AWARDs | Parfumul lunii MOULIN ROUGE 1889

Alin Gălățescu De Alin Gălățescu | Publicat: 22 februarie 2026 | Actualizat: 21 februarie 2026
MOULIN ROUGE 1889


Parfumul lunii februarie  2026 MOULIN ROUGE 1889 by Histoires de Parfums prin ELYSEE Perfumery

La aniversarea a 120 de ani de existenţă a simbolului parizian al cabaretelor atemporale, MOULIN ROUGE, renumita casă Histoires de Parfums a creat special acest parfum unic destinat femeilor, multipremiat la majoritatea competiţiilor de specialitate, care ne oferă la nivel olfactiv ceea ce renumitul film cu acelaşi nume al lui Buz Luhrmann ne povestea la început de nou mileniu prin efervescentul love story care a făcut din Nicole Kidman un icon mondial.

MOULIN ROUGE 1889

Parfumul este construit pe ideea unui cancan de arome, o combinaţie de micro-universuri în care simţi erotismul legendarului cabaret parizian la miez de noapte, le vezi şi asculţi în minte pe Edith Piaf, Colette sau Mistinguett şi te scufunzi între pene, mătase şi paiete datorită unei pleiade de trăiri olfactive rafinate, senzuale şi vibrante, în fapt, o odă adusă feminităţii în faza sa explozivă şi asumată plenar… tocmai esenţa renumitului MOULIN ROUGE, un avanpost al joie de vivre unde timpul rămâne parcă etern suspendat.

MOULIN ROUGE 1889 MR

1889 MOULIN ROUGE este ultimul din seria „biografică” a renumitei case Histoires de Parfums, ce dobândeşte astfel un caracter istoric prin povestea concepută de către Gerald Ghislain.

Trecem prin stări diverse, de la începutul soft, cu revelarea esenţei aromei, de la coniac şi puţin familiarul absint pe un cub de zahăr ca aperitiv, până la finalul sugerând explozia dansului care precede petrecerea ce va urma după lăsarea cortinei de catifea roşie, însoţită de mult mister şi senzaţii intense.

MOULIN ROUGE 1889

NOTE

  • Note de bază: iris, mosc, paciuli
  • Note de mijloc: trandafir de Damasc, pelin
  • Note de vârf: prune, scorţişoară, mandarine, coniac, absint

Text de ALIN GĂLĂŢESCU | AWARDs

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută