„Motanul încălțat”, o nouă premieră de poveste la Teatrul Ion Creangă
Luna octombrie 2025 este o lună plină la Teatrul Ion Creangă. Are loc premiera multașteptatului spectacol „Pinocchio”, în regia lui Octavian Jighirgiu, și încep pregătirile pentru un nou titlu de basm: „Motanul încălțat”, în regia lui Toma Hogea.
În zorii apariției lor, poveștile se adresau și adulților, nu doar copiilor.
Scopul acestor istorisiri orale, transpuse apoi pe hârtie, era de a instrui și de a educa. Se pare că, oricare ar fi fost statutul social, mai umil ori mai nobil, încă mai era loc de lecții de viață. Natura întâmplărilor, personajele cu trăsături împrumutate de la oameni reali, imprevizibilul acțiunii și deznodământul moralizator construiau cadrul perfect pentru a ține publicul ochi și urechi.
Chiar dacă au trecut sute ani de când a fost scris „Motanul încălțat”, mesajele transmise de acest text stau în picioare și azi.
Și, la fel ca scopul dintâi al poveștilor, atrag atenția atât copiilor, cât și celor mai mari – să nu-ți fie teamă de provocări, să ai curaj și inițiativă, să nu uiți niciodată cine te-a ajutat, să nu subestimezi pe nimeni sunt doar o parte dintre ele. Actuala dramatizare are la bază varianta lui Charles Perrault și este o adaptare originală, ancorată în contextul zilelor noastre.
„Reîntâlnirea copiilor cu un personaj atât de îndrăgit, cum este Motanul încălțat, va aduce multă bucurie și încântare în sufletele lor. Curajul, generozitatea și umorul Motanului, însoțit de spiritul său ludic, îi vor cuceri pe loc. Va fi un spectacol plin de culoare, numere de pantomimă, proiecții animate și momente coregrafice. Spațiul de joc modern, demn de așteptările publicului de azi, aplombul și entuziasmul interpretării actoricești sunt doar câteva dintre <<ingredientele>> care vor garanta succesul reprezentațiilor” – declară regizorul Toma Hogea.

În afară de Toma Hogea, care semnează și versurile originale, din echipa de creație mai fac parte: Viaceslav Vutcariov (scenografie), Cári Tibor (muzică), Răzvan Rotaru (coregrafie), Andrei Cozlac (video design) și Ana Cebotari (antrenament vocal). Distribuția include actori ai Teatrului Ion Creangă – Marius Boboc, Ion Ionuț Ciocia, Oana Cosma, Tudor Morar, Alexandrina Halic, Camelia Andriță, Cristian Boeriu, Iulian Balan – și un student în anul IV la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, Nicolae Bulete.
Premiera este preconizată la începutul lunii noiembrie, pe pagina oficială a Teatrului, www.teatrulioncreanga.ro, urmând să fie anunțate și alte detalii despre spectacol. Tot aici, găsiți și informații despre reprezentațiile „Pinocchio”, din perioada octombrie-noiembrie.
Vă așteptăm la Sala Mare din Str. Piața Amzei nr. 13 pentru a trăi, împreună, cele mai frumoase povești ale copilăriei!
Text de ANCA HROMADNIK



