Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/09/2025
Lifestyle

VIDEO GAMES | Cum arată sezonul de toamnă în gaming

Adina Barbălată De Adina Barbălată
Comentarii VIDEO GAMES | Cum arată sezonul de toamnă în gaming Share VIDEO GAMES | Cum arată sezonul de toamnă în gaming
gaming


Toamna aceasta vine cu multe lansări spectaculoase, o bună parte reprezentând continuări ale unor serii populare. Serile răcoroase de toamnă sunt perfect completate de o sesiune de gaming, printre noile titluri care se remarcă numărându-se:

Hollow Knight: Silksong

După o așteptare epică de peste șase ani, mult anticipata continuare a indie‑hit‑ului Hollow Knight a fost lansată oficial pe 4 septembrie 2025. Dezvoltat de studioul australian Team Cherry, jocul îi oferă jucătorilor controlul Hornet în ținutul misterios Pharloom, oferind atât o experiență de explorare profundă, cât și un gameplay Metroidvania rafinat.

Borderlands 4 (12 septembrie)

Seria consacrată revine cu și mai mult amuzament, arme stranii și personaje memorabile. Jucătorii vor explora noi planete și vor înfrunta inamici bizari într-o cadru haotic.

Dying Light: The Beast (19 septembrie)

Partea a treia a seriei redefinește lupta cu zombie printr-o experiență de joc mult mai fluidă, în care explorarea urbană și supraviețuirea devin și mai tensionate.

Silent Hill F (25 septembrie)

Acest titlu misterios vine cu o schimbare de ton pentru celebra și apreciata serie – acțiunea se mută în Japonia anilor ’60, unde poveștile de groază se axează mai degrabă pe componenta psihologică decât pe cea vizuală.

Little Nightmares III (10 octombrie)

O continuare care păstrează tonul sumbru al primelor două jocuri, dar introduce posibilitatea de a juca cu alte persoane online. Astfel, puteți experimenta în grup cum coșmarurile prind viață într-un decor artistic și apăsător.

Battlefield 6 (10 octombrie)

Seria revine cu multe îmbunătățiri, menite să îmbine realismul cu anarhia în cadrul celor mai dramatice împrejurimi de până acum. Funcția multiplayer promite lupte grozave și arme high-tech.

Just Dance 2026 (14 octombrie)

Noua variantă a jocului garantează o doză de energie și culoare, cu piese noi, trenduri TikTok și un mod party îmbunătățit. Este ideal pentru petreceri sau ca să alungi monotonia zilelor ploioase.

Inazuma Eleven: Victory Road (13 noiembrie)

Seria de fotbal anime revine cu o poveste emoționantă și personaje îndrăgite. Stilul tactic de joc și abilitățile spectaculoase vor atrage fanii vechi și noi deopotrivă.

SpongeBob SquarePants: Titans of the Tide (18 noiembrie)

SpongeBob revine într-o aventură acvatică plină de umor și acțiune. Își va face apariția și un nou inamic, de ordin mitologic, ce garantează că jocul va oferi distracție autentică pentru toată familia.

Project Motor Racing (25 noiembrie)

O experiență de racing realistă, care concurează cu cele mai mari nume din domeniu. Traseele variate și detaliile vizuale îl transformă într-o alegere excelentă pentru fanii curselor.

Toamna 2025 în gaming este reprezentată de intensitate, nostalgie, distracție și explorare, așa că indiferent de ce gen preferi, următoarele luni te vor ține aproape de ecran.

» Text de ADINA BARBĂLATĂ | Video Games

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută