“LONE WOLF McQUADE” (1983, r: Steve Carver)
Sub titlul “Lupul singuratic”, în dublarea inconfundabilei voci a Irinei Nistor, Lone Wolf McQuade a fost primul film pe care l-am văzut pe casetă VHS în adolescenţă, în timpul comuniștilor, când, firesc, am fost impresionat de piruetele specialistului în Tang Soo Do şi multiplu campion la Karate în anii ’60 Chuck Norris (“Missing in Action”, “Silent Rage”), indiferent că aveau ca drept efect punerea la pământ a unui oponent cu o spectaculoasă lovitură de picior, demnă de a fi păstrată în memoria unui neiniţiat în ale home cinema-ului optzecist, sau anihilarea cu arma automată a zeci de bandiţi înşiruiţi ca mărgelele pe creste muntoase din Texas. Evident, în zilele noastre, când Neo din Matrix spulberă mental mii de inamici, Gandalf produce tsunami-uri cu o baghetă sau un Avenger distruge planete fără efort, “Lupul singuratic” pare un film molcom, aproape infantil în simplitatea sa, însă o revizitare ne arată că nu şi-a pierdut complet capacitatea de a fi entertaining.
La vremea premierei, în 1983, reputatul critic de film Roger Ebert scria: “To really understand Lone Wolf McQuade, you have to go back almost 20 years, to those original spaghetti Westerns that made Clint Eastwood a star. They weren’t great movies, and some critics attacked them for trashing the classic forms of the Western. But they had presence, style and energy, and at the center of them they had a perfectly realized hero in Clint Eastwood. He was called The Man With No Name. He dealt violence with implacable fury. He stood at the middle of the maelstrom and remained untouched. And, in his own way, he was powerfully charismatic. Eastwood and Sergio Leone, his director, created a new kind of Western, pared down to its bare essentials of men and guns, horses and deserts, sweat and flies and rotgut. Now comes Chuck Norris. He’s been around for several years, in a series of karate and kung fu movies that were almost always better than average… What Norris was really looking for in all those pictures, I guess, was the right character. Like Eastwood’s Man With No Name, he needed a personality that would fit, that would contain his kung fu skills and allow him ways of expression not limited to flying fists and deadly elbows. That’s what he’s found in Lone Wolf McQuade.“.
Povestea din “Lone Wolf” pe scurt? Avem parte de un episod din viaţa unui solitar și brutal Texas Ranger (Chuck Norris), workaholic încremenit în proiect cu metodele sale de a apăra legea, invidiat de colegi, dar vajnic și temut de către adversari, indiferent de anvergura acestora. Aproape de unul singur, șeriful J.J. McQuade ajunge să anihileze o reţea internaţională de contrabandă cu arme, condusă de Wilkes (David Carradine – “Kill Bill”, “Kung Fu”), un fost campion european de Karate asociat conjunctural cu frumoasa și bogata văduvă Lola (Barbara Carrera – James Bond’s “Never Say Never Again”, “Embryo”). Evident, plot-ul este schematic și nu are nicio pretenţie de sofisticare, constituind un pretext aproape exclusiv pentru susţinerea scenelor de acţiune și lupte, dar unele mici surprize apar la re-vizionare din partea modului în care acesta e tratat de către realizatori.
Avem de-a face cu un film lucrat cu grijă, bine coregrafiat, cinstit și curat filmat, gândit cu destulă seriozitate în trena Spaghetti Western-urilor menţionată de Ebert. Nu întâmplător, rolul “lupului singuratic” avea să genereze peste ani cel mai celebru personaj din cariera lui Norris, Walker, Texas Ranger (un serial ce a fost difuzat între 1993 și 2001, plus câteva lungmetraje). Suntem avertizaţi de această apropiere stilistică încă din genericul de început, realizat în stilul Western-urilor tradiţionale ca paletă cromatică, caracterul literelor sau muzică, în acest caz semnată de către Francesco De Masi, cunoscut atât pentru filme de război precum “Eagles Over London” sau “Inglorious Bastards” ale lui Enzo Castellari, cât și pentru Western-uri din anii ’60-’70 ca “La sfida dei MacKenna” a lui Leon Klimowski, “7 pistole per un massacre” sau cele din seria Sartana, cu Franco De Gemini la muzicuţă, care, altfel, poate fi auzită și pe clasicele “The Good, the Bad and the Ugly” și “Once Upon a Time in the West”, ale lui Sergio Leone.
“Lone Wolf McQuade” a fost filmat pe dealurile aride din El Paso, Texas, numai că, spre deosebire de producţiile mai vechi din care se inspiră, avem parte de Kung Fu în loc de scatoalce de saloon, plus că un Dodge super-tunat înlocuieşte armăsarul eroului şi în loc de Smith & Wesson avem Uzi-uri. Dincolo de această aducere… la zi, în distribuţie sunt detectabile câteva prezenţe interesante: actorul texan L.Q. Jones, unul dintre favoriţii lui Sam Peckinpah (apariţii în cinci din filmele acestuia, toate Western-uri) și R.G. Armstrong, coleg de platou al lui Jones în filmul lui Peckinpah “The Ballad of Cable Hogue”, el însuși un veteran a Western-urilor (“El Dorado” – 1966, “My Name Is Nobody” – 1973), dar și William Sanderson (J.F. Sebastian din “Blade Runner” a lui Ridley Scott și Joe Monday din “Last Man Standing” a lui Walter Hill). Mai mult, avem parte de savoarea conferită de unele accente comice involuntare, de la surpriza lui arhaicului McQuade în faţa computerului sau scena cu bogătaşa dând trendy cu aspiratorul în bojdeuca șerifului, până la Mercedesul lui Carradine pe a cărui plăcuţă scrie “Carate”.
“Carver’s film pays homage to Dirty Harry and an even bigger nod to Italian western movies. The opening sequence is dragged out much like a Leone film – short on dialog and long on music via a fantastic Francesco De Masi score. The requisite closeups are here, too. Machismo, the core element in ‘Tough Guy’ cinema, is metaphorically represented almost exclusively through Norris, a walking slab of testosterone. Much of this macho overload radiating off of Chuck Norris’s body likely came from the zenful mind of one John Milius [scenaristul lui “Dirty Harry” şi “Jeremiah Johnson” – n.r.], the undisputed king of American made manly movies. He’s credited as a spiritual advisor.” (sursa: coolasscinema.com).
În concluzie, cel puţin în ceea ce mă priveşte, revenirea nostalgică asupra acestui Actioner optzecist s-a dovedit a fi o întoarcere în timp simpatică, iar “Lupul singuratic” rămâne, probabil, cel mai relevant film din CV-ul lui Chuck Norris… asta dacă facem abstracţie de iconicul său caft cu Bruce Lee din “The Way of the Dragon”.
Citește mai multe articole din FILM.
