Habemus Papa. Habemus Praesidens
Lifestyle-ul şi moda sunt influenţate esenţial de marile evenimente din viaţa „Cetății”. Dispariţia Papei Francisc şi instalarea Papei Leon al XIV-lea introduc noi parametri de moralitate, spiritualitate şi emoţie colectivă în societate.

La fel cum alegerea atât de dramatică, după şapte luni de frământări, a unui nou Preşedinte, demonstrează, prin opţiunea la vot a majorităţii, forţa societăţii civile și introduce un parametru de speranţă şi normalitate în tot ceea ce gravitează în jurul unor asemenea borne fundamentale.

Dacă la acestea adăugăm şi influenţele majore ale unor repere globale de stil şi valoare creativă certă, reprezentate prin recentele Met Gala şi red carpet-ul Cannes Film Festival, avem o radiografie a cadrului la care se va raporta tot ceea ce urmează să se petreacă în Fashion în următoarea perioadă de timp.
Iunie înseamnă poarta stilistică şi creativă spre vacanţă, prin colecţiile numeroase şi expresive de cruise, totul în preambulul celor de couture din iulie, de la Paris.
La noi, aceste valenţe creative or să se regăsească într-o sumedenie de evenimente tematice, iar seria demarează în sala Atelier a Complexului CARO din Bucureşti cu un experimental şi cuprinzător laudatio dedicat marelui designer belgian retras de curând din lumea modei, după colecţia sa cu numărul 150, sub tema: „150 de poveşti ale lui DRIES VAN NOTEN”.
Muzica va fi originală, exclusiv drums, în spiritul universului marelui creator.
Va urma SUMMER GALA 2025, show-ul tradiţional al fiecărei veri, în marele amfiteatru Veranda, unde se vor regăsi cele mai numeroase colecţii de cruise din România.
Întotdeauna, seara de „vacanţă prin fashion” reprezentată de SUMMER GALA a constituit un reper esenţial pentru tot restul sezonului estival, extins şi anul acesta până spre jumătatea lunii septembrie. Chiar înainte de finalul perioadei de show-uri, va avea loc un eveniment devenit la rândul său tradiţional, „Pool Fashion Cool Show”, la aceeaşi Diamond Pool, unde vara este dusă la limită, colecţiile despărţindu-se de tot ceea ce nu e necesar, estetic şi funcţional, pentru o călătorie stilistică la mare sau la… piscine de vis, de fiecare dată rezultând o seară cu totul specială.
Astfel, luna iunie îşi cucereşte un loc distinct în calendarul de lifestyle şi modă al ţării şi al creaţiei vestimentare specifice evadării care marchează optimist această perioadă.
Text de ALIN GĂLĂȚESCU | OPINII




