Shelter, un thriller de acțiune plin de tensiune regizat de Ric Roman Waugh, ne transportă într-un viitor apropiat în care lumea s-a prăbușit, iar civilizația s-a transformat într-un teritoriu aproape irecuperabil.
Producția îi reunește pe Jason Statham, cunoscut pentru rolurile sale pline de adrenalină în francize ca Fast & Furious sau Transporter, și pe Elle Fanning, apreciată pentru versatilitatea sa în filme precum The Neon Demon și The Great, într-o misiune care ar putea salva lumea sau distruge tot ce a mai rămas din ea.
La trei ani după colapsul brusc al civilizației, puținii supraviețuitori au învățat un adevăr dur: speranța este un lux pe care nimeni nu și-l mai poate permite. Mason (Jason Statham), un fost soldat retras care trăiește singur pe o insulă izolată, își vede viața răsturnată atunci când întâlnește o tânără misterioasă (Elle Fanning), care deține cheia supraviețuirii umanității.
Această întâlnire declanșează o serie de evenimente violente și imprevizibile, care îl obligă pe Mason să-și confrunte trecutul și să accepte o misiune imposibilă, în care fiecare alegere poate decide nu doar soarta sa, ci și viitorul umanității. În această realitate complet schimbată, nimic nu mai este sigur, fiecare pas implică o doză de risc, iar supraviețuirea devine mai mult decât a rămâne în viață, devine o șansă de a-și răscumpăra trecutul și de a proteja ceea ce a mai rămas din lumea de altădată.
Ric Roman Waugh și-a câștigat o reputație solidă ca regizor de thriller și filme de acțiune datorită stilului său vizual recognoscibil: realist, tensionat și mereu alert.
În filme precum Greenland sau Angel Has Fallen, el combină secvențe spectaculoase de acțiune cu momente de introspecție, concentrându-se nu doar pe adrenalină, ci și pe psihologia personajelor și pe consecințele alegerilor lor. Cu peisaje dramatice și un montaj care amplifică senzația de urgență, Waugh reușește să creeze o atmosferă palpabilă de pericol și imprevizibilitate, pregătind perfect terenul pentru tensiunea și provocările din Shelter.
Jason Statham și Naomi Ackie
Cu premiera în cinematografele din România pe 30 ianuarie 2026, Shelter nu este doar o poveste despre acțiune și supraviețuire, ci și o reflecție asupra limitei dintre salvare și distrugere.
Filmul ridică întrebări care ne frământă pe toți în aceste vremuri: ce ești dispus să sacrifici pentru a proteja ceea ce contează, într-o lume care nu mai seamănă cu nimic din ceea ce știai? Cum poți fi sigur că deciziile pe care le iei sunt cu adevărat cele corecte? Când încrederea s-a dizolvat, cum reușești să o reclădești?
- Shelter
- Regia: Ric Roman Waugh
- Cu: Jason Statham, Bill Nighy, Naomi Ackie, Daniel Mays
- Gen: Acţiune, Thriller
- Durata: 107 minute
- Distribuitor: Ro Image 2000
- Premiera: 30 ianuarie 2026
Text de RĂZVAN SĂDEAN | FILM



