În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a ediție, aducând în mijlocul naturii o serie de artiști care pulsează de energie, diversitate și spirit liber.
În primul val de artiști anunțați pentru ediția din acest an, se află: Cred Că Sunt Extraterestru, Partizan, Schëppe Siwen, Anchorage, Watch Me Rise, Howl Live Wolves, Downstroy, Next Ice Age și Peek Boulevard.
Abonamentele pentru cele două zile de festival s-au pus deja în vânzare la prețul de doar 80 de lei și pot fi achiziționate de la acest link.
Din data de 3 iulie, vor putea fi achiziționate și bilete separate pe zile, la prețul de 80 de lei, tot din aceeași dată, prețul unui abonament valabil pentru ambele zile de festival va crește.
Cu o tradiție ce își are rădăcinile în anul 2002, Rock la Mureș nu este doar un festival – este o stare de spirit. Un refugiu temporar pentru cei care caută libertatea în forma ei cea mai sinceră, un loc în care muzica devine limbaj universal, iar natura își cheamă copiii acasă.
În fiecare vară, Periam Port se transformă într-un tărâm simbolic al libertății și al expresiei artistice, un loc în care muzica nu este doar spectacol, ci mijloc de conexiune profundă între oameni și natură. Festivalul Rock la Mureș transformă acest colț de lume într-o scenă deschisă emoției colective, unde fiecare acord contribuie la conturarea unei experiențe comune, marcate de bucurie, solidaritate și autenticitate.
Rock la Mureș reunește, ca de fiecare dată, trupe emblematice ale scenei alternative și punk, atât de pe plan local, cât și internațional, oferind un spațiu vibrant de întâlnire pentru fanii sonorităților de nișă din România.
Cred Că Sunt Extraterestru (CCSE) este o trupă de hip-hop alternativ din România, înființată în 2015, cunoscută pentru sound-ul său unic care îmbină o gamă largă de genuri muzicale. Numele trupei reflectă abordarea eclectică a muzicii și abilitatea membrilor ei de a crea ceva nou și distinct pentru scena muzicală din România.
Sound-ul trupei combină influențe de rap, hip-hop, electronic și rock, cu instrumente live și o prezență dinamică pe scenă care aduce muzica lor la viață. Trupa și-a construit o bază solidă de fani prin piesele lor inovative, combinând povestiri pline de sens cu performanțe puternice.
Prin muzica lor, explorează atât experiența personală, cât și colectivă, experimentând cu ritmuri complexe și compoziții sofisticate. Abilitatea lor de a îmbina genuri și de a aborda teme universale i-a făcut una dintre cele mai iubite și respectate trupe de pe scena muzicală din România.
Partizan este un proiect muzical format în 2001 de către emblematicii Răzvan „Suedezu” Moldovan și Adrian „Artan” Pleșca, doi prieteni încă din copilărie și membri fondatori ai trupei Timpuri Noi la începutul anilor ’80. Două figuri iconice pentru scena rockului românesc, adevărate simboluri ale luptei împotriva sistemului, personaje ce sunt mai mult monumente decât oameni.
Dacă ne oprim stric la sound-ul trupei Partizan, cu greu se poate încadra într-un stil muzical anume, îmbinând satira socială cu texte suprarealiste, membrii trupei susțin că sunt o formație de inspirație post punk / industrial / rock, însă publicul și fanii cei mai înflăcărați știu foarte bine că niciun concert nu seamănă cu altul, iar inovația devine o formă a fi a trupei.
Recent, trupa a lansat un nou album, „Nori peste Sălăjan”, un material primit cu mare entuziasm de către public și de către presa specializată, un material care va putea fi ascultat, de cei ce n-au facut-o până acum, în premieră la Periam Port.
Citește mai multe pe sunetelive.ro




