Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 16/10/2025
Festival Film

Actorul MICHAEL BERRYMAN celebrat la Dracula Film Festival

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Actorul MICHAEL BERRYMAN celebrat la Dracula Film Festival Share Actorul MICHAEL BERRYMAN celebrat la Dracula Film Festival
Michael Berryman DFF 2025


Actorul MICHAEL BERRYMAN celebrat la Dracula Film Festival

Unul dintre trofeele onorifice “Contele Dracula”, acordate anual în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov, va merge în 2025 către unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani din cinematografia Horror & Fantasy, cu care se identifică încă din anii ’70, de la clasicul The Hills Have Eyes, al lui Wes Craven.

Este vorba despre MICHAEL BERRYMAN, ale cărui trăsături inconfundabile – datorate faptului că s-a născut cu o afecţiune genetică rară, displazie hipohidrotică – au marcat vizual peste 100 de producţii cinematografice şi de televiziune, în cei 50 de ani de carieră pe care îi aniversează anul acesta şi vor fi celebraţi în cadrul ediţiei a XIII-a a festivalului, în perioada 29 octombrie-2 noiembrie 2025.

Michael Berryman DFF 2025
MICHAEL BERRYMAN

Acordarea în fiecare an a cel puţin unui titlu onorific de Conte Dracula a devenit o tradiție la Dracula Film Festival, iar printre recipienţii trofeului, celebraţi astfel pentru realizările lor memorabile în spaţiul filmului fantastic, se numără actorul Armand Assante, regizorii Ruggero Deodato, Xavier Gens, Lamberto Bava, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, actriţele Debbie Rochon şi Lone Fleming, producătorul şi directorul de imagine Vlad Păunescu, precum şi maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti.

În 2025, în această galerie DFF de personalităţi marcante din spaţiul filmului fantastic va fi inclus şi Michael Berryman, care, deşi se apropie de 80 de ani, va apare pe marile ecrane în viitorul apropiat în nu mai puţin de cinci noi filme Horror, dintre care lungmetrajul american Ever After va beneficia de o proiecţie specială şi în cadrul festivalului braşovean, în prezenţa unei părţi din echipa de realizare.

Michael Berryman DFF 2025

Cu jumătate de secol în urmă, înainte de a crea iconicul personaj Pluto în filmul lui Wes Craven, la care a revenit apoi în sequel-ul The Hills Have Eyes Part II, Michael Berryman a apărut prima oară pe ecran în 1975, într-un Actioner rămas obscur, Doc Savage: The Man of Bronze, dar s-a făcut remarcat, în schimb, în rolul pacientului devenit legumă ca urmare a electroşcurilor, în Zbor deasupra unui cuib de cuci al lui Milos Forman.

Figura lui ieşită din comun l-au făcut ideal pentru a întrupa tot felul de personaje stranii, astfel încât, pe parcursul anilor, a jucat inclusiv în SF-uri pentru adolescenţi, de felul lui Weird Science, episoade din serialele X-Files şi Z Nation sau franciza Star Trek, ori în videoclipuri muzicale precum Smokin’ in the Boys Room, a trupei de hard-rock Mötley Crüe.

Michael Berryman DFF 2025

Antologice rămân însă apariţiile lui Michael Berryman asociate cu Horror-ul şi Fantasy-ul adult, aşa că merită cu ceritudine amintite aici repere precum The Barbarians (1987), al lui Ruggero Deodato, The Crow (1994), unde era ghidul lui Brandon Lee în lumea celor vii, The Lords of Salem (2012), lungmetrajul lui Rob Zombie, sau pastişa britanică Shed of the Dead (2019).

Michael Berryman DFF 2025

Alături de The Hills Have Eyes, în cadrul festivalului de la Braşov va fi proiectat, în premieră naţională, cel mai nou Horror în care joacă legendarul actor, Ever After (2025), despre un grup de lunatici însetaţi de sânge care îşi închipuie că sunt personaje din basme celebre.

În care dintre acestea îl vom recunoaşte pe Michael Berryman? Rămâne de văzut… la Dracula Film Festival.

Text de IOAN BIG     

Foto header: Jesse Burke                                                                                                          

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută