Expoziția de Artă Decorativă și Decorațiuni Interioare „Deco Winter”
Școala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj-Napoca, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, vă invită să pășiți în universul fermecat al iernii în cadrul expoziției de Artă Decorativă și Decorațiuni Interioare „Deco Winter”. Evenimentul se desfășoară între 10 și 19 decembrie 2025, în intervalul orar 10:00–20:00, de luni până vineri, la Galeria Carol Popp de Szathmári, situată la etajul I al instituției.
Sub coordonarea expertului Monica Artemiza Korent, expoziția reunește creații originale semnate de cursanții școlii, oferind vizitatorilor o veritabilă călătorie vizuală în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Veți putea admira decorațiuni și lucrări de artă decorativă inspirate de magia Crăciunului, realizate cu multă inspirație, atenție la detalii și sensibilitate artistică.


Tematica expoziției pune în valoare simbolurile și elementele definitorii ale sezonului festiv, propunând o interpretare creativă și personală a tradițiilor care ne aduc împreună în această perioadă a anului.
Expoziția este deschisă tuturor iubitorilor de frumos, iar accesul este gratuit. Vă invităm să descoperiți talentul artiștilor în formare și să vă bucurați de o atmosferă caldă, decorată cu emoție și inspirație.
Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună spiritul Crăciunului și frumusețea artei!


