Din umbra falnicelor bolți, ea pasul și-l îndreaptă, spre dulap unde-ntr-un colț, trench-ul o așteaptă. Și privește lung, oare ce să poarte? Cu ce jachetă s-asorteze cizmele înalte? Dar tenișii? Dar oare la pantofii cu toc ce ar putea purta?
Un șir lung de întrebări se cristalizează într-un morman de haine care parcă ia locul covorului cu frunze din compuneri.

Pentru astfel de situații, și nu numai, căci piesa care face subiectul discuției noastre de azi ar trebui să fie nelipsită din garderoba capsulă a fiecăreia dintre noi, trench-ul se arată victorios pe umeraș. Versatil, potrivit pentru tocuri, botine, bocanci sau teniși, este, prin urmare, pretabil într-o mulțime de ocazii, ideal mai ales pentru toamnă și primăvară.
Și, totuși… ce poveste are trench-ul? Deși în esență ne poate părea realmente simplu, trench-ul are o istorie complexă. Ne întoarcem puțin în timp, la lecția de istorie de dinainte de Primul Război Mondial și amintim de o nevoie a ofițerilor britanici: o haină practică, impermeabilă. Înzestrat cu sarcina de a crea ceva potrivit, Thomas Burberry, de unde și celebrul brand, inventează o țesătură care respinge ploaia – gabardina.

Vedem, în aceeași perioadă și din aceeași nevoie practică, apariția trench-urilor și în rândul femeilor, ale căror roluri multiple în perioada războaielor rămân un factor cheie al istoriei. Odată cu încheierea războiului, trench-ul nu a căzut în uitare, ci din contră. Staruri de la Hollywood, precum Greta Garbo sau Marlene Dietrich, au ajutat la popularizarea acestei piese vestimentare, care a devenit un simbol al sofisticării. La rândul său, trench-ul bej, emblematic, al lui Audrey Hepburn din Breakfast at Tiffany s, din 1961, a consolidat reputația acestei piese.
Dar astăzi cum purtăm trench-ul? Am considerat esențială o scurtă prezentare istorică a acestei piese, pentru a observa tranziția și inovația ce au oferit un alt suflu trench-ului, care, deși creat în vremuri tulburi ale istoriei, nu este asociat cu acestea, ci mai degrabă cu eleganța, misterul, simplitatea. Revenind în prezent, vedem trench-ul în lumina reflectoarelor în colecția toamnă/iarna 2025. Balmain a optat pentru versiuni oversized din piele, cu buzunare încăpătoare, mâneci ușor bufante și revere supradimensionate.
O abordare complet opusă vedem la Calvin Klein, care combină trench-ul cu elemente unghiulare, margini ascuțite și un singur rând de nasturi. Observăm antonimia și jocurile diverse în care putem purta această piesă. Pentru inspirație, vă propunem câteva idei pentru a scoate din dulap trench-ul, stilizându-l, etalându-l și lăsându-l să se bucure de aerul său timeless.

Contraste
Fiind un element de bază în garderobă, trench-ul funcționează ca o pânză, un suport pentru alte articole vestimentare. Pe linia outfiturilor simple, îl putem purta împreună cu o pereche de jeans, o bluză sau un tricou – la rândul lor considerate piese statement în garderobă, cu un hanorac, un pulover sau o cămașă. La polul opus, însă, putem alege trench-ul ca bază pentru alte articole vestimentare cu o personalitate puternică prin excelență. Putem opta pentru imprimeuri, fuste în culori vibrante sau rochii cocktail, peste care să adăugăm trench-ul.
Cropped. Declinat într-o multitudine de stiluri, trench-ul cunoaște și o variantă scurtă, până la nivelul taliei sau al șoldurilor. Începem să îl vedem tot mai des în magazine, și totuși, cum îl putem purta? Un mod eficient de a-l asorta poate fi cu o fustă – fie ea evazată, plisată, creion sau în formă de A, în funcție de ce ni se potrivește și de ce preferăm. Putem adăuga tocuri, botine, cizme, care aduc la rândul lor un aer elegant ținutei.

Accesorii
Accesoriile joacă un rol important, oferind personalitate ținutei. Putem alege să combinăm trench-ul cu mocasini sau balerini, roind în jurul acelui chic franțuzesc, cu tocuri mici cui, pentru contrast, botine, cizme sau teniși, în funcție de preferințe și de sezon. Putem adăuga șepci sau pălării, eșarfe – în culori calde sau nuanțe neutre, pe care le putem pune la gât sau le putem prinde în talie, genți crossbody, tote, care parcă se mișcă odată cu tine, mănuși – ce dau o notă sofisticată și, pentru zile ploioase prin excelență, inclusiv umbrela poate fi un accesoriu.
Putem, așadar, observa cum un obiect militar, categoric creat pentru a servi ca haină a soldaților, cu rol practic prin excelență, își croiește drum spre industria cinematografiei, unde devine asociat cu misterul, puterea și eleganța, grație prezenței sale în filmele noir, thriller, spionaj și ajunge piesă emblematică în lumea modei. Fie că îl folosiți doar din raționamente funcționale – ca haină exclusiv de ploaie, fie că îl considerați o gură de aer proaspăt pentru ținută, trench-ul vă oferă posibilitatea să vă jucați într-o mulțime de feluri cu nuanțele, texturile, imprimeurile, materialele și culorile pieselor pe care i le adăugați.
» Text de Andrada Dincă | Lifestyle


