Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/08/2025
Festival Muzică

ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile Share ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile
ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile


OCS, VLASE & OIGĂN, HTETHTHEMETH, PHOBIA și HYPNO CEPERCO completează afișul celei de-a patra ediții a festivalului ASTRA Rock, care va avea loc între 15 și 17 august 2025 la Muzeul în Aer Liber ASTRA din Sibiu.

Acestea se alătură lineup-ului anunțat deja, format din PARADISE LOST, DOG EAT DOG, CEMETERY SKYLINE, SUBCARPAȚI, SPP, THE MONO JACKS, MIHAIL, NIȘTE BĂIEȚI, E-AN-NA și MACHIAVELLIAN GOD.

OCS (prescurtarea de la Omul cu Șobolani – inspirat din titlul cărții lui Freud) este una dintre cele mai bine cotate formații de rock alternativ din România. Înființată la Constanța în 1997, trupa a cucerit scena alternativă autohtonă, cu un sound care constă în principal din influențe grunge, rock alternativ și pop rock, îmbinate într-o manieră proprie. În cele aproape trei decenii de existență, OCS a lansat opt albume, a filmat aproape 40 de videoclipuri, a susținut sute de concerte și e la a treia generație de fani.

VLASE (ZOB) & OIGĂN (Robin and the Backstabbers, Moon Museum) revin la esență cu un set acustic dedicat The Beatles, într-un concert în care ”Yesterday” se întâlnește cu prezentul, ”Let It Be” capătă sens nou, iar ”Help!” e doar pentru cei care nu gustă ironia. Două voci, două chitare, două feluri de a privi muzica – diferite, dar perfect sincronizate când vine vorba de  improvizație și chimie live.

HTETHTHEMETH vine din Brașov și este considerată una dintre cele mai enigmatice apariții din scena românească de rock & metal. Cu un stil unic și fără limită în exprimare, muzica trupei trece fără timiditate de la metal cu elemente ambient, progressive, avant-garde, doom, gothic, hard rock, până la blues și chiar bossanova.

PHOBIA a luat ființă la București în 2014 și a trecut prin mai multe stiluri, ajungând la maturitate cu un groove metal sănătos. Cvintetul a concertat în mai toate cluburile rock din Capitală și se pregătește să înregistreze primul album de studio.

HYPNO CEPERCO este o trupă pop-punk formată din cinci tineri sibieni, al căror cel mai recent single, ”Înoată”, s-a auzit în premieră la Radio Trib și Radio Guerrilla.

Programul recitalurilor din cele trei zile ale Festivalului ASTRA Rock 2025 arată astfel:

– vineri, 15 august: DOG EAT DOG, SPP, E-AN-NA, HTETHTHEMETH, VLASE & OIGĂN, ;

– sâmbătă, 16 august: SUBCARPAȚI, OCS, THE MONO JACKS, NIȘTE BĂIEȚI, HYPNO CEPERCO;

duminică, 17 august: PARADISE LOST, CEMETERY SKYLINE, MIHAIL,  MACHIAVELLIAN GOD, PHOBIA.

Recitalurile vor avea loc alternativ pe cele două scene ale festivalului, una amplasată pe lac și una situată în Târgul de Țară.

ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile

Dincolo de muzică, oferta culturală ASTRA Rock 2024 va fi completată de evenimente conexe consistente, cărora li se vor adăuga multe activități educativo-distractive și surprize gastronomice.

Abonamentele pentru cele trei zile de festival sunt disponibile la prețul de 250 de lei pe muzeulastra.funticket.app, unde pot fi achiziționate și bilete de o zi la prețul de 100 de lei. Abonații Muzeului ASTRA beneficiază de un număr limitat de abonamente la preț redus, achiziționate la sediul instituției. Abonamentele la festival asigură și accesul la muzeu, precum și la multiplele activități conexe organizate de acesta în weekend-ul 15-17 august 2025. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult posesor de abonament sau bilet.

ASTRA Rock Festival 2025 – Tot ce trebuie să știi: lineup complet și program pe zile
Foto header: Paradise Lost

www.facebook.com/astrarock.ro.

www.instagram.com/astrarock.sibiu.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută