Pinocchio, inspirație pentru o nouă dramatizare marca TIC
La Teatrul Ion Creangă, fiecare final de stagiune le pregătește copiilor o nouă surpriză. Dacă anul trecut, la mijlocul lui mai, au început pregătirile pentru „Peter Pan”, anul acesta, în aceeași perioadă, au luat startul repetițiile pentru un alt spectacol de poveste: „Pinocchio”.
Uneori, este nevoie să te rătăcești, să greșești și chiar să minți. Să fii vulnerabil și să te abați de la drumul „cel bun”. Însă mereu, după fiecare deviere de la cale, rămâi cu o lecție învățată.
„Aventurile lui Pinocchio”, textul original, scris de Carlo Collodi și publicat, în serie, între 1881 și 1883, cu titlul „Povestea unei păpuși”, este și va rămâne istoria tandră a unui copil care, oricât de departe de casă ar fugi și oricât de mult ar greși, rămâne lipit de sufletul nostru.


Pinocchio este un personaj iubit și de Teatrul Ion Creangă. Înainte de actuala punere în scenă, regizată de Octavian Jighirgiu, a cărei premieră va avea loc la începutul stagiunii 2025-2026, au mai fost alte trei (1971, 1982 și 2003).
Ultimele două, în regia lui Cornel Todea, le-au avut în rolul titular pe Alexandrina Halic (1982) și pe Ani Crețu / Camelia Andriță (2003). Ani Crețu a primit, pentru această interpretare, Trofeul „Pasărea de foc”, categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, la Festivalul Internațional de Teatru pentru copii „Naj, Naj, Naj” din Zagreb, Croația (2009). Același „Pinocchio“ a câștigat și Premiul pentru „Cel mai bun spectacol”, la Festivalul din Tărgoviște (Bulgaria, 2009).
De la marioneta altora la formarea unei identități proprii, de la păpușa de lemn, la băiețelul adevărat – care a învățat să fie curajos, cinstit și altruist -, personajul creat de Collodi trece printr-o experiență transformatoare. Ideea drumului inițiatic și a valorilor deprinse pe parcursul lui va fi evidențiată și în prezentul „Pinocchio”.
Din spectacol nu vor lipsi spiritul ludic, momentele efervescente care marchează fiecare mică reușită a băiețelului în devenire, dar și clipele de adâncă remușcare, ca expresie a conștientizării greșelii făcute.


Echipa de creație a proiectului este completată de Andreea J. Darie, care semnează dramatizarea, Clara Pop, autoarea scenografiei, Victoria Bucum, responsabilă de coregrafie, Andrei Cozlac, de video design, și Eduard Petru Jighirgiu, autorul muzicii.
Până la premiera oficială, din toamnă, micii spectatori sunt așteptați în lunile iunie-iulie la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13, cu peste 25 de reprezentații teatrale și activități complementare – ateliere creative și ateliere de joacă.
Programul include, de asemenea, și cele mai noi titluri intrate în repertoriu, „Harap Alb” (6+ ani), „Marea aventură urbană” (3+ ani), „Pasărea albastră” (6+ ani) și „Fetița cu chibrituri” (3+ ani). Mai multe detalii, pe teatrulioncreangă.ro!
Text de ANCA HROMADNIK | JUNIOR





