Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 6 august 2025
Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul


Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul. Începând cu 1 august 2025, TVA-ul general a fost majorat printr-o Ordonanță de Urgență recent adoptată. Această creștere afectează direct şi cheltuielile Teatrului Stela Popescu – de la costuri de producție, materiale și servicii, până la utilități.

Pentru a proteja spectatorii de efectele acestor scumpiri, Teatrul „Stela Popescu” a decis să mențină prețurile biletelor la nivelul stagiunii anterioare, pentru fiecare spectacol în parte. Acest lucru va fi realizat prin asumarea internă a impactului financiar generat de creșterea TVA, astfel încât publicul să nu plătească mai mult. Este o decizie curajoasă și riscantă din punct de vedere financiar, dar în același timp necesară și obligatorie pentru a apăra accesul real la cultură și a respecta rolul teatrului în societate.

Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul
Hedwig

Actorul Vlad Corbeanu, director al Teatrul Stela Popescu declară: “Suntem aici să contăm. Să aducem sens. Să ținem comunitatea aproape – chiar și când totul în jur pare că se îndepărtează. Cultura nu este un moft și nici un privilegiu. Este o necesitate. O obligație. Atât pentru instituțiile care o produc, cât și pentru societatea care trebuie să o susțină. Prin cultură ne îmbogățim spiritual, nu financiar. Suntem împreună până la capăt. Cu sau fără TVA. Cu sau fără confort. Întotdeauna cu sens.”

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută