Faptul că, la nivel naţional, luna aprilie nu este deosebit de bogată sau variată ca ofertă de going out pentru publicul larg nu reprezintă o surpriză, fiindcă vremea încă instabilă face ca evenimentele în aer liber să fie riscante şi atunci, organizatorii se concentrează asupra marilor reuniuni festivaliere din vară, iar, pe de altă parte, consumatorii uzuali de experienţe artistice, culturale sau de lifestyle, datorită sărbătorilor pascale, sunt mai înclinaţi în a-şi dedica timpul celor apropiaţi, putând fi tentaţi să iasă din cercul intim doar prin propuneri de proximitate care se mulează foarte bine pe gusturile lor personale.
În plus faţă de aceşti factori deja tradiţionali, care îşi pun amprenta în fiecare primăvară asupra dinamicii evenimenţiale, anul acesta, situaţia e mult mai complicată, deoarece intervin şi crizele acute generate de contextul socio-politic ieşit din comun, fiindcă simţim şi trăim cu toţii – organizatori, creatori, promotori sau consumatori de experienţe – efectele comportamentului disruptiv al celor angrenaţi în jocurile de putere, indiferent că am privi dincolo de Atlantic sau spre Dâmboviţa, indivizi pentru care, oricum, artele şi cultura nu s-au numărat vreodată printre priorităţi.

Altfel spus, dacă privim la ce (ni) se întâmplă, nu prea am avea motive de… going out, şi, totuşi, indiferent de urbea în care locuim, există din fericire şi luna aceasta suficiente experienţe inedite şi accesibile cărora merită să le acordăm timp şi atenţie.
Am putea începe chiar prin a ne simţi bine făcând haz de necaz, pentru că avem parte de un vârf în materie de turnee naţionale de stand-up comedy, de la Vio (Rupt în Tour), Dan Badea (Domnu’ Dănuţ) sau Cătălin Bordea & Nelu Cortea (Nimic subtil) până la Costel & Maria Popovici, Natanticu şi, nu în ultimul rând, Bobonete, cu noul său spectacol, Metamorfoza.
Pe partea de muzică, dincolo de cântările curente din cluburile locale, sunt de urmărit, de exemplu, cele ale unor trupe care vin cu un reason-why aparte – The Motans (Simfonic), Trooper (aniversarea a 30 de ani) – sau, dacă preferinţele ţin de muzica cultă, finalul turneului, precum şi Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală, având ca invitaţi artişti lirici de talie mondială.
După cum spuneam, evenimente spectaculoase sau incitante se întâmplă cam în toate marile oraşe, de la seria OVO a lui Cirque du Soleil din Cluj până la popularul East European Comic Con din Capitală, iar afirmaţia include şi artele vizuale, pentru că, în aprilie, au vernisajul expoziţii realmente valoroase, precum Capricii şi delicii, a lui Tudor Banuş (Palatul Braunstein, Iaşi), Muza și ispita.

Reprezentări feminine în lucrările ex-libris din colecția Muzeului Țării Crișurilor (Oradea), ce reuneşte aproape 150 de lucrări ale unor artiști europeni, DRAFT pentru o retrospectivă comună, care, la ARCUB Bucureşti, pune în dialog operele lui Dan Perjovschi și ale Liei Perjovschi ca celebrare a 40 de ani de practică artistică, sau cele din cadrul primului festival de design contemporan din Oltenia, Craiova Design Days.
Sigur, am putea vorbi aici şi de târgul galeriştilor RAD Art Fair, de Timişoara International Tattoo Convention sau de festivalul de film documentar One World Romania de la Bucureşti, însă, pentru mai multe propuneri de experienţe ce s-ar putea dovedi pe gustul vostru în aprilie, este de preferat să baleiaţi cu regularitate calendarul de evenimente Zile şi Nopţi!
» Editorial de Ioan BIG | Evenimente România • Program Top 50 Evenimente in România

