Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 10/06/2026 10:10
Artă & Cultură / Teatru

Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT

Patricia Stoian De Patricia Stoian
Comentarii Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT Share Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT
Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT


Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT

Pe 14 și 15 iunie, celebrul dramaturg ajunge la București pentru o întâlnire inedită cu publicul.

Dramaturgul britanic Simon Stephens

Teatrul POINT anunță un eveniment special: dramaturgul britanic Simon Stephens, unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de teatru, va fi la București în zilele de 14 și 15 iunie 2026.

Prezența în sală a autorului – confirmată recent, după epuizarea biletelor pentru luna iunie – va transforma reprezentația din 14 iunie a spectacolului Vanya într-o experiență excepțională: întâlnirea cu spectacolul în prezența dramaturgului, urmată de o discuție cu acesta la finalul serii.

Născut în 1971, la Manchester, Simon Stephens este una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei europene contemporane. Montat pe scene importante din România, Europa, Statele Unite și Asia, Stephens semnează texte de referință ca Punk Rock, Motortown, Harper Regan, Sea Wall, Pornography sau Morning Sun, precum și adaptarea romanului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, distinsă cu premiile Olivier și Tony.

Scriitura sa, profund umană, explorează cu luciditate și umor tensiunile, sensibilitățile și fragilitatea lumii și relațiilor contemporane.

În ultimii ani, adaptarea sa după Unchiul Vania de A.P. Cehov s-a impus ca un reper internațional, fiind montată și prezentată cu succes pe scene importante din Londra și din întreaga lume.

La POINT, Simon Stephens va asista la reprezentația spectacolului Vanya din 14 iunie.

Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT
Imagine din spectacolul Vanya

Biletele pentru această seară s-au epuizat, însă cei care doresc să-l întâlnească pe Stephens – public, presă, profesioniști din artele spectacolului – sunt invitați luni, 15 iunie, ora 10:30, la POINT, la o întâlnire deschisă (intrare liberă, în limita locurilor disponibile), cu Simon Stephens și Sorin Miron, actorul și regizorul spectacolului Vanya.

Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT
Simon Stephens & Sorin Miron

Dialog dintre dramaturgie și scenă

Pornind de la experiențele personale în lucrul cu acest text, cei doi artiști vor explora dialogul dintre dramaturgie și scenă, dintre scriere și interpretare, dintre textul adaptat și forma sa finală pe scenă. Discuția se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, oferind publicului ocazia să descopere mecanismele artistice din spatele spectacolului – din perspectiva autorului și a artistului care i-a dat viață scenică.

Pe 15 iunie, de la ora 10:30, POINT găzduiește astfel o conversație cu totul aparte între doi artiști remarcabili: Sorin Miron și Simon Stephens, despre Vanya, despre performanță și despre viziunea unui dramaturg care împletește firesc energia scenelor underground cu marile producții de pe West End sau Broadway.

Durata întâlnirii: 1 oră.

Evenimentul teatral al verii: Simon Stephens, autorul fenomenului Vanya, vine la POINT

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută