăre a lui Brâncuși.

Dacă ar fi să îl descrieți în trei cuvinte…

Nocturn, epic și amoros.

Următorul popas: „Rahova lui Gilbert Costache”

Dacă, după interviul acesta, simți că ai chef să-ți încalți și tu tenișii și să vezi Bucureștiul cu alți ochi, exact asta își propune și Harta Literară: să transforme lectura într-o plimbare și orașul într-o poveste pe care o descoperi la pas. Următorul popas este „Rahova lui Gilbert Costache”, un tur literar inspirat de volumul Oprește ploaia, aruncă cu sare!.

Traseul pornește prin cartierul copilăriei autorului și vorbește despre memorie, identitate și felul în care locurile în care creștem rămân, chiar și peste ani, parte din noi. Detaliile despre participare și înscriere sunt disponibile pe Harta Literară. Până atunci, poți începe chiar de azi: alege un colț de București, lasă-te surprins și vezi ce poveste începe să se scrie.

Interviu de CASIANA FUSU