„Muzeul de la Ureche” – Arta pe care o porți
„Muzeul de la Ureche” este un proiect care aduce arta mai aproape de oameni, transformând picturi celebre în bijuterii lucrate manual, purtabile.
În spatele lui se află Ștefania Pascov, o creatoare care a pornit de la o pasiune veche pentru mărgele și a ajuns să construiască un univers în care fiecare piesă spune o poveste. Ideea nu a apărut peste noapte, ci a crescut în timp, încă din liceu, și a prins contur real abia ani mai târziu, când Ștefania a găsit contextul și curajul de a o transforma într-un brand.
Ștefania Pascov
Cum a luat naștere „Muzeul de la Ureche” și care a fost momentul în care ai știut că ideea merită dusă mai departe?
„Muzeul de la Ureche” are, de fapt, o istorie mai lungă decât pare. Lucrez cu mărgele de peste 15 ani, iar ideea de a transforma picturi celebre în bijuterii a apărut acum mai bine de 10 ani, pe vremea când eram în liceu. Atunci am realizat doar modelele digitale, pentru că în România nu existau materialele și nuanțele de care aveam nevoie pentru a reda fidel astfel de lucrări. Am păstrat ideea în minte și am știut că, atunci când voi avea acces la culorile potrivite și la materialele necesare, mă voi întoarce la ea.
Ani mai târziu, după ce am deschis firma din pasiune și am început să construiesc o colecție variată de bijuterii, am ajuns în noiembrie 2022 la un punct de cotitură. Urma să particip la un târg de Crăciun, unde toată lumea era așteptată să vina cu produse tematice. Eu am simțit, însă, că nu asta mă reprezintă în acel moment. Am vrut să fac ceva diferit, ceva care să iasă din tiparul sezonier și să mă reprezinte cu adevărat. Atunci am redeschis acele modele vechi, am discutat cu furnizorii mei, cu care colaborez de peste 10 ani, și am reușit să aduc toate culorile necesare pentru a transforma ideea în realitate.
Momentul în care am știut că merită dusă mai departe ideea mea a fost atunci când oamenii au început să recunoască picturile imediat și să reacționeze emoțional la ele. Atunci am înțeles că nu fac doar niște cercei frumoși, ci creez o legătură între oameni și artă, într-un format nou, personal și purtabil.
De unde vine relația ta personală cu arta și cum s-a transformat ea într-un proiect antreprenorial?
Relația mea cu arta a venit firesc, din plăcerea de a crea și din nevoia de a avea un spațiu al meu, un mediu creativ în care să mă exprim și să mă relaxez după ritmul vieții de zi cu zi. Pentru mine, lucrul cu mărgelele nu a început ca un plan de business, ci ca o formă de evadare din cotidian, un moment de pauză în care puteam construi ceva frumos, migălos și personal.
Mult timp am lucrat doar pentru mine. Mi-am făcut propria colecție de accesorii, am experimentat, am învățat tehnici, am înțeles materialele și am crescut odată cu ele. În momentul în care am simțit că stăpânesc bine tot ceea ce fac și că bijuteriile mele au ajuns într-un punct în care pot fi împărtășite și altora, am înțeles că nu mai este doar o pasiune privată. Devenise deja ceva mai mult.
Așa am decis să deschid firma, în mai 2021, chiar dacă mulți oameni din jurul meu nu au văzut asta ca pe o alegere inspirată. Am făcut-o pentru că am simțit că este momentul să dau o șansă reala acestei parți din mine și să împart creațiile mele cu publicul. A fost un pas făcut din convingere, nu din siguranță dar tocmai asta îl face important pentru mine.
Cum alegi picturile pe care le recreezi și ce te atrage la ele?
Alegerea picturilor vine dintr-un amestec de intuiție, impact vizual și legătură emoțională. În general, mă atrag lucrările care sunt foarte ușor de recunoscut și care își păstrează forța chiar și atunci când sunt transpuse într-un format miniatural. Unele picturi funcționează perfect în mărgele, altele nu, indiferent cât de celebre sunt, pentru că nu toate rezistă la o astfel de transformare.
La început am pornit de la marii clasici și de la picturile care m-au inspirat pe mine personal. Acolo a fost, într-un fel, rădăcina colecției. Pe parcurs, însă, au apărut și sugestii din partea clienților, iar unele dintre ele au devenit parte din colecția permanentă. Mi se pare foarte frumos când o pictură ajunge în colecție, pentru că înseamnă ceva special pentru altcineva, nu doar pentru mine.
Un exemplu foarte bun este „Noaptea înstelată”, unde am ajuns deja la șapte variante diferite de cercei. Este una dintre acele lucrări care, indiferent de formă, dimensiune sau reinterpretare, rămâne recognoscibilă aproape instant. Asta mă fascinează și pe mine, puterea unor imagini de a rămâne vii și ușor de recunoscut chiar și atunci când sunt cusute mărgeluță cu mărgeluță.
Cum decurge procesul de transformare a unei lucrări celebre într-o piesă miniaturală purtabilă?
Procesul începe aproape întotdeauna digital. Lucrez pe tableta și folosesc scheme speciale, în funcție de tehnica pe care vreau să o aplic. Uneori pornesc de la bun început cu o idee foarte clară despre dimensiunea piesei și despre nivelul de detaliu pe care mi-l permit. Dacă știu că vreau o piesă mai mică, atunci accept din start că va trebui să simplific anumite detalii și să merg într-o direcție mai abstractă. Dacă, în schimb, aleg o piesa mai mare, îmi permit să folosesc mai multe culori și să construiesc o redare mai complexă.
În programul în care lucrez aleg paleta de culori din mărgelele disponibile sau o construiesc în funcție de ce am nevoie pentru pictura respectivă. Țin imaginea originală aproape și încerc să o traduc, cât mai fidel, în mărgele, una câte una. Acolo se iau multe dintre deciziile grele, pentru că designul este partea în care sacrifici, adaptezi și negociezi între ce vrei să obții și ce îți permite materialul. După ce schema este gata, începe partea manuală, în care cos fiecare mărgeluță individual.
Este un proces migălos, de răbdare, dar și unul foarte satisfăcător. Există întotdeauna o diferență între schița digitală îi piesa reală, pentru că lumina, textura și nuanțele se comportă diferit în material. Tocmai această transformare, din ceva gândit digital în ceva real, purtabil și viu, este una dintre cele mai frumoase părți ale întregului proces.
Care sunt cele mai mari provocări în a reda fidel detaliile și expresia unei picturi în mărgele?
Cea mai mare provocare este, fără îndoială, dimensiunea produsului. O pictură are o sumedenie de nuanțe, umbre, tranziții și detalii, în timp ce eu lucrez într-un spațiu foarte mic îi cu o paleta finită de culori.
Chiar și atunci când folosesc materiale premium, nu există întotdeauna toate nuanțele de care aș avea nevoie pentru a reda perfect expresivitatea unei lucrări. Aici intervine și alegerea materialului. Dacă am nevoie de mai multă finețe și de o redare mai precisă, aleg Miyuki Delica, pentru că sunt mai mici și îmi permit mai mult control asupra detaliului. Dacă lucrarea cere culori mai standard sau un format diferit, folosesc Toho, care sunt ușor mai mari. Fiecare tip de mărgeluță are avantajele și limitările ei, iar decizia influențează foarte mult rezultatul final.
Provocarea devine și mai mare atunci când lucrez la comandă și clientul își dorește o pictură complexă într-o dimensiune foarte mică. Atunci trebuie să aleg cu mare grijă ce păstrez și ce elimin, astfel încât piesa să rămână clară, recognoscibilă și expresivă, fără să devină încărcată. Este un exercițiu constant de echilibru între fidelitate și adaptare.
Ce înseamnă pentru tine ideea de a „aduce arta mai aproape de oameni”?
Pentru mine, ideea aceasta înseamnă să scot arta dintr-un context în care este doar privită și admirată de la distanță și să o transform în ceva ce poate face parte din viața de zi cu zi. Arta este, de multe ori, văzută ca ceva solemn, aproape intangibil, ceva ce aparține muzeelor, galeriilor sau unor spații speciale.
Mie îmi place ideea că ea poate fi și purtată, trăită, integrată firesc în viața unui om. Mai înseamnă și accesibilitate. Prețurile colecției de picturi celebre pornesc de la 50 de lei și ajung până la 250 de lei, iar majoritatea pieselor complexe sunt în jurul valorii de 200 de lei.
Mi se pare important ca oamenii să poată avea acces la o formă de artă pe care să o simtă aproape de ei, fără ca ea să devină un lux imposibil. De multe ori vezi o pictură într-un muzeu sau într-o expoziție, o admiri, te bucuri de moment, apoi pleci mai departe.
Prin intermediul acestor bijuterii, relația nu se oprește acolo. Poți să-ți porți pictura preferată, să o iei cu tine, să o transformi într-o parte din identitatea ta vizuală. Și cred sincer că accesoriile potrivite îți pot schimba starea, încrederea și chiar felul în care mergi printr-o zi grea.
Cum reacționează oamenii atunci când recunosc lucrările reinterpretate în cerceii tăi?
Reacțiile sunt foarte frumoase și, de cele mai multe ori, foarte spontane. Unii oameni zâmbesc imediat și spun numele picturii, alții rămân câteva secunde în surpriză, încercând să înțeleagă cum sunt făcuți. Mulți cred, inițial, că elementele sunt lipite, iar când află că sunt cusute, reacția lor se schimbă complet. Acolo apare, de obicei, partea de uimire.
Pentru mine, cele mai emoționante momente sunt cele în care văd copii recunoscând picturile. Mi s-a întâmplat de multe ori, la târguri, ca cei mici să se apropie de stand și să spună imediat ce lucrare văd în cercei. Asta mă bucură enorm, pentru că înseamnă că arta ajunge la ei, că există deja o legătură și o familiaritate cu aceste imagini. Am avut inclusiv fetițe foarte mici care s-au îndrăgostit de modele precum Mona Lisa, deși sunt printre cele mai lungi și mai spectaculoase piese din colecție.
Mi se pare extraordinar când cineva, indiferent de vârstă, simte o conexiune reală cu o pictură și-o dorește aproape de sine. Acolo simt cel mai clar că acest concept are sens.
Care a fost cea mai importantă lecție învățată de când ai pornit acest proiect?
Cea mai importantă lecție a fost că nu trebuie să aștepți permisiunea nimănui ca să faci ceva în care crezi. Când mi-am deschis firma, nu am fost înconjurată de încurajări. Din contră, mulți oameni mi-au spus că este o greșeală, că nu este rentabil, că voi investi mai mult decât voi câștiga și că nu are rost să mă complic.
Dacă aș fi ascultat toate aceste voci, nu aș fi ajuns aici. De aceea, una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost să nu renunț doar pentru că alții nu văd ce vezi tu. Uneori, oamenii proiectează propriile lor frici asupra ta și îți taie elanul înainte să începi.
Eu am ales să merg mai departe tocmai pentru că nu voiam să rămân cu regretul unui „dacă”. Astăzi, la cinci ani de la deschiderea firmei, sunt în continuare aici, cu o comunitate care iubește ceea ce fac, cu un concept clar și cu un drum care a crescut tocmai pentru că nu am renunțat. Așa că lecția mea este simplă: mai bine încerci și construiești, chiar și greu, decât să rămâi pe loc doar pentru că alții nu cred în tine.
Ce diferențiază „Muzeul de la Ureche” într-o piață tot mai competitivă de produse handmade?
Cred că diferența vine, în primul rând, din combinația conceptului, execuției și calității. Nu este vorba doar despre faptul că fac bijuterii handmade, ci despre faptul că reinterpretarea picturilor celebre este gândită atent, cusută manual și realizată din materiale premium.
Lucrez cu mărgele de foarte bună calitate, care nu se decolorează, nu se sparg ușor și își păstrează aspectul foarte bine în timp. Un alt aspect important este purtabilitatea.
Deși multe dintre piese par ample și spectaculoase, ele sunt surprinzător de ușoare. Cea mai lungă și mai complexă pereche de cercei din colecție nu depășește 5 grame în total, ceea ce o face aproape insesizabilă în ureche. Este un detaliu tehnic important, pentru că oamenii au adesea impresia că o piesă mare trebuie să fie și grea, iar la noi nu este cazul.
Ne diferențiază și faptul că designurile sunt proprii, construite de la zero, și că nu urmăm o direcție generică. În plus, conceptul a evoluat dincolo de cercei. Astăzi vorbim despre un univers care include și broșe, pandantive, brățări și chiar piese de colecție. Toate aceste lucruri, puse împreună, dau identitate brandului și îl fac ușor de recunoscut.
Cum vezi evoluția proiectului tău în viitor și ce îți dorești să transmită mai departe?
Vreau să duc acest proiect mult mai departe decât este acum. Pe partea de picturi celebre, nu vreau să mă opresc până nu ajung la cel puțin 100 de variante. Simt că mai am foarte multe de spus în direcția aceasta și că universul artei este atât de bogat, încât posibilitățile sunt aproape nelimitate. În același timp, nu vreau să rămân doar la ideea de cercei.
Îmi doresc ca fiecare model important să aibă și un set corespunzător, format din brățară și pandantiv, astfel încât colecțiile să devină mai complete și mai coerente. Un pas care m-a entuziasmat foarte mult a fost globul inspirat de „Nașterea lui Venus” de Botticelli, o piesă 3D, care a arătat că acest concept poate merge și în alte direcții decât cele pe care le imaginasem inițial.
Tot de acolo a pornit și o idee care mă entuziasmează foarte tare pentru viitor, una pe care mi-a sugerat-o soțul meu, și anume să dezvolt o serie întreagă de globuri inspirate de picturi celebre. Mi se pare o direcție spectaculoasă și foarte ofertantă, pentru că deschide un nou mod de a trăi arta în obiecte.
Dincolo de planurile concrete, îmi doresc ca proiectul să transmită curaj. Să le amintească oamenilor că ideile care par prea mari, prea dificile sau prea neobișnuite merită urmate. Eu cred foarte mult în perseverență, în a-ți acorda șansa de a încerca și în a nu te opri doar pentru că alții nu înțeleg de la început ce vrei să construiești. Pentru mine, „Muzeul de la Ureche” este despre artă, dar și despre încrederea de a merge până la capăt cu o idee în care crezi.
Citește mai multe articole din LIFESTYLE.
