Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/06/2025
Muzică

Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București Share Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București
Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat


Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat

Luna aceasta, îndrăgita formație irlandeză Villagers, cunoscută pentru universul poetic și armoniile indie folk, revine la București în formulă completă și va concerta joi, 19 iunie, după ora 20, la Expirat – Halele Carol, în turneul de promovare pentru cel de-al șaselea album de studio, That Golden Time

Concertul va fi deschis de Ana Coman, cu un recital acustic.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat

Dublinul are o lungă tradiție literară, iar de când Conor O’Brien a adoptat numele Villagers, cântărețul-compozitor-instrumentist-dramaturg s-a alăturat acestui club exclusivist cu un repertoriu bogat, profund și divers.

Apreciată de critici, trupa Villagers a câștigat premiul Choice Music al Irlandei, a fost nominalizată pentru premiul Mercury al Marii Britanii, iar Conor O’Brien a primit două prestigioase premii Ivor Novello pentru compozițiile sale.

Al șaselea album de studio al trupei, That Golden Time, lansat în mai 2024 de către Domino Records, subliniază angajamentul neclintit al lui O’Brien față de un amestec unic, nuanțat, literar și melodios de folk, pop și rock, care i-a atras aprecieri de la colegi de breaslă precum Paul Weller, Elvis Costello, Damon Albarn și Guy Garvey.

Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat

 „Pentru mine, That Golden Time are o voce interiorizată, atât de mult încât aproape mi-a fost imposibil să las pe altcineva să intervină, ajungând până la punctul în care l-am mixat singur”, spune O’Brien. „Este probabil cel mai vulnerabil album pe care l-am făcut. Am cântat și înregistrat totul în apartamentul meu și, în cele din urmă, spre final, am invitat oameni să participe. Dar visam mereu la ornamente și aranjamente, astfel încât nu aș fi putut niciodată să fac un album solo complet minimalist”, spune artistul.

Joi, 19 iunie, O’Brien revine la București alături de trupa sa, pentru o experiență live completă, cu un setlist din întregul repertoriu Villagers.

Villagers – That Golden Time (video) :

Villagers – Mountain out of a Molehill (video) :

 

Villagers – A Trick of the Light (live in Paris) :

“This is O’Brien’s finest collection of melodies yet, reflecting candour, tenderness and pathos with no bare polemic to disrupt the intimate tone.” – Mojo 

“An intriguing new chapter in the Villagers story that will reward listeners who spend some real time unwrapping it properly.” – Clash Music 

Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat

Deși cântă de mică, de abia prin 2018 Ana Coman și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby. A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii „Ana are cântec”. Ulterior, Ana a început să-și lanseze propriile piese și a avut parte de o ascensiune rapidă, cântând în ultimii ani la marile festivaluri din țară. Până acum, a experimentat mai multe influențe muzicale și și-a exprimat talentul de povestitor, cu versuri atât în română, cât și în engleză.

Ana Coman are la ora actuală trei albume lansate, iar anul acesta reprezintă pentru artistă momentul apariției primului său vinil, intitulat „Nouă pretexte să nu mă uiți”, material ce adună în el bucăți din fiecare album de până acum, promovat în primăvara acestui an printr-un turneu național.

Ana Coman deschide concertul irlandezilor Villagers de la București – 19 iunie, Expirat
Ana Coman

Ana Coman – Contratimp (video) :

Ana Coman x Florin Galan – Ultimul refren (video) :

Biletele sunt disponibile la prețul de 125 RON (acces general), online pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. În ziua evenimentului, prețul unui bilet va fi 150 RON.

Concertul Villagers de la București este organizat de OneDay

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută