VALOARE SENTIMENTALĂ | Și toate lucrurile care ne leagă de o familie
Fiecare dintre noi asociem ideea de familie cu o anumită imagine, care variază în detalii, dar își păstrează esența: un grup de oameni, înrudiți prin sânge sau legați de un nume, care se iubesc, sunt uniți și se susțin la bine și la greu. Iar imaginea pe care a creat-o Joachim Trier în cel mai nou film al său, Valoare Sentimentală, este una care pătrunde în intimitatea unei familii dezbinate ce își dorește să devină din nou unită, după ani de alienare.
Joachim Trier, regizorul danez-norvegian îndrăgit pentru filme precum Cea mai rea fată din lume (2021), Thelma (2017) și Oslo, 31 august (2011), a revenit pe marile ecrane cu o nouă poveste tandră și profundă despre familie și relațiile complicate pe care le avem cu părinții noștri. Filmul a avut premiera mondială în cadrul competiției oficiale de la Cannes, unde a câștigat trofeul Grand Prix.
Trier a construit o poveste în care îmbină umorul cu momentele dramatice pentru a crea un portret verosimil al vieții: personajele se bucură atât de clipe liniștite, de împăcare și sărbătoare, dar se confruntă și cu situații neplăcute, incomode și stânjenitoare.
Regizorul împletește cu iscusință toate aceste momente pentru a contura persoane complexe și imperfecte, dar și pentru a descurca tapițeria încâlcită a familiei Borg, care a fost brodată de viață cu clipe de pură bucurie și profundă tristețe.
Valoare Sentimentală spune povestea surorilor Borg: Nora (interpretată de Renate Reinsve) și Agnes (Inga Ibsdotter Lilleaas), care se reunesc cu tatăl lor înstrăinat, Gustav (jucat de Stellan Skarsgård).
Fetele nu și-au mai văzut tatăl din copilărie, atunci când acesta a divorțat de mama lor și a plecat în Norvegia, unde s-a concentrat pe cariera sa în regie de film. Și cum căsnicia părinților lor n-a fost una fericită, reuniunea surorilor cu tatăl lor stârnește multe emoții puternice.
Nora este cea mai afectată de apariția lui Gustav, simțindu-se agitată de prezența lui și păstrând distanța. Gustav încearcă să fie împăciuitor, oferindu-i chiar rolul principal în cel mai nou film al său, însă Nora interpretează acest gest ca fiind o altă decizie egoistă pentru cariera sa. În ciuda încercărilor lui de a se apropia și reconecta cu Nora, ea nu are încrede în intențiile lui și relația lor devine și mai rece.
Pe de altă parte, Agnes, mezina familiei, pare mai dornică să se apropie de Gustav. Îl invită la ziua de naștere a fiului ei, Erik, și îi permite să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, în speranța că măcar acum Gustav va fi implicat și va face parte din viața ei.
Ce este deosebit la povestea lui Joachim Trier este abilitatea sa de a explora aceste dinamici complicate dintre cele două surori și tatăl lor.
Prin simple observații ale interacțiunilor dintre ei sau a felului în care cei trei relaționează cu oamenii din jurul lor, Trier dezvăluie toate straturile care formează personajele sale. Așa cum pătrundem în interiorul casei, în care mai multe generații ale familiei Borg au locuit, așa ajungem să descoperim toate sentimentele și trăirile care i-au clădit și îi definesc pe Gustav, Nora și Agnes.
Gustav, care și-a pierdut mama la o vârstă fragedă, se dedică întru totul artei sale și dorește să realizeze filme de artă pline de suflet. Dar acest devotament față de cariera sa l-a alienat de soția și fiicele sale, iar acum se simte într-un impas atât creativ, cât și emoțional.
Nora, fiica cea mare, care a fost martoră la destrămarea căsniciei părinților ei, caută să se exprime tot prin artă, fiind o actriță de teatru talentată. Însă, ea se confruntă de multe ori cu tracul de scenă și îi este dificil să creeze relații de durată.
Agnes, fiica cea mică, a reușit să-și întemeieze o familie și să ducă o viață liniștită, dar ea simte cel mai puternic nevoia de reuniune cu tatăl ei și o împăcare între Nora și Gustav, ca să găsească într-un final echilibrul pe care și l-a dorit toți acești ani.
Nominalizări la Globurile de Aur:
• Cel mai bun film,
• Cea mai bună actriță în rol principal – dramă (Renate Reinsve),
• Cel mai bun actor în rol secundar (Stellan Skarsgård),
• Cea mai bună actriță în rol secundar (Elle Fanning)
• Cea mai bună actriță în rol secundar (Inga Ibsdotter Lilleaas)
• Cel mai bun regizor (Joachim Trier)
• Cel mai bun scenariu (Joachim Trier & Eskil Vogt)
• Cel mai bun film într-o limbă străină
Stellan Skarsgård, într-o formă de zile mari, 8 nominalizări la Globurile de Aur și un candidat serios pentru Oscar 2026.
Iar frumusețea și sensibilitatea poveștii lui Trier n-ar fi fost posibilă fără interpretările senzaționale ale actorilor principali. Stellan Skarsgård și Renate Reinsve au una dintre cele mai convingătoare relații tată-fiică prezentate pe marele ecran, iar dinamica lor este absolut magnetică.
Temperamentul ușor arogant al lui Gustav cu atitudinea rece și uneori sarcastică a Norei se îmbină perfect pentru momente lor de animozitate și contrastează direct relația pe care o are Gustav cu Agnes, unde cei doi sunt adesea amiabili, sau chiar cu Rachel Kemp, actrița americană care preia rolul principal în filmul său.
Rachel (interpretată de Elle Fanning) redă cu o precizie incredibilă energia și mentalitatea unei actrițe tinere care visează să devină un star în Hollywood și să-și diversifice repertoriul de roluri jucate.
Și cu toate că avem impresia că Rachel nu ar reprezenta pentru Gustav mai mult decât o soluție în ecuația sa legată de realizarea filmului, relația pe care o dezvoltă cei doi este una plină de compasiune și respect.
Din 16 ianuarie 2026 veți avea șansa să vedeți această bijuterie de film în cinematografele din țară, desemnat de revista Vogue drept „Cel mai bun film al anului”!
Text de BIANCA ROIU | FILM
