IULIA LUMÂNARE joacă în „Catane”, filmul de debut al Ioanei Mischie, rolul Magdei, o tânără ce face parte din comisia medicală de inspecție care ajunge cu greu într-un sat în care toată lumea susține că are un tip de handicap și solicită sprijin financiar.
Pe parcursul inspecției din satul Catane, personajul Iuliei, alături de cele ale colegilor săi Costel Cașcaval și Cristian Bota, descoperă o comunitate unită, dispusă să încalce legea și să-și inventeze propriile reguli pentru a supraviețui într-un spațiu idilic, uitat de autorități.
„Catane” intră în cinematografe din 26 ianuarie și este o comedie ingenioasă. Imaginea acestuia este semnată de George Dăscălescu, montajul de Ciprian Cimpoi, iar muzica de Emiliano Mazzenga.
Iulia, cum ai descrie rolul tău în „Catane”, cum ai pregătit acest rol și ce anume ai adaptat, având în vedere atmosfera aparte a satului izolat în care s-a filmat? Care a fost cea mai mare provocare legată de filmările în acea locație?
Magda este o femeie care nu își găsește locul în lumea în care trăiește. Pentru că nu și-a pierdut inocența, nu s-a putut adapta lumii în care trăiește. Este medic, dar nu practică medicina, tocmai pentru că este o meserie prea concretă. Lucrează pentru o instituție de stat, în calitate de inspector, dar nici aici nu s-a adaptat.
„Și dacă e pe bune?” întreabă ea atunci când află că un sat întreg, adică fiecare locuitor al lui, are certificat de invaliditate. Ea crede că e posibil. Și nu își pierde credința nici atunci când îi întâlnește, rând pe rând, pe locuitorii acelui sat uitat de lume. Nu vede adevărul din fața ei, ea vede ce vrea ea să creadă. Și tocmai asta mi-a fost dificil să fac posibil, credibil, în primul rând pentru mine. Sunt o natură analitică, cerebrală, cu un simț puternic al ridicolului și cu o capacitate bine dezvoltată de a depista falsul.
Magda nu e un personaj complex, nu are multe planuri, dar tocmai simplitatea ei mi-a îngreunat parcursul. Și aici a intervenit atmosfera despre care întrebi. Satul izolat din creierii munților, cu limpezimea și simplitatea lui, dar care impune prin însăși aceste elemente. M-am simțit copleșită de locul ăla și nu m-am opus. Așa că m-a liniștit, mi-a dat certitudinea că nu totul trebuie să fie complicat. Am făcut un fel de regresie la vârsta copilăriei, când îmi petreceam toate verile la bunici, la țară.
M-am întors emoțional la vârsta aia, la care realitatea e cea pe care ți-o construiești dintr-o bancă și o ladă, care devin, la porunca ta, un cal și-o căruță, și nu te mai saturi să galopezi stând pe loc. Cât despre provocări, am s-o menționez pe cea amuzantă a tocurilor pe care le-am purtat întreg filmul. Pentru că, da, Magda pleacă la drum pe tocuri.
Care au fost elementele de noutate ale acestei experiențe de filmare, de la propunerea regizorală până la finalul filmărilor? Dar cele mai plăcute amintiri? Și ce îți place cel mai mult la acest film?
Rolul a fost o noutate pentru mine. Din când în când, la proiectele la care scriu, fac și castingul. Nu știu dacă m-aș fi distribuit în el. Dar, cu atât mai mult mi-a plăcut să încerc să-l fac, să ies din zona mea de confort. M-a ajutat mult că Ioana Mischie ne-a dat mână liberă să împrovizăm în interiorul situațiilor. Am avut spațiu să caut, libertatea să încerc lucruri de care nu eram neapărat sigură.
Una dintre amintirile dragi de la filmări a fost momentul în care, împreună cu Costel Cașcaval și Cristian Bota, ne-am pus pe dansat. Nu-mi amintesc cântecul, nu știu dacă era unul tembel sau unul rock, care chiar îmi plăcea. Știu că ne-am urcat pe un tub de beton (tot pe tocuri, da) și am cântat și am dansat ca bezmeticii. Am primit aplauze la final. Avea nevoie și echipa de momentul ăla. Cel mai mult îmi place că l-am făcut. Că mi-am dat voie să fac ceva ce nu e ca mine, să risc.
Ce te convinge cel mai mult la o propunere de scenariu de film sau teatru pentru a te implica într-un proiect?
E întotdeauna un cumul de factori. Nu e niciodată de ajuns unul singur. Scenariul, regizorul, rolul, colegii de distribuție, toate și toți contribuie. Se întâmplă rar să fie toate convingătoare, dar măcar două dintre ele trebuie să fie ca să spun da.
Care sunt, din punctul tău de vedere, „ingredientele” care nu trebuie să lipsească în relația actor-scenariu-regizor-DOP care contribuie la un proiect valoros pentru tine?
Fuziunea este elementul fără de care, indiferent de calibrul părților amintite, niciun proiect nu poate deveni valoros. Oricât de promițător e un proiect pe hârtie, dacă în facerea lui elementele astea nu fac combustie, potențialul nu este atins. La filmare unu plus unu nu fac mereu doi. Pentru că, la filmare, toate celelalte elemente, cele secundare (și nu despre personaje vorbesc) devin la fel de importante.
Filmul are viața lui și chiar și regizorul este doar un rol în această ecuație. Dacă cei patru nu sunt în fuziune, orice perturbare (și la filmare sunt turbulențe în fiecare zi, la fiecare secvență, la fiecare dublă) îi va face să devină disfuncționali. Un regizor creator se folosește de toate elementele pe care le are la dispoziție, nu se rezumă la „e cum spun eu”. Un actor creator nu se blochează în „eu nu simt așa”.
Un DOP creator nu spune „nu se poate așa”. Scenariul rămâne perfectibil pâna în faza de montaj, când bucăți de secvență, secvențe întregi sau chiar fire narative cu totul se taie. Pentru că nu poate scenariul ce poate filmul. Când fuziunea nu se produce, asistăm la revers: nu a putut filmul ce putea scenariul.
Interviu de ANCA MACOVICIUC
IULIA LUMÂNARE este actriță, scenarist și profesor de actorie. Din 2021 până în prezent, predă la Universitatea Ovidius din Constanța, în cadrul primului masterat de Artă Actorului de Film din țară. În calitate de scenarist, a co-scris împreună cu regizorul Călin Peter Netzer și prozatorul Cezar Paul Bădescu scenariul filmului „Ana, mon amour”, care a câștigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, pentru realizări artistice şi tehnice deosebite.
Câțiva ani mai târziu, Iulia reia colaborarea cu regizorul Călin Peter Netzer, alături de care scrie scenariul pentru „Familiar”, lungmetraj selecționat în 2023 la Festivalul Internațional de Film de la Tallinn. „Femeia cu casa”, filmul de lungmetraj bazat pe scenariul la care Iulia Lumânare a colaborat cu regizoarea Alexandra Bălteanu, se află în faza de post-producție.
În prezent, Iulia se pregătește de filmări la cel de-al patrulea film în calitate de scenarist, „Roșu”, co-scris împreună cu regizorul Liviu Săndulescu. În proiectele „Familiar”, „Femeia cu casa” și „Roșu”, Iulia joacă rolurile principale. Pentru rolul Cristina, din filmul „Pororoca”, regizat de Constantin Popescu, a câștigat premiile Gopo și UCIN, pentru rolul Corina din „Caravana cinematografică” a fost nominalizată la Gopo iar pentru Turica, din „Și, atunci, ce e libertatea?”, regizat de Andrei Zincă, la UCIN.
