Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/11/2025
Viața Orașului Artă & Cultură

Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov

Adina Chirvasă De Adina Chirvasă
Comentarii Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov Share Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov
Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov


Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov

Filarmonica Brașov propune o serie de concerte care reflectă diversitatea și calitatea actului artistic de la Sala Patria – de la creații contemporane la mari capodopere ale repertoriului clasic.

Luna se deschide joi, 6 noiembrie, ora 19:00, cu concertul „In My Village”, semnat de Luiza Zan și Andrei Petrache, alături de Orchestra Filarmonicii Brașov. Vor urca pe scenă Răzvan Florescu (vibrafon), Philip Goron (percuție) și Mike Alex (chitară bas). Luiza Zan va interpreta compoziții proprii – Stop and Stare, She Reigns, Her, Seara – într-un „dialog” între voce și orchestră.

Luiza Zan | Foto © Iosif Trif

Pe 11 noiembrie, publicul îi va reîntâlni pe violonistul Valentin Șerban, laureat al Concursului „George Enescu”, și pianistul Mihai Diaconescu, într-un recital cu lucrări de Dvořák, Wieniawski, Prokofiev și alți compozitori.

Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov, Valentin Șerban și Mihai Diaconescu

Valentin Șerban și Mihai Diaconescu | Foto © Iosif Trif

13 noiembrie aduce o aniversare specială: dirijorul japonez Daisuke Soga, cetățean de onoare al Brașovului, împlinește 60 de ani. Artistul revine pe scena unde, în noiembrie 1990, a dirijat pentru prima dată orchestra brașoveană, într-o colaborare devenită de atunci una constantă. Concertul, dirijat de sărbătorit, include premiera absolută a lucrării sale Concertul „Enesciana” pentru contrabas și orchestră, cu Botond Kostyák solist. Programul serii mai include Preludiul la unison din Suita I de George Enescu, Suita „Carpatica” de P. Richter și cele două Rapsodii române semnate de Enescu – nr. 2 în Re major și nr. 1 în La major.

Seri muzicale de excepție în noiembrie, la Filarmonica Brașov, Daisuke Soga

Daisuke Soga | Foto © Iosif Trif

Pe 20 noiembrie, maestrul Gheorghe Costin revine la Brașov cu soliștii Florin Ionescu-Galați (vioară) și Adrian Vasile (violă) alături de el pe scenă, ce vor vor interpreta splendida Simfonie Concertantă pentru vioară și violă în Mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Simfonia nr. 8 de Ludwig van Beethoven, o lucrare de forță și vitalitate.

Duminică, 23 noiembrie, concertul „Via ad Barocum – Pe urmele armoniilor baroce”, dirijat de Barnaby Palmer, reunește artiști din întreaga țară într-un program cu lucrări de Bach, Pergolesi, Handel, Vivaldi și J.J. Fux, într-un regal de armonii transparente și spiritualitate.

Luna se încheie pe 27 noiembrie, cu concertul aniversar dedicat celor 175 de ani ai Colegiului Național „Andrei Șaguna”. Sub bagheta dirijorului elvețian-francez Antoine Marguier, fondator al Orchestre des Nations, orchestra Filarmonicii va interpreta Uvertura academică festivă de Brahms și Simfonia nr. 5 de Mahler, marcând prin muzică excelența educației în colegiul centenar de top, dar și excelența în cultură.

Biletele pentru toate evenimentele se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe bilet.ro.

Informații și detalii despre fiecare eveniment se găsesc online, pe filarmonicabrasov.ro.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută