După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 29 iunie 2025
După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube


După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

După premiera în cinematografele din România a filmului The Secret of Pin-Up Island, scris și regizat de Alecs Nastoiu, cu Rina Gri în rol principal, cei doi cineaști independenți pregătesc un nou proiect ambițios: un lungmetraj realizat complet fără echipă de filmare și un serial care documentează întregul proces din culise.

Noul film este o producție DIY în adevăratul sens al cuvântului: fără finanțare externă, fără echipă tehnică – doar Alecs și Rina, care s-au ocupat de absolut tot, de la scenariu, regie și interpretare, până la imagine, sunet, decoruri și montaj. Proiectul este însoțit de o serie documentară publicată pe canalul lor de YouTube, Alegrias.Pictures, care urmărește pas cu pas realizarea filmului – cu toate greutățile, deciziile, eșecurile și micile victorii care apar atunci când încerci să faci un lungmetraj complet pe cont propriu.

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

„Am vrut să vedem dacă se poate. Dacă putem face un film real, emoționant, cu ce avem deja – o idee, o cameră de filmat și pe noi doi,” spune Alecs.

Filmul este un slow-burn thriller despre supraveghere, obsesie și granița fragilă dintre a fi martor și a deveni participant, în era digitală. Personajul principal, Hazel (interpretată de Rina Gri), o fotografă liberă și nonconformistă, se înscrie într-un reality show pentru a-și putea finanța expoziția de vis din New York. Dar, odată ajunsă acolo, își dă seama că face parte din ceva mult mai tulburător. Se trezește prinsă într-o lume controlată de voci invizibile și sisteme pe care nu le poate înțelege pe deplin. Și, cu cât înaintează, cu atât devine mai greu de spus ce e real și ce nu.

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

„Vlogul a început ca o formă de jurnal. Ne-am gândit că, dacă tot trecem printr-o experiență atât de intensă, merită să o documentăm. Nu ca making of, ci ca un documentar sincer despre ce înseamnă, zi de zi, să faci un film complet independent,” spune Rina.

Documentarul Film by Two este disponibil gratuit pe YouTube, cu episoade noi care apar săptămânal. Cei doi spun că vor continua să documenteze procesul până la lansarea oficială a filmului.

Pentru cei interesați de cinema independent, povești de culise și provocările reale ale creației, proiectul oferă o perspectivă rară, autentică și uneori autoironică asupra felului în care un film prinde viață – fără sprijin instituțional, dar cu multă încăpățânare, disciplină și pasiune.

 

YouTube: www.youtube.com/@Alegrias.pictures

Instagram: www.instagram.com/alegrias.pictures/

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

După „The Secret of Pin-Up Island”, Alecs Nastoiu și Rina Gri lucrează la un nou film de lungmetraj și lansează un serial documentar pe YouTube

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate filmelor pe Zile și Nopți

Filme →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută