EXCLUSIV | Interviu cu scriitorul LEO VARDIASHVILI („La marginea unui codru nesfârșit”)
Un scriitor georgian emigrat în Marea Britanie ne-a povestit despre identitate, memorie și întoarcerea acasă prin literatură: „Mi se frânge inima când îmi văd patria răvășită și pe cetățenii georgieni răniți și cu drepturile încălcate”
Fugit din Georgia postsovietică la vârsta de 12 ani și stabilit la Londra, Leo Vardiashvili scrie în limba engleză și anul trecut și-a publicat romanul de debut: La marginea unui codru nesfârșit. Acesta a fost foarte bine primit de publicații precum The Washington Post, The New York Times, The Guardian sau The Observer, iar la început de 2025 a fost tradus și în limba română.
Într-un stil care îmbină tragedia cu un umor surprinzător, romanul său își poartă cititorii din Londra în Tbilisi și înapoi, urmărind un protagonist prins între trecut și prezent, între amintirile copilăriei și o realitate politică dură.
Cu accente de realism magic și un fir narativ construit ca o căutare inițiatică, „La marginea unui codru nesfârșit” vorbește nu doar despre istoria unei țări greu încercate, ci și despre istoria intimă a fiecărui om forțat să lase ceva în urmă. În contextul geopolitic din prezent, cu război în Ucraina și tensiuni mari în Georgia, dar și în alte țări din spațiul ex-sovietic, romanul lui Vardiashvili este o lectură cât se poate de actuală.
Zilesinopti.ro a discutat cu Leo Vardiashvili despre inspirația din spatele romanului, despre modul în care trecutul personal se împletește cu ficțiunea, dar și despre situația actuală din țara sa și relația cu Rusia.
Povestește-ne, te rog, despre plecarea ta din Georgia și cum ți-a influențat această experiență viziunea asupra exilului și a identității.
Am plecat din Georgia în 1995, mult după căderea Uniunii Sovietice și după tulburările civile care au urmat. Îmi amintesc foarte bine vremurile tulburi din Tbilisi – mâncarea și resursele erau puține, oamenii stăteau la coadă pentru pâine, în timp ce inflația scăpase de sub control. Adesea nu aveam electricitate, gaz sau chiar apă. Acesta a fost principalul motiv al plecării noastre. Părinții mei pur și simplu au vrut o viață și o educație mai bună pentru noi decât putea oferi Georgia la momentul respectiv.
Evident, mutarea noastră în Marea Britanie a avut o influență uriașă asupra identității mele. Dar întoarcerea mea în Georgia, după 16 de ani, a fost cea care m-a făcut să încep să scriu „La marginea unui codru nesfârșit”. Nu anticipasem că îmi voi aminti atât de bine țara natală – aveam 12 ani când am plecat. Dar, de îndată ce am coborât din avion, mi-am dat seama că mă înșelasem foarte mult. Îmi aminteam tot. Chiar și mirosul din Tbilisi mi s-a părut atât de familiar încât am fost copleșit de amintiri.
Protagonistul, Saba, trece prin emoții foarte asemănătoare la sosirea lui în Tbilisi. Cu toate astea, spre deosebire de mine, el merge la Tbilisi pentru a-și căuta tatăl și fratele care au dispărut în mod misterios.
În plus, animalele din grădina zoologică a orașului au evadat, iar poliția pare să-l urmărească pe Saba din motive încă necunoscute… Spre deosebire de Saba, din fericire, eu nu am fost nevoit să trec prin astfel de aventuri bizare, în timp ce urmăream indicii ciudate și criptice pentru a-mi găsi membrii lipsă ai familiei. Din fericire, întoarcerea mea acasă a fost o poveste mult mai simplă.
Tbilisi pe care îl descrii pare un personaj în sine. Cât de important a fost pentru tine să redai atmosfera orașului?
Sunt foarte mândru de rădăcinile mele georgiene. Prin urmare, a fost crucial pentru mine să surprind spiritul orașului Tbilisi și al Georgiei, în general. Din fericire, soluția a fost simplă și plăcută: mai multe călătorii în Georgia. În scop de cercetare, desigur. Am scris La marginea unui codru nesfârșit pentru cititorii de limbă engleză.
M-am străduit să transmit caracterul esențial al Georgiei. Am vrut să le prezint Georgia celor care nu erau familiarizați cu ea. Pentru că eu cred că Georgia este demnă de remarcat. Situată la intersecția dintre Orientul Mijlociu, Rusia și Europa, Georgia a suferit multiple invazii, revolte și ocupații – atât vechi, cât și recente. Și totuși, iată-ne încă aici.
Tbilisi a fost distrus și reconstruit de mai multe ori. Acest trecut tulburat este clar vizibil în Georgia, de exemplu, în arhitectura diversificată din Tbilisi. Dar cel mai pronunțat efect al unei astfel de istorii violente e resimțit de poporul georgian. Toate invaziile și ocupațiile au călit un popor extrem de protector față de patria sa, rezistent în fața adversității și totuși cunoscut pentru căldura și ospitalitatea sa.
Acest lucru e probabil cel mai bine surprins de statuia Mama Georgiei, care veghează asupra orașului Tbilisi. Așezată pe un deal proeminent și având o înălțime de 20 de metri, Mama Georgiei se vede din tot orașul. Ea ține un pahar cu vin într-o mână și o sabie în cealaltă – paharul cu vin, pentru cei care vin în pace, iar sabia, pentru ceilalți.
Te-ai simțit vreodată în exil nu doar față de Georgia, ci și față de tine însuți, așa cum simte Saba?
Exilul din casa ta este în același timp un exil din tine. Am simțit asta pe propria piele; știu că e adevărat. Asta se întâmplă când îți lași casa în urmă. O parte din tine trebuie abandonată, iar viitorul ei, scurtat, anulat. Dar în locul ăsta nou, în care ajungi, se naște o altă parte din tine, cu un viitor proaspăt pe care urmează să-l trăiești.
În La marginea unui codru nesfârșit, Saba este nevoit să-și înfrunte eul pe care l-a abandonat și să se împace cu el, pe parcursul unei aventuri haotice pentru a-și găsi tatăl și fratele dispăruți.
Cum ai dorit să explorezi relația dintre memorie și realitate în carte? Crezi că amintirile sunt mai puternice decât faptele istorice, mai ales în cazul refugiaților?
În carte, există un conflict clar între memorie și realitate. La urma urmei, acest lucru se află în centrul experienței refugiaților. Amintirile se ciocnesc cu realitatea și, inevitabil, pierd. Pentru orice refugiat care s-a întors acasă, asta poate fi o experiență dureroasă – și aceasta este ideea centrală a romanului.
În La marginea unui codru nesfârșit, amintirile au un pic mai multă putere decât de obicei. Vocile pe care le aude Saba sunt, într-adevăr, amintirile sale despre cei dragi, pe care i-a lăsat în urmă în Georgia. O voce, în special, are un cont de reglat și vrea să îl conducă pe Saba spre pericol.
Cum vezi situația actuală din Georgia, având în vedere protestele recente și tensiunile politice?
Încerc să stau departe de politică, fie ea georgiană sau de alt fel. Pur și simplu nu am încredere în politică. De prea multe ori am văzut cum politica și politicienii își trădează idealurile pe care pretind că le servesc atât de altruist. De nenumărate ori, în întreaga lume, îi trădează pe cei pe care îi slujesc. Și, de fiecare dată, se întorc promițând că „de data asta e altfel“.
Situația actuală din Georgia e dureroasă pentru mine – mi se frânge inima când îmi văd patria răvășită și pe cetățenii georgieni răniți și cu drepturile încălcate. Dar am încredere în poporul georgian. Vom depăși și această situație. Am trecut prin altele mult mai rele.
Georgia are o istorie complicată cu Rusia, de la ocupația sovietică până la războiul din 2008. Cum crezi că se poate ieși de sub această influență?
Georgia a petrecut mai bine de un secol în umbra Rusiei. E o umbră care a cuprins generații întregi, evenimente istorice și multiple războaie și ocupații. Nu există un răspuns simplu; nu există o soluție rapidă sau o modalitate de a scăpa de această influență, dacă asta alege să facă poporul georgian.
Dacă da, cred că timpul este cheia – într-o sută de ani s-a format un obicei greu de schimbat. Georgia își merită propriul loc pe scena mondială – suntem un popor talentat, cu o contribuție reală la cultura, arta, sportul și orice altă categorie pe care doriți să o numiți din întreaga lume. Ieșirea din umbra Rusiei este o acțiune multigenerațională și nu ar trebui să fie grăbită.
Nici nu ar trebui să fim prea descurajați de eșecurile pe termen scurt. Voința poporului georgian este mereu prezentă. Secole după secole de dușmani nu au reușit să o înfrângă.
În romanul tău vorbești despre impactul trecutului sovietic asupra familiilor georgiene. Crezi că această moștenire continuă să afecteze societatea?
Pentru mulți oameni, trecutul sovietic este ceva ce au trăit personal – e și cazul meu. Născut în 1982, am trăit primii ani în Uniunea Sovietică. Am amintiri reale, tangibile despre asta. Cei mai în vârstă decât mine au mult mai multe experiențe și amintiri din Uniunea Sovietică. Ar fi naiv să presupunem că această moștenire nu a lăsat urme asupra Georgiei. Și ar fi neînțelept să susținem că această moștenire nu afectează încă societatea.
Departe de a fi „nevăzută“, moștenirea sovietică este vizibilă în mod clar în Georgia și în orașele sale, ca să nu mai vorbim de oamenii săi. Modul în care începem să înlăturăm influența acestei moșteniri e un subiect complex și mai potrivit pentru oameni mult mai inteligenți decât mine.
La marginea unui codru nesfârșit reprezintă punctul meu de vedere asupra acestei probleme. Ca scriitor, am vrut să subliniez impactul sovietic asupra poporului georgian și, prin extensie, impactul pe care Uniunea Sovietică l-a avut în Europa și Asia. La urma urmei, aveți de-a face cu o moștenire similară.
Cum crezi că ar trebui să reacționeze Georgia în fața amenințărilor rusești actuale, mai ales având în vedere războiul din Ucraina?
Nu ar fi înțelept din partea mea să mă prefac că am o idee clară despre cum ar trebui țara mea sau orice țară să se ocupe de Rusia lui Putin. Răspunsul simplu este: nu știu. Cu toate acestea, faptele sunt clare. Rusia ocupă peste 20% din teritoriul Georgiei. Rusia a invadat Ucraina în 2022.
Sunt mult prea multe țări ex-sovietice încă sub influență rusă, majoritatea cu plângeri similare, dacă nu chiar mai grave. În mod clar, trebuie făcut ceva, dar mă îndoiesc că eu sunt persoana care să furnizeze planul. Sunt scriitor, nu politician. Interesul meu e să scriu o literatură mai bună pentru cititorii mei.
Dacă ar fi să transmiți un mesaj tinerilor georgieni care luptă pentru democrație și libertate, care ar fi acesta?
Este o luptă care va dura ceva timp. Vor fi eșecuri. Nu vă descurajați! Mai presus de orice, aveți grijă de voi! Nu există niciun fel de rezistență fără voi.
Ți-ai imaginat vreodată o întoarcere definitivă în Georgia? Sau crezi că exilul este o parte inevitabilă a destinului tău?
Georgia este acasă pentru mine. Cea mai mare parte a familiei mele se află în Georgia. Merg în vizită de cel puțin două sau trei ori pe an. Desigur, mi-am făcut și o a doua casă în Marea Britanie, unde îmi petrec o mare parte din timp. Sunt norocos să am două case.
În ceea ce privește o întoarcere permanentă, cine știe ce ne rezervă viitorul? Mi-ar plăcea să scriu un roman în limba mea maternă. Și unde aș putea face asta mai bine decât în Georgia?
Ce mesaj ai pentru români, în contextul în care anul trecut au fost la un pas de a-și alege un președinte cu simpatii rusești și pro-Putin?
Mesajul meu ar fi similar, dacă nu identic cu ceea ce le-aș spune georgienilor. Ceea ce vreau să subliniez este că, în opinia mea, aceasta este o acțiune pe termen lung, care va suferi adesea eșecuri.
Vreau ca oamenii să adopte această viziune pe termen lung și să nu ia măsuri pripite, periculoase. Pe scurt, aveți grijă de voi! Fără voi, nu există rezistență.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
