“HEADHUNTER” (2009, r: Rumle Hammerich)
Acest film danez nu se confundat cu “Headhunters”, adaptarea norvegiană după bestseller-ul cu acelşi titlu al lui Jo Nesbø, regizată de către Morten Tyldum, cu Nikolaj Coster-Waldau şi Aksel Hennie în rolurile principale, care a avut premiera abia în vara anului 2011 şi a fost nominalizată la premiul BAFTA.
Pe de altă parte, cartea în cauză fusese publicată deja în 2008 şi nu menţionez acest aspect în mod inutil, deoarece scenariul Thriller-ului “Headhunter”, deşi original, conţine câteva similitudini cu Nordic Noir-ul lui Nesbø, catalogabile inevitabil drept coincidenţe discutabile: background-ul de Navy Seal al unuia dintre protagonişti, construcţia narativă fundamentată pe headhunting/recrutarea unor manageri de top la comanda unui puternic angajator, tarele psihologice ale personajelor ş.a.m.d.
Indiferent însă de care ar fi adevărul referitor la sursa de inspiraţie pentru poveste, acesta nu poate eroda valoarea filmului propriuzis, iar asta se datorează pasiunii constante a multipremiatului cineast Rumle Hammerich de a-şi centra dramele cu mesaje adulte în jurul copiilor (“Otto Is a Rhino”-1983, “The Dog That Smiled”-1989, “Svart Lucia”-1992, “Kan du vissla Johanna?”-1994 şi Biopicul “Young Andersen”-2005).
Cu un băieţel a cărui stare de sănătate se degradează pe zi ce trece datorită Sindromului de “furt arterial”, care depăşeşte competenţa medicilor danezi, introvertitul Martin Vinge (Lars Mikkelsen, câştigător al premiului Robert pentru interpretare), headhunter de succes în Copenhaga, cu un trecut învăluit în ceaţă inclusiv în ceea ce priveşte viaţa personală, îl oferă benevol pe micuţ spre adopţie, cu gândul la binele acestuia, noului partener de viaţă a fostei lui soţii (interpretată de Charlotte Munck, care a fost nominalizată pentru rol la premiul Robert, echivalentul danez al Oscarurilor).
Carapacea de insensibilitate a lui Martin Vinge, cimentată gradual de mediul neconvenţional în care evoluează, începe să i se fisureze atunci când, de această dată profesional, este pus în faţa unei alte probleme tată-fiu, inspirată vagamente de istoria companiei AP Møller-Mærsk de la începutul secolului 20: magnatul industriaş în vârstă de 85 de ani Niels Sieger (Henning Moritzen, recompensat cu Robert şi Bodil pentru rol) îl angajează să găsească un înlocuitor, vizionar modern în ale managementului, pentru propria progenitură, Daniel, moştenitor de drept a afacerilor familiei, pe principiul cinic:
“I don’t need a clone, I need an original… Someone who knows the new morality.”.
Profesionist şi lipsit de scrupule până în vârful unghiilor, Vinge trece la treabă cu ajutorul informaţiilor pe care le primeşte de la complicea sa, jurnalista Nina (Charlotte Munck – “Shake It”, “Meeres Stille”), dar descoperă cu repulsie că a fost atras într-un joc de putere duplicitar a cărui miză economică se ridică mult peste nivelul său, amintind incidental de “Conversaţia” lui Coppola, şi al cărui preţ personal de participare ca simplu pion îl reprezintă salvarea propriului copil cu ajutorul unor medici elveţieni finanţaţi succesiv de ambele tabere… ofertă pe care nu îşi poate permite să o refuze.
Nu are sens să intru în detalii, pentru că spoilerele ar fi inevitabile, astfel încât trec direct la concluzie.
“Headunter”, premiat în 2010 la gala Robert şi în Svendborg Film Festival, se relevă a fi un excelent film Noir de provenienţă scandinavă, care, în ciuda clin d’oeil-uri respectuoase adresate lui Alfred Hitchcock, Brian De Palma şi F.F. Coppola, îşi conservă intactă o identitate proprie, deopotrivă narativ şi vizual, şi reuşeşte chiar să surprindă deseori, fiindcă preocuparea pentru stil al regizorului înăbuşă eventualele aşteptari spectatorului legate de violenţa explicită, Hammerich fiind în mod evident influenţat de trilogia “Millenium” al lui Stieg Larsson.
Apropo, ca valoare adăugată, muzica este semnată de Jacob Groth, semnatarul OST-urilor întregii mini-serii cu Noomi Rapace în rolul lui Lisbeth Salander.
Cu alte cuvinte, cu ocazia vizionării lui “Headhunter”, aţi putea-o (re)descoperi şi pe The Girl with the Dragon Tattoo… who Played with Fire and… who Kicked the Hornet’s Nest în versiunea suedeză, nu cea americană, fiindcă aceea e o altă poveste.
