Sfârșitul acestei săptămâni aduce la Opera Brașov două reprezentații ale operetei „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, ambele cu biletele epuizate.
Evenimentele marchează bicentenarul nașterii compozitorului și readuc în atenția publicului una dintre cele mai apreciate lucrări ale repertoriului vienez.
Înaintea acestor spectacole, miercuri, 10 decembrie, de la ora 17.00, Muzeul „Casa Mureșenilor” găzduiește o nouă ediție a „Recitalului de la ora cinci”, în variantă exclusiv instrumentală. Pe scenă vor evolua artistele orchestrei Operei Brașov – Nectaria Negoescu, Izabella Máthé și Diana Nedelea, la flaut, de la clasa prof. dr. Ignác Filip și prof. asoc. dr. Denisa Ifrim, acompaniate la pian de conf. dr. Gina-Mihaela Pavel. Programul include lucrări de Michel Blavet, Otar Taktakishvili, Carl Reinecke, Sigfrid Karg-Elert și Friedrich Kuhlau. Recitalul durează o oră și se desfășoară fără pauză, iar biletele pot fi achiziționate înainte de eveniment, de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor”.
Sâmbătă, 13 decembrie, și duminică, 14 decembrie, de la ora 18.30, Opera Brașov prezintă opereta „Liliacul”, supranumită „regina operetei vieneze”. Lucrarea a avut premiera în 1874, la Theater an der Wien, și rămâne una dintre cele mai efervescente comedii muzicale ale secolului al XIX-lea. Intriga urmărește celebra farsă pusă la cale de Dr. Falke pentru a-și pedepsi prietenul, Gabriel von Eisenstein, într-o poveste plasată într-o noapte de Revelion vienez, dominată de umor, travestiuri și încurcături sentimentale.
Distribuțiile pentru cele două reprezentații îi reunesc pe artiștii Operei Brașov în roluri principale și secundare, alături de Orchestra, Corul și Baletul instituției. La pupitrul dirijoral se află maestrul Mircea Holiartoc. Regia, versiunea textului, concepția scenografică, mișcarea scenică și light-design-ul sunt semnate de Alice Barb, iar scenografia este realizată de Rodica Garștea.
Echipa artistică îi include pe Dragoș Cohal (dirijor cor), Ioan-Dorin Coșeriu și Alexandru Fotescu (coregrafie), Silvia Papadopoulos (asistent regie), Alexandra Scriminț (asistent coregrafie) și Cristina Rotundu (asistent mișcare scenică). Spectacolul are durata de trei ore și 20 de minute și două pauze.
Pentru reprezentațiile „Liliacul” nu mai sunt bilete disponibile. Informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0268-419380. Accesul în sală nu este permis după începerea spectacolelor.

Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Consiliului Local Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

