The Beach – După 25 de ani
La trecerea în noul mileniu abia învățam să vorbesc și stăpâneam cât de cât mersul în două picioare, care era pe atunci o abilitate nou dobândită. În paralel, undeva departe, la mii de kilometri distanță, noul star de cinema al Hollywood-ului, care tocmai furase inimile tuturor fetelor cu rolul din Titanic și mai târziu cu vorbele dulci ale lui Romeo, Leonardo DiCaprio, colabora cu regizorul britanic Danny Boyle la filmul ce avea să se numească The Beach.
Timpul a trecut, cariera lui DiCaprio a explodat odată cu întâlnirea cu Martin Scorsese, iar eu am început să mă uit la filme.
Și, uite cum, într-o seară, undeva prin școala generală, în timp ce ar fi trebuit să învăț pentru a nu rămâne corigent la chimie, eu făceam tot posibilul să ajung la zi cu filmografia tânărului blond care luase cu asalt cinematografia mondială și care părea că face filme mai repede decât apuc eu să le văd. În seara cu pricina, după mai multe eșecuri absolut admirabile din partea mea de a învăța că Na2SO4 este același lucru cu sulfatul de sodiu, am dat de The Beach.
Deși departe de vreo capodoperă, țin minte că filmul a reușit performanța de a mă lua de pe scaunul meu de birou și de a mă arunca direct în Thailanda, acolo unde se întâmplă acțiunea. Ce-i, drept, aș fi dat orice să fac schimb cu Leo (sau Richard, după cum se numește personajul lui în film) și să îl las pe el să dea test la chimie în locul meu. Ideea unei plaje ascunse, undeva departe pe o insulă, unde eroul nostru ajunge mai mult sau mai puțin din greșeală era rețeta perfectă pentru tânărul din mine care căuta scăpare.
Deși apoi filmul capătă o notă ușor ciudată odată cu apariția Tildei Swinton și a sectei ei ciudate care locuia pe insula respectivă, ferită de ochii lumii, impactul pe care l-a avut povestea atunci asupra mea m-a făcut să aleg să scriu azi despre el, la aniversarea de 25 de ani a revistei.
Sunt mai multe filme celebre care au avut premiera în anul respectiv, în 2000, poate chiar altele mai bune și mai emblematice, de la Memento la American Psycho sau Snatch, pe care le-am văzut cam în aceeași perioadă în care laptop-ul meu servea drept o fereastră către o altă lume și era plin până la refuz cu filme, dar, cumva, The Beach a fost primul care mi-a venit în minte când m-am gândit la acest an atât de important în istoria noastră recentă.
Peste niște ani, într-o seară, filmul era la televizor și am zis să-l revăd.
Deși îl priveam cu alți ochi, ochii cuiva care trecuse peste sute de alte filme, ceva din magia serii în care l-am văzut prima dată și sulfatul de sodiu care striga din foile caietului de chimie s-au păstrat și l-am revăzut cu plăcere. Cine știe, poate peste alți 25 de ani o să fie la fel. Sau mă duc în Thailanda. Că la chimie sigur nu mai învăț.
Text de ȘTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
Citește mai multe articole din FILM.
