Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 22/01/2026
Artă & Cultură / Art Expo

Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente Share Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente
Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente


Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente, intitulat The Internexus of (Living) Things. La limita obiectului, spre marginea umanului. 

Evenimentul debutează joi, 22 ianuarie, la ora 17:00, cu o discuție în cadrul căreia artiștii expozanți, doctoranzi ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, vor aborda temele și direcțiile practicilor lor new media. Discuția va fi urmată de vernisajul expoziției, la ora 18:00. 

Galeria Anca Poterasu expoziție
Poster expoziție

„Experimentul expozițional <Internet of (Living) Things. La limita obiectului, spre marginea umanului> [Io(L)T], situat (în limbajul fizicii cuantice) într-o stare de superpoziție, acolo unde curatorul își recuză calitatea de observator, simulează, în mod paradoxal, un set de poziții non-observaționale, creând, prin intermediul unor instalații ‘new media’ și al unor compoziții conceptuale, contextul necesar imaginării unei totalități și al trecerii cu vederea a ‘distanțelor de sens’ – înțelese drept colapsări ale relaționării care fac loc impersonalului în schimbul angajării în procesul unei arheologii afective.

Între prezentarea privirii distante și prezumarea prezenței funcției de undă în exercițiul de producție expozițională, lucrările lui Andrei Botnaru, Cătălin Marinescu, Radu Marțin și Marian Mina Mihai creează situații-laborator care devin instrumente de sondare perceptivă, conceptuală și afectivă a limitelor unei realități în care entitatea umană se transformă în factor perturbator sau catalizator în interacțiune cu prezența altor corpuri, transformând date invizibile în cartografii sensibile.

Depășind frontierele dintre obiect și subiect prin intermediul unor instalații ce favorizează contactul, reacția și dislocarea ordinii cotidiene, Io(L)T hibridizează, de asemenea, spațiul expozițional cu cel al bazarului, al terenului de joacă, al grădinii și al pădurii, invitând vizitatorul să reconsidere întâlnirea cu materialitatea și specificitatea obiectelor ca pe un flux discontinuu de resemnificare.” (Lorena Marciuc).

Lorena Marciuc este curator și cercetător, având o licență dublă, în teoria artei și literatură engleză și germană, în prezent urmând studii doctorale în practici curatoriale alternative – mai precis, sonice. Are o experiență anterioară atât în domeniul editorial și publicistic în sfera culturală, cât și în calitate de participant al grupurilor de lucru precum EARN, în cadrul conferinței internaționale “The Postresearch condition” 2021, fiind menționată în publicația ulterioară cu același nume coordonată de Henk Slager, la editura Metropolis M din Utrecht. Scrie (ex. Revista Arta) și conturează expoziții glisând între teritoriile teoriei condiției curatoriale și ale esteticii, punând accent mai ales pe caracterul procesual al obiectului estetic.

Marian-Mina Mihai a absolvit Facultatea de Arte Vizuale și Design, dar și secția matematică-informatică în liceu. Este pasionat de artă, dar și de tot ceea ce înseamnă știință și tehnică, iar practica sa artistică încearcă să exploreze zona de confluență dintre aceste două domenii, aparent incompatibile, dar care se pot extinde reciproc. Experiența sa în domeniu a pornit inițial din zona de cinematografie, apoi producție TV, producție multimedia, colorizare, efecte speciale, 3D, în final ajungând în zona instalației interactive. Aceasta îmbină toate domeniile anterioare, dar și pasiunea pentru sunet, muzică, dar și programare, electronică și machine learning.

Cătălin Marinescu este un artist emergent al scenei contemporane a artelor vizuale, cu o formare academică obținută la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, unde a absolvit specializarea Foto-Video și, în prezent, urmează studiile doctorale. Dedicat explorării și exprimării prin diferite medii artistice, își concentrează practica pe fotografie, artă performativă și instalații new media, căutând mereu să experimenteze și să împingă limitele mediilor tradiționale.

Demersul său artistic se constituie în jurul intersecției dintre fotografie, procesualitate și experiențe imersive, iar prin producția sa explorează relația dintre imaginea tehnică, prezență și memorie, utilizând strategii care includ recuperarea fotografică, videomapping, proiecții stratificate, performativitate și scenografii expoziționale.

Andrei Botnaru, artist multimedia, activ în zona artelor vizuale contemporane. A absolvit studiile de licență (2014–2017) și master (2017–2019) la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Fotografie, video, procesarea computerizată a imaginii.

Din 2018 este scenograful Teatrului „Luceafărul” din Iași, activitatea sa axându-se pe producții virtuale și concepte multimedia inovatoare. Între 2017 și 2020 a activat în industria videoclipurilor muzicale, unde a explorat fuziunea dintre arta modernă și cinematografia românească. Este membru fondator al grupului MAPEVERYTHING și membru al colectivului EDGE MAPPING. Colaborează constant cu instituții culturale importante, precum Opera Națională Română din Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul Național Târgu-Mureș, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava și Teatrul Tineretului Piatra-Neamț.

Radu Marțin este un artist vizual din Iași, interesat de mediul video, tehnologie generativă și performativitate în zona new media. O parte din practica sa artistică este focusată pe studiul psihicului uman în relație cu tehnologia, urmărind să dezvolte noi expresii vizuale care operează cu percepția artistică. Absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design, specializarea „Fotografie și Artă Video”, și în prezent doctorand în cadrul aceleași instituții, participă activ la numeroase expoziții de grup.

În 2021 expune pentru prima dată în cadrul expoziției „New Media Alley”, parte din evenimentul Romanian Creative Week, revenind în edițiile din 2022, 2023, 2024 și 2025 cu lucrări prezentate în secțiunea „New Media District”. De asemenea, semnează instalații expuse în cadrul unor evenimente precum „Senzoria” (Iași) sau „St.ART Festival” (București).

Galeria Anca Poterasu deschide anul expozițional cu un proiect interactiv dedicat practicilor artistice emergente

The Internexus of  (Living) Things. 

La limita obiectului, spre marginea umanului

Artiști: Andrei Botnaru, Cătălin Marinescu, Radu Marțin, Marian Mina Mihai 

Curator: Lorena Marciuc 

Perioada expoziției: 22 ianuarie – 5 februarie 2026

Artist Talk: joi, 22 ianuarie, ora 17:00

Vernisaj: joi, 22 ianuarie, ora 18:00

Galeria Anca Poterasu

Str. Popa Soare nr. 26, București

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută