Wicked: For Good: Magia se întoarce acolo unde binele și răul se amestecă
După succesul uriaș al primei părți, Wicked: For Good promite să ducă povestea celor două vrăjitoare din Oz la un alt nivel… mai întunecat, mai introspectiv, dar la fel de spectaculos. Regizat de Jon M. Chu (cunoscut pentru producții precum Crazy Rich Asians și In the Heights), filmul continuă să exploreze granițele fragile dintre lumină și umbră, prietenie și trădare, ideal și compromis.
Bazat pe al doilea act al musical-ului scris de Stephen Schwartz & Winnie Holzman și inspirat din romanul lui Gregory Maguire, filmul urmărește transformarea completă a celor două protagoniste: Elphaba, vrăjitoarea verde (interpretată de Cynthia Erivo), și Glinda, devenită „cea bună” (cu Ariana Grande, într-un rol care îmbină naivitatea cu ambiția).
În timp ce Elphaba trăiește ca fugară și continuă lupta pentru drepturile creaturilor magice, Glinda se confruntă cu propria conștiință morală, prinsă între putere, imagine publică și prietenia pierdută. Totul se complică și ia o nouă întorsătură odată cu apariția lui Dorothy Gale, care aduce cu ea o nouă furtună (la propriu și la figurat) în tărâmul Oz-ului.
Distribuția rămâne în acest musical destinat întregii familii una de top: pe lângă Erivo și Grande, îi revedem pe Jonathan Bailey în rolul prințului Fiyero, Jeff Goldblum ca un manipulator și enigmatic Vrăjitor al Oz-ului, Michelle Yeoh în rolul rafinat, dar sinistru al Doamnei Morrible, precum și pe Ethan Slater, Marissa Bode și Bowen Yang.
În ceea ce privește muzica semnată de Schwartz, acesta va include două piese noi, create special pentru acest capitol, care duc tema centrală -„ce înseamnă acasă?” – într-o zonă emoțională mai profundă, cu iz introspectiv.
După o producție întinsă pe mai mulți ani și amânată de pandemie și de o grevă la Hollywood, Wicked: For Good ajunge în sfârșit pe ecrane, promițând o concluzie plină de emoție, culori și forță vizuală.
Este o poveste despre dualitate, despre felul în care binele și răul coexistă în fiecare dintre noi, dar și despre prietenia care supraviețuiește chiar și atunci când lumea pare că o condamnă. Wicked: For Good va putea fi vizionat în toate cinematografele din România începând cu 21 noiembrie.
Text de MĂDĂLINA LEFTER | FILM







