Interviu cu scriitorul MIHAI BUZEA: „Adulții se țin numai de fleacuri, tot ce e pasionant le scapă complet“
MIHAI BUZEA este scriitor, Pădurea Vrăjitoarei Mici fiind prima sa carte pentru copii.
Am pășit pe urmele protagonistei Pisicone și ne-am avântat nu doar în miezul Pădurii misterioase în care doar cei mici pot să pătrundă cu adevărat, ci și în laboratorul de creație al autorului, încredințat că lumea oamenilor mari pălește în fața universului magic al copiilor.
Ești cunoscut ca autor de cărți pentru oameni mari, în care surprinzi teme cât se poate de actuale și personaje prinse în tăvălugul unei lumi familiare nouă, adulților. Cum s-a produs trecerea spre o carte de oameni mici?
Nu s-a produs. În vara pandemiei a fost foarte cald, nu am putut călători, aici, în Belgia, chiriașii nu au voie să-și instaleze aparate de aer condiționat, așa că fiică-mea și cu mine ne-am refugiat în Pădure aproape trei luni, zi de zi, multe ore pe zi, ca să scăpăm de zăpușeala din apartament.
Acolo, în Pădure, eu citeam din Stendhal, iar fetița mișuna prin tufișuri, fără să se plictisească o clipă, ceea ce mie ar fi trebuit să-mi dea de gândit, dar nu mi-a dat – eram ocupat cu Mânăstirea din Parma. Abia spre toamnă, când a putut să se întoarcă la grădiniță, am constatat că nu mai dorea să-i citesc la culcare: „Tati, lasă-mă-n pace, să-mi fac poveștile!“.
După o vreme, am devenit curios, iar ea a început să-mi spună ce vorbise peste vară cu cei din Pădure. Am început să notez ce-mi povestea, iar când notițele mele au devenit un adevărat manuscris, i-am dat titlul Cortul Verde și i l-am citit soției. Ea a adorat lectura, dar n-a fost de acord cu titlul. Și așa s-a născut Pădurea Vrăjitoarei Mici.
Peregrinările prin Pădure ale lui Pisicone, fetița-licornă, și ale tatălui ei ne reamintesc cumva de basmele clasice, în care natura e un loc plin de mistere, dar și de primejdii. De ce ai ales Pădurea ca scenă pentru o poveste din zilele noastre?
Cred că am răspuns deja. N-am ales eu Pădurea, sau, mai exact, am ales pădurea urbană cea mai apropiată de blocul nostru. Aici, în cartierul Jette din Bruxelles, planul de extindere al orașului a lăsat mari suprafețe neatinse, în care dezvoltatorii n-au avut permisiunea să construiască nimic.
Și așa au cei din Jette pădurile lor urbane – care NU sunt parcuri! – prin care să-și plimbe câinii fără lesă și unde să-i ducă pe copiii de la Cercetași să exploreze natura.
Pisicone, înzestrată cu puteri magice, reușește să comunice cu personajele din lumea naturală printr-un grai neștiut de oameni, „Limba Pădurii“. Cât de greu ți-a fost ție să înveți și să redai limba Ilecșilor și a Stejarului Mămică?
Nu mi-a fost greu: n-am învățat-o, n-o știu. Tot ce am scris în carte mi-a fost povestit de fetița mea, singura care aude și înțelege Limba Pădurii.
Eu pot doar să confirm că omul din Cortul Verde este o persoană fară adăpost care vorbește engleza și care a fost profesor acum mult timp, înainte de a pierde totul în viață, cu excepția demnității de a nu cerși.
Ilustrațiile care însoțesc cartea par un joc între întuneric și culoare, între lumină și umbră. Cum te raportezi la ele și la experiența de a fi colaborat cu ilustratoarea Ioana Pârvan?
Ilustrațiile sunt extraordinare, Ioana le-a adus din altă lume, nu știu cum a făcut și care este magia ei secretă. Cândva am vrut și eu să desenez, cred că acum vreo 35 de ani, dar n-am trecut de mici schițe în alb-negru; cu asta vreau să spun că sunt în stare să simt atât forța ilustrațiilor Ioanei, cât și imensa trudă din spatele lor.
Pe scurt, ochii mei văd capodopere de asemănare, iar tot ce-am putut face a fost să-i trimit Ioanei câteva poze din Pădure. Mă simt mai mult decât privilegiat că mâinile ei au ilustrat Pădurea Vrăjitoarei Mici; mă simt ales.
Fetița mea este de exact aceeași părere: pentru că nu poate citi în română, se uită pe fiecare pagină și repovestește în șoaptă, în franceză, ce se petrece acolo.
Peripețiile din Pădure prilejuiesc întrebări și descoperiri, fiindcă și Pisicone, și personajele, ba chiar și Tati învață lucruri neștiute. Ce ai învățat tu pe parcursul scrierii poveștii și odată ajuns la capătul ei?
Că lumea oamenilor mari este o lume a orbilor și surzilor. Că lumile copiilor sunt nesfârșit de bogate, interesante și secrete.
Că, atunci când copiii se arată plictisiți de ceea ce îi punem noi să facă sau să învețe, au dreptate: adulții se țin numai de fleacuri, tot ce e pasionant le scapă complet. Iar eu, chiar dacă nu mai pot fi iarăși copil, am învățat că tot ce am de făcut este să-i ascult pe copii.
Dacă-i ascult suficient de atent, este imposibil să nu învăț și eu ceva, în cele din urmă.
Interviu de ILINCA GÂNGĂ | JUNIOR
Foto Mihai Buzea: Carmen Parii
Ilustraţii carte: Ioana Pârvan
NOTE: Romanul Pădurea Vrăjitoarei Mici, disponibil pe site-ul editurafrontiera.ro (aici), precum și în principalele librării din țară, fizice și online, va fi lansat marți, 27 mai 2025, de la ora 19:00, la Cărturești Verona, în prezența autorului și a invitaților săi, poetul Florin Iaru și scriitoarea Adina Popescu (event de Fb aici); va exista o întâlnire și sesiune de autografe cu Mihai Buzea și Ioana Pârvan și în cadrul Bookfest, sâmbătă, 31 mai, de la ora 12:00, la standul Editurii Frontiera (Romexpo, Pavilion B2, stand F16).
