Septembrie Luna de elită a anului 2025
Alături de octombrie, septembrie este una dintre cele două luni cu totul speciale ale unui an pentru fashion şi lifestyle, pentru că atunci începe cel mai important circuit de evenimente de modă din lume, „săptămânile modei” de la New York, Londra, Milano şi Paris, dar şi manifestările – sociale şi creative, simultan – din fiecare ţară în aceste domenii.
La noi, septembrie înseamnă anul acesta, ca la fiecare doi ani, Festivalul „George Enescu”, care, dincolo de latura lui strict artistică şi culturală, este un pilon în ceea ce înseamnă lifestyle-ul de înalt nivel al Bucureştiului şi al ţării. Aici a devenit „obligatoriu” să ajungi, să fii văzut, să te remarci… inclusiv monden-elevat, nu doar ca un remarcabil meloman. Festivalul ţine capul de afiş de la începutul lunii până pe 21 septembrie.
În perioada 11 – 14 septembrie iau startul marile festivaluri de modă ale toamnei şi în România, cu TRANSILVANIA FASHION FESTIVAL de la Cluj. Ca în fiecare an, aici demarează primele colecţii oficiale pentru 2026, întotdeauna într-un cadru spectaculos ca locație şi remarcabil ca prezenţă a designerilor români şi internaţionali.
Marele circuit începe cu Tokyo Fashion Week, între 1 şi 6 septembrie, iar în Europa, cumva surprinzător, cu Ukrainian Fashion Week, între 4 şi 8 ale lunii, la Kiev. Capitalele modei pornesc însă lanţul celor mai importante momente din fashion-ul global peste Ocean, cu NEW YORK Fashion Week (11-16 septembrie), după care urmează LONDON Fashion Week (18-22 septembrie), MILANO Fashion Week (23-29 septembrie) şi, în final, PARIS Fashion Week (29 septembrie – 7 octombrie).

Remarcabil e că acest sezon este cel mai interesant şi inedit din istoria recentă a modei datorită numeroaselor schimbări la nivelul conducerilor creative ale marilor case, ceea ce va aduce modificări majore în dinamica estetică a fashion-ului viitoarei perioade, într-un ritm şi de un impact nemaiîntâlnit.
Această perioadă unică este comparată cu invazia designerior japonezi din anii ’80 (Commes des Garçons / Yohji Yamamoto / Issey Miyake), cu cea a designerilor belgieni în anii ’90 (Dries van Noten / Martin Margiela / Ann Demeulemeester) şi cu mutaţiile apărute odată cu intrarea în prim-plan, la finalul anilor ’90, a designerilor britanici John Galliano, Alexander McQueen şi Stela McCartney.
Acum sunt schimbări totale sau doar la al doilea sezon (de probă) ale designerilor la case precum DIOR / CHANEL / BALENCIAGA / GUCCI / GIVENCHY / LOEWE / CARVEN / JEAN PAUL GAULTIER / TOM FORD / CELINE / DRIES VAN NOTEN / MAISON MARGIELA / VERSACE / JIL SANDER / BOTTEGA VENETA / MUGLER şi astfel se va deschide o pagină nouă în istoria modei, începând cu această lună magnifică: SEPTEMBRIE 2025. Avem şansa să îi fim martori direcţi. O să fie magic!
Citește mai multe articole din LIFESTYLE.







